13.05.2023
Când am ieșit din școală, ploua. Colegul meu a scos din ghiozdan o pungă, și-a acoperit capul cu ea și m-a chemat lângă el, oferindu-se să mă conducă. Capetele ne erau protejate, inimile nu prea. Mi-a spus că vrea să mă țină de mână. Nu l-am lăsat. Când am ajuns în fața porții, mi-a spus că vrea să mă sărute. Nici gând, i-am zis. Pentru că nu știam cum să-i spun că îl iubesc, am fugit. După 20 de ani l-am întâlnit pe stradă, într-o zi cu ploaie. I-am sărit în brațe și am vrut să-i dau tot. El mi-a dat o umbrelă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus