De când am realizat că scopul și satisfacția mea în fotografie este să mă orientez către oameni și intimitatea lor, apropierea față de subiect a devenit o regulă de bază.
Indiferent dacă subiectul e surprins trecător pe stradă sau în intimitatea spațiului personal, încerc să surprind o frântură din viața unui om care să-mi aducă aminte și peste mai mulți ani de acel moment.
Folosesc fotografia ca un jurnal propriu, o călătorie personală, o dezvoltare a eului la nivel de socializare și o joacă de copil.
Ador uneltele fotografice ca un copil ce își adoră jucăriile, nu am de ce să mint.
Sunt momente când mă împinge nevoia de socializare să ies la fotografiat și sunt momente când o achiziție recentă mă împinge la noi teste sau limite.
Mă regăsesc în personajele mai smerite și mi se pare că reușim să comunicam cumva mai ușor de parcă ne-am citi din priviri.
În viața reală tăcerea și calmul îmi sunt cele mai evidente caracteristici, îmi văd de locul meu liniștit.
Când mă văd în fața unui moment fotografic care mă atrage / caracterizează, mă activez din toate celulele corpului și de cele mai multe ori nu realizez sau nu mă interesează dacă deranjez în jurul meu.
Simt că dacă nu surprind momentul, va rătăci în neant și va dispărea pe vecie cu tot cu dovada existenței acelei persoane.
Foarte mulți oameni detestă să fie fotografiați, cel mai mult îmi place când le dovedesc contrariul și se amuza de momentele în care i-am surprins, deși nu-și doreau neapărat asta.
Fotografiez în continuare și realizez cum mi se construiesc din urmă proiecte de lunga durată din ce în ce mai bine conturate.
Parcă ieri nu știam ce vreau și unde o să merg mai departe. Azi văd ce am construit și ce planuri de viitor am.
E mult de muncă, timpul parcă se micșorează și sper să fiu mulțumit / împăcat la final.
sociopatrecords.ro/fotografie
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
