Eat My Pussy!

Nu e nimic mai penibil decît discursul despre noua "womenpower". Music-businessul, îndeosebi hip-hopul, a fost dintotdeauna o reţea de old boys. Femeilor le e greu în cazul în care nu apar în faţa camerei pe jumătate goale, cu sîni mari şi în bikini, dînd raportul despre blow-job-urile efectuate. Cam ăsta ar fi clişeul. Între timp pentru multe raperiţe a devenit de la sine înţeles să cînte şi să-şi scrie singure textele, să-şi producă şi să-şi regizeze videoclipurile. Unele îşi întemeiază chiar propriile labeluri, pentru a fi complet independente. Muziciene precum Missy Elliott, Erykah Badu şi Ursula Rucker încearcă să impună noi forme ale reprezentării feminine, dincolo de clişeele uzuale, şi să creeze o opinie publică deschisă la minte. Sînt pionierele noii relaţii dintre performance, gen, sexualitate şi blackness.

Hip-hopul e considerat gen proxim al unei contraculturi care cuprinde muzica rap, breakdancingul şi graffitiul şi care a luat naştere la sfîrşitul anilor '70 în ghetourile negre ale marilor oraşe americane. Hip-hopul este portavocea tinerilor afroamericani din pătura de jos, care încep să tematizeze astfel experienţa cotidiană a rasismului şi a marginalizării sociale. Hip-hopul se remarcă însă de la începuturi prin sexism. Nici o altă muzică nu este aşa de adecvată conţinuturilor sexiste ale textelor cîntecelor. Discuţia publică despre versurile misogine a dus în 1990 la o cenzură legală. Curtea Federală a SUA a decis că albumul As Nasty as They Wanna Be, al trupei 2 Live Crew, nu poate fi vîndut în Florida. Femeile din cîntecele rap sînt fie sfinte, fie tîrfe, apar ca bitches, whores sau chicks şi acţionează doar în context sexual. Sînt aproape invizibile ca persoane creative, independente - dispar în spatele unei masculinităţi ubicue, hiperpotente.

Cîteva femei au putut să se impună ca muziciene demne de luat în seamă şi să atace misoginismul din hip-hop relativ tîrziu, la sfîrşitul anilor '80 - exemple sînt raperiţa YoYo şi formaţia întemeiată de ea, Intelligent Black Women's Coalition. În 1993 procentul de discuri scoase de femei era de 5%. Dar chiar şi în spatele raperiţelor de succes stă aproape întotdeauna un bărbat, care deţine în cea mai mare parte controlul asupra muzicii - la Queen Latifah e vorba de grupurile Native Tongues, la Sista Souljah e Public Enemy, iar YoYo e împinsă în faţă de Ice Cube.


She's a Bitch!

Tot aşa cum raperii folosesc termenul peiorativ "nigger" cu referire la ei înşişi (aşa se numea fosta echipă din jurul lui Dr. Dre, "NWA - Niggaz with Attitude") şi umplu acest termen cu mîndrie şi conştiinţă de sine, pentru a oferi conţinut atacurilor rasiste, multe raperiţe reclamă în mod conştient pentru ele însele denumirea "bitch". Chiar şi trupele feminine de punkrock, aşa-numitele Riot Girrrls, utilizau această strategie şi se intitulează ironic Hole, Queen Meanie Puss sau Cockpit. Se foloseau de o estetică afirmativă, care ducea fanteziile sexuale masculine ad absurdum, ieşind pe scenă în fuste mini sfîşiate şi cu buze unse cu roşu.

Între timp situaţia s-a schimbat. Cînd Missy Elliott a debutat în 1997 cu Supa Dupa Fly, era deja tîrziu - din cauza asta, a debutat în forţă. Talentata raperiţă, cîntăreaţă, producătoare şi textieră (între alţii, pentru Janet Jackson, Whitney Houston sau Lauryn Hill) a întors complet lumea hip-hopului cu fundul în sus - la nivelul muzicii, al esteticii şi al concepţiilor. Apăruse dintr-odată o artistă căreia aparent i se rupe de codurile estetice împămîntenite, este complet independentă la nivel economic şi artistic, deţine controlul deplin asupra muzicii şi este admirată pentru inovaţiile sale muzicale.

Albumul a fost un megahit. Missy a primit o nominalizare pentru Grammy şi trei pentru premiile MTV, din care a cîştigat unul. Intrarea Supa Dupa Fly pe locul trei în topul Billboard este pînă acum cel mai bine plasat new entry al unei artiste. Puţin timp mai încolo, Missy şi-a întemeiat propriul label - Gold Mind Inc. În 1999 şi-a lansat al doilea album. În loc să meargă la sigur şi să adopte pur şi simplu încă o dată formula de succes din Supa Dupa Fly, cu Da Real World a produs o nouă surpriză. Chiar primul extras pe single purta titlul provocator She's a Bitch.

Cîştigurile financiare au venit iarăşi. Albumul Da Real World şi single-ul Hot Boys au cîştigat discul de platină, albumul a rămas aproape un an în topul Billboard Rap, unde a stat pe locul întîi vreme de 18 săptămîni la rînd, doborînd recordul de 11 săptămîni al lui Puff Daddy. Prin intermediul labelului său, Missy a încercat întîi de toate să construiască şi să sprijine muziciene, pentru că aflase pe propria piele cît de greu este pentru o femeie să se impună: "Vreau să dau forţă femeilor, există atît de multe fără conştiinţă de sine, atît de multe în structuri dependente de bărbaţi. Vreau să mediez: putem tot ceea ce pot şi bărbaţii. Albumul meu trebuie să dea femeilor încredere în sine" (Missy Elliott, Juice, Nr. 8 / 1999).

Missy Elliott a devenit icoana rap a emancipării. În universul muzical al hip-hopului, R&B-ului şi neo-soulului, e considerată pionieră a luptei pentru drepturile femeilor. Jill Scott, Erykah Badu şi Ursula Rucker duc lupta mai departe.


Womenpower

În ultimii ani a apărut o întreagă serie de albume ale unor femei "noi", care tematizează în mod postfeminist, luminist şi meditativ rolul femeii, prin hip-hop - cea mai de succes este Alicia Keys, cu megasellerul Songs in A Minor, dar şi Mary J. Blige a provocat senzaţie cu No More Drama, chiar şi India.Arie, cu Acoustic Soul, şi Ms Dynamite, cu Booo. Raperiţe promiţătoare, mai vechi sau mai noi, sînt Apani B. Fly Emcee, Mystic, Medusa şi Bahamadia. În acelaşi timp, ţes în continuare la reţeaua New-Girls, pentru a impune ca efect de final abolirea categoriei "rap feminin". Womenpower-ul ripostează şi demască rapul macho ca fiind penibil. Lil' Kim i-a luat deja la mişto pe bărbaţii macho în 2002, în cîntece ca Suck my d**k sau How many licks; sînt bărbaţi care poartă arme periculoase şi învîrt chestii groase, dar care nu reuşesc ca lumea să "eat pussy". Yo!

(Traducere de Cristian Cercel, articol preluat din Suplimentul de cultură, noiembrie 2006)