Plecarea Alexandrei

(după Zeul îl abandonează pe Antoniu, de C. Kavafis)

Noaptea se făcu subit mai rece.
Micu-i zeu se pregătea să plece
cu, pe umăr, printre guarzii tandrei
tale inimi, păru,-n vînt, al Alexandrei.

Ei ating lumina, radiind
dincolo de gama-ţi cea mai largă;
cad, apoi, încolăcindu-se de jind,
pe cînd vinul curs îi face leoarcă.

Toate simţurile te-au trădat: coşmarul
piere-n zorii zilei copilandre.
Zi-i adio,-n gînd, cu tot amarul,
preapierdutei tale Alexandre.

Chiar dacă ea-ţi doarme pe mătăsuri
şi, din somn, te scoală c-un sărut,
nu spune că doar ţi s-a părut,
ci, lucid, dezastrul să ţi-l măsuri.

Şi, ca unul care ştie că fiesta
e, dintru-nceput, pe ducă, du-te
la fereastră. - Bea paharu-acesta
plin de rîsul celei, azi, pierdute.

Tu, care-ai avut onoarea unei
nopţi prelungi, cu ea, de-amor insomn,
zi-i adio celei care,-n clarul lunei,
pleacă după-acela ce-i e domn.

Pentru că o presimţeai de mult,
fii adeptul limpezimilor perfecte,
nu fi laş, nu-ţi fă obiect de cult
dintr-un joc de cauze şi efecte.

Tu, cel tulburat de-un tîlc al cărui
cod s-a spart şi-al crucii fără Christ,
un adio,-atît mai poţi să-i dărui
celei dispărute-atît de trist.

(Hydra, Grecia - septembrie 1999)


(poem din volumul Cartea aleanului de Leonard Cohen, în traducerea lui Şerban Foarţă şi a Cristinei Chevereşan, apărut la Editura Polirom, în anul 2006)