La finalul programului, fiecare scenarist, regizor sau absolvent al unei facultăți de profil va avea pe mână un draft de treatment și un dosar de pitch pregătit să plece către producători sau concursuri pentru fonduri. Materialele vor fi lucrate atât în intimitatea casei sale, cât și sub îndrumarea unuia dintre traineri, Massimiliano Narduli (scenarist și script advisor), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii). "New Draft" se desfășoară în trei sesiuni de lucru de cinci zile, iar fiecare sesiune este urmată de o perioadă de rescrieri. Participanții au oportunitatea să discute în detaliu proiectele lor și cu trei importanți producători români, Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana, iar la finalul rezidenței vor susține un pitch în fața unei audiențe formate din membri ai industriei cinematografice autohtone. Astfel, "New Draft" scoate autorul din propria bulă creativă și scenariul din sertarul în care riscă să rămână nefinalizat.
Premergător deadline-ului pentru înscriere din 20 mai 2023, Ana Agopian ne răspunde la întrebările despre procesul de aplicare (incluzând așteptările trainerilor), despre cum funcționează în practică "New Draft", care sunt capcanele în a-ți pune în pagină propriile intimități, dar mai ales, cum cauți în tine acel ceva necesar pentru a transforma o idee într-un scenariu de 120 de pagini. Altfel, dacă ești interesat să fii printre cei 12 scenariști care iau parte la cea de-a doua ediție "New Draft", îți rămâne doar de uploadat un CV, un portofoliu (un film sau un scenariu de lungmetraj sau scurtmetraj), un sinopsis dezvoltat (3-5 pagini) și o scrisoare de intenție. Mai multe detalii aici.
Adda Mihăescu: Ce așteptări aveți de la propunerile de lungmetraj ale participanților New Draft? Există vreo predispoziție către gen, narativă clasică, cerințe de producție, un anumit set de cunoștințe preexistente, etc.?
Ana Agopian: Cred că e important să încurajăm o diversitate de genuri și de autori. Acum câțiva ani am observat că dintre scurtmetrajele produse la UNATC 90% se apropiau de realismul noului val românesc. Aveam senzația că studenții nici nu se mai întrebau ce gen de cinema și-ar dori să facă, mergeau pe o rețetă confirmată de atâtea premii ale filmelor românești la festivaluri internaționale. Mă bucură faptul că lucrurile s-au schimbat, văzând scurtmetrajele studențești îmi dau seama că acum, mai mult ca înainte, studenții încearcă să își găsească propria stilistică. Neînsemnând, bineînțeles, că cei care își doresc o abordare realistă nu ar trebui să meargă în direcția asta. Și asta vrem și noi, să încurajăm autori diferiți, care sunt într-o căutare a propriului stil cinematografic.
În același timp, o uniformizare a tipurilor de subiecte nu ar ajuta cu siguranță procesul prin care vom trece alături de participanți. Cu cât participanții sunt mai diferiți între ei (ca referințe de filme sau referințe teoretice, raportare la narativitatea clasică și la etapele de dezvoltare de scenariu), cu atât procesul de lucru devine mai nuanțat. Pentru că în sistemul nostru de lucru, feedbackul participanților este extrem de important, iar acesta este mult mai complex dacă vine de la autori care au o abordare și o viziune diferite asupra cinemaului. Astfel, cu cât subiectele propuse sunt mai diferite cu atât procesul de lucru va fi mai benefic pentru toți cei implicați.
A.M.: Care sunt câteva elemente pe care un scenariu reușit de lungmetraj trebuie să le bifeze încă de la etapa de treatment?
A.A.: Din păcate nu există o listă cu a, b, c pe care dacă o bifezi ai rezolvat problema treatment-ului. Spun din păcate pentru că dacă ar fi așa, dacă ar exista lista asta, viața noastră, a scenariștilor, ar fi mult mai simplă. Dar nu există rețeta pentru a scrie treatment-ul sau scenariul perfect. Există o mulțime de cărți de how to write a good script, unele mai valabile ca altele, dar doar respectând un set de reguli nu reușești, de fapt, să scrii o poveste puternică.
Cred că ce contează în etapa asta incipientă (pentru că noi lucrăm în general cu proiecte care sunt la începutul dezvoltării) este ca povestea să fie importantă pentru autorul ei. Se simte dacă scenaristul vrea să bifeze un subiect pentru că i se pare că are șanse comerciale sau de festival sau dacă scrie despre un subiect sau o lume pe care nu le cunoaște. Cred că, în punctul ăsta, căutăm adevărul în propunerile pe care le citim, fie că este un adevăr personal sau nu, poveștile cu potențial sunt cele în care se simte fascinația autorului pentru subiectul său. Chit că există probleme (din punctul de vedere al structurii, al plot-ului și subplot-ului, al protagonistului și al celorlalte personaje, etc.), toate se rezolvă dacă autorul este dispus să acorde timp procesului de dezvoltare. Până la urmă îți petreci ani de zile scriind un lungmetraj, poate câteodată mai mult timp decât cu unii prieteni, așa că ar fi bine să fii cu adevărat interesat de subiectul tău.
A.M.: Din experiența voastră ca traineri / profesori de scenaristică, ce blocaje sau avantaje ați observat la scenariștii amatori, atunci când scriu despre ceea ce cunosc? Dar când scriu despre ceea ce nu cunosc, chiar dacă documentat?
A.A.: În general, e greu să scrii despre propriile experiențe de viață. Și asta nu se bate cap în cap cu ce ziceam mai sus. E bine să scrii despre ceea ce știi, dar nu să fie un copy-paste din viața reală, trebuie să existe o adaptare pentru film. Iar cu cât un scenarist este mai începător, cu atât o să îi fie mai greu să facă un pas în spate, să își privească propria poveste și să îi dea o nouă formă. De cele mai multe ori scriem despre lucruri care ne-au marcat și, existând și această încărcătură emoțională, procesul e cu atât mai dificil. Și da, scrisul are de multe ori și o componentă terapeutică, procesul e dificil, dar nimeni nu a spus că să scrii scenarii e simplu. Ne dorim să scriem despre experiențe importante din viața noastră, dar trebuie să existe capacitatea și disponibilitatea de a face trecerea din personal în ficțiune.
Când vorbim despre un subiect pe care nu îl cunoaștem și îl documentăm, procesul este invers. De la exterior către interior, de la documentare către personal. Pentru că nu-i așa? "Madame Bovary sunt eu". Fie că scriem despre un criminal în serie sau o învățătoare dintr-un sat, punem ceva din noi în fiecare personaj pe care îl creăm. Într-un fel sau altul, un autor ajunge să se identifice cu aproape orice personaj imaginat. Și, din nou, experiența de scenarist și de scris în general ajută procesului de dezvoltare a unui scenariu despre un subiect nefamiliar autorului.
A.M.: Care sunt plusurile pe care ți le aduce un sistem de feedback în procesul de scriere? Cum a funcționat la edițiile trecute?
A.A.: Munca de scenarist e una solitară. Ne petrecem zi după zi, după zi, singuri, în fața laptop-ului și la un moment dat ne pierdem în încrengătura gândurilor și ideilor noastre. Feedback-ul din afară vine ca o gură de aer. Și la asta ne-am gândit când am făcut structura "New Draft": 5 zile împreună (traineri și participanți), o lună participanții scriu separat, apoi ne reunim. Proces repetat de 3 ori. Pot spune din propria experiență de scenarist că genul ăsta de program îți salvează ani de zile de dezvoltare de scenariu singur. Avansezi mult mai rapid, pentru că de fiecare dată ai feedback-ul trainer-ului și al grupului, înțelegi cum a fost receptată povestea ta, apoi decizi direcția în care vrei să o iei.
A.M.: Sunt sau au fost cazuri în care ideea inițială, în urma feedback-ului și a lucrului cu textul, ajunge să ia o cu totul altă formă? Ar trebui ca autorul să se teamă de a schimba "prea mult", în etapa de dezvoltare?
A.A.: În primul rând, aș vorbi despre rolul trainer-ilor în procesul de lucru. Noi încercăm să facem abstracție de gusturile personale. E adevărat, un grad de subiectivitate există întotdeauna, dar atunci când ai rolul de trainer trebuie să încerci să înțelegi ce își dorește autorul textului și să îl îndrumi în direcția aceea. Mi s-a întâmplat de multe ori să vad soluții la unele povești propuse. Dar știu că rolul meu e altul. Când sunt scenarist vin cu soluții, când sunt trainer încerc să deschid posibilități și variante, iar decizia este întotdeauna a autorului.
În al doilea rând, poate ajută să definim ce înseamnă "prea mult", pentru că uneori e nevoie de schimbări majore, iar alteori nu. Și întrebarea e cum știi ce să schimbi? Și pentru a răspunde aș descrie puțin procesul nostru de lucru. În prima parte a rezidenței vorbim despre ce vrem să spunem cu adevărat în povestea noastră. Ce e cel mai important pentru autori? Care este nucleul? Pare simplu, dar câteodată poți lucra ani de zile fără să știi ce vrei să spui de fapt. Și o să dau un exemplu. Am fost în dezvoltare cu Breaking News timp de 10 ani (lungmetraj produs în 2017, scris împreună cu Oana Răsuceanu și Iulia Rugină - scenariul acestui film a fost publicat de LiterNet și este disponibil gratuit aici) și am schimbat extrem de mult în procesul rescrierilor. După câțiva ani pur și simplu pierdusem firul roșu, eram complet bulversate, nu mai știam în ce direcție să o luăm. Am hotărât cu Oana și Iulia ca fiecare dintre noi să scrie pe o foaie de hârtie povestea într-o frază. Fiecare a scris ceva total diferit. Și lucrasem împreună ani de zile... Ce se întâmplase, de fapt, fusese că ne pierdusem în acțiuni, în personaje, în detalii și pierdusem esența. Și așa am învățat din propriile greșeli ce nu trebuie să faci ca scenarist și cum trebuie să te raportezi la o poveste. Dacă pleci de la esență poți schimba orice, pentru că nucleul rămâne. Și vei schimba cu sens, vei ști întotdeauna de ce alegi o anumită direcție și nu alta. Și dacă ai încredere în trainerii cu care lucrezi vei ști că ei sunt acolo doar pentru a te ghida, pentru a îți oferi spațiu să îți găsești cea mai puternică variantă a propriei tale povești.
A.M.: Ce sfaturi aveți pentru aplicanții New Draft, în materie de structurarea portofoliului, ce să includă sau să excludă?
A.A.: Din nou, nu cred că există o rețetă. Aplicația e simplă, în afară de CV și portofoliu, nu cerem decât un sinopsis dezvoltat (între 3 și 5 pagini) și o scrisoare de intenție (1 pagină). Asta pentru că, în principal, căutăm proiecte aflate la început de drum. Asta nu înseamnă că cei care au fost ani de zile în dezvoltare cu un proiect nu pot aplica. Dar trebuie să facă un pas în spate, să își privească povestea și să ne trimită doar un rezumat al ei. Acesta e un exercițiu în sine: să rezumi 120 de pagini în 5 pagini. Și, de fapt, câteodată e mai complicat să scrii 5 pagini decât 120. Pentru că, așa cum ziceam mai sus, capcana cea mai mare e să te pierzi în detalii. Cred că ăsta e singurul sfat pe care îl am pentru cei care aplică: să respecte numărul de pagini. Să ne trimită esența poveștii lor, pentru dezvoltare avem timp.
Mai multe detalii despre "New Draft" pe website-ul asociației culturale Control N.
