06.05.2023
Dragostea în nonculori se întâlnește la un grup de patrupede, denumit generic Equus Banalis. Experții în coțăială îi mai denumesc și vărgații amorului searbăd sau acromatopsia emoțională a cabalinelor. Aceștia sunt atinși de apatia cromatică, behăind acreală, uneori rag negativism sau lovesc cu copita mutismului orice încercare de apropiere. Împerecherea unui astfel de specimen e o enigmă. Unii bănuiesc că se întâmplă noaptea, pe întuneric și datorită frecării se formează acele dungi de lumină.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus