Zebra e codul binar al junglei, a zis leneș, cu ochii plonjați în ceașca de cafea. Viitorul lui stătea împrăștiat în zaț și-n incertitudini predictive. Viitorul logicii formale, împrăștiat și plictisit între 0-1, adevărat-fals, alb-negru. D-aia șahu' se joacă-n doi. D-aia inteligența artificială mușcă din ADN-ul omenirii. D-aia cabaliștii au eșuat lamentabil în descifrarea misterelor coborâte de pe munte. D-aia lumina păzește poarta la intrarea-n întuneric. Că în sălbăticie, numai griul e tâlhar la drumul mare.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).