Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prăbuşirea lui Zen


Leonard Cohen

30.03.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cînd pot să-mi înghesui faţa-n acel loc
luptîndu-mă cu respiraţia
pe cînd ea-şi coboară degetele impaciente
pentru-a se despărţi
pe sine-n două
să pot să-mi folosesc întreaga gură împotriva
propriului ei nesaţ,
cea mai intimă înfometare-a ei -
de ce mi-aş mai dori iluminarea?
Să-mi fi scăpat, oare, ceva?
Să fi uitat ţînţarul de ieri seară
sau flămîndul spectru al următoarei zile?

Cînd pot să rătăcesc pe acest deal
cu un cuţit în spate
din pricină că am băut prea mult Château Latour
deşertîndu-mi inima în valea
luminilor din Caguas
şi să îngheţ de spaimă cînd cîinele de pază
iese din hăţişuri salivînd
şi refuză să mă recunoască
şi iată-ne, da, nedumeriţi pe amîndoi
cu privire la cine-ar trebui
să-l ucidă cel dintîi pe celălalt -
iar eu mă mişc şi el se mişcă,
se mişcă şi mă mişc,
de ce mi-aş mai dori iluminarea?
Să-mi fi scăpat ceva?
Există oare lume
n-o fi strîns în braţe?
Există os pe care să nu-l fi şterpelit?

Cînd lui Iisus îi sînt atît de drag încît
sîngele din inimă-i irumpe
iar eu urc o scară de metal
înspre gaura din pieptul său, făcută
de-o amărăciune mai mare decît China
şi pătrund în cea mai lăuntrică-ncăpere
înveştmîntat în straie albe
ca să implor şi să mă rog:
"Nu pe acesta, Domnule. Nu pe acela,
Domnule. Vă implor, Domnule"
şi cînd privesc prin ochii Lui
cum neajutoraţii-s batjocoriţi din nou
iar sfîrcul tandru-mbobocit al omenirii
e prins în cleştele puterii,
al muşchilor şi-al banilor murdari -
de ce mi-aş mai căuta iluminarea?
Să nu fi recunoscut oare vreo libarcă?
Vreun vierme-n glodul maiestăţii mele?

Cînd "bărbaţii-s proşti iar femeile sînt nebune"
cînd toată lumea doarme-n San Juan şi Caguas
cînd toată lumea, în afara mea, iubeşte
şi au cu toţii o religie şi-un iubit
ca şi un mare geniu al
singurătăţii -

Cînd pot să mă piş pe toate
universurile, după cum pot despuia femeia
fără ca, baremi, s-o ating
iar urina mă trimite după treburi
şi-mi pot oferi uriaşii umeri de argint
lunii cît o gămălie de chibrit -
Cînd ca de-obicei mi-e inima ucisă
de evanescenta splendoare a cuiva
şi plan după plan
se sting asemenea regatelor analfabete
şi, uite, gîfîi pe drum
în sus spre gara
incomparabilei izolări
a Saharei
şi bat aerul în spuma unui cocon întunecat
al uitării fără de eforturi -
oare de ce-aş mai tremura pe-altarul
iluminării?
şi la ce bun mi-aş mai dori un zîmbet
infinit?



(poem din volumul Cartea aleanului de Leonard Cohen, în traducerea lui Şerban Foarţă şi a Cristinei Chevereşan, apărut la Editura Polirom, în anul 2006)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer