Panseuri involuntare VII (Dacă m-aş întâlni cu un extraterestru... / Rege şi preşedinte)

L-aş întreba mai întâi cum îl cheamă.
L-aş întreba dacă are părinţi ca şi noi.
L-aş întreba unde locuieşte
Ca să vorbesc mai mult timp cu el.
L-aş întreba câte ceva despre locul natal.
L-aş întreba: - Do you speak English?
L-aş întreba ce joc sportiv îi place.
L-aş întreba dacă e fată sau băiat.
Dar prima şi prima oară l-aş întreba cine l-a creat.
Sau ceva de genul:
- Cum este pe Marte?
- Frumos, dar nu există flori şi animale,
Numai extratereştri ca noi.




E şi normal ca un preşedinte să conducă doar 8 ani
Pe când un rege să rămână pe tron până moare
Deoarece preşedintelui i se toceşte creierul
Dând atâtea legi.
Apoi, e posibil ca regele să-şi fi pus lipici pe tron
Oricum, preşedintele nu e ca regele, să poarte coroană.
Poate el e ceva mai nedrept
Şi nu-şi dă viaţa pentru ţară,
Dar regii stau pe tron
Şi îşi dau viaţa pentru ţară.
Un rege întotdeauna se gândeşte la ţara lui
Să nu o facă de ruşine,
Pe când un preşedinte se gândeşte numai la bani.
De aia, pe undeva cred că preşedintele se oftică
Deoarece nu are timp să facă ce vrea în opt ani
Dar, tradiţia ne obligă.
Iar, dacă e deştept, un rege
Poate să-i roage pe ceilalţi să-l mai lase.
Pentru că regele are domnie viageră.
Şi ar trebui să vă mai gândiţi şi că
Regele nu-şi poate găsi aşa uşor alt serviciu.

---

Motto: "Să cretinizăm limbajul"

(Gellu Naum)


Mai întâi mi-a căzut sub ochi un motto de pe Zmeura de câmpie a lui Mircea Nedelciu. "Război înseamnă să mergi la război, să vii de la război şi după aia să visezi război". O fetiţă de 6-7 ani avusese norocul să fie auzită de pictorul Dorel Zaica. Atunci mi-a venit pofta de a-l cunoaşte pe omul ăsta, care încă ştie să se mire şi să caşte gura la chestiile fabuloase pe care le spun copiii.

Apoi a fost o carte: Experimentul Zaica, semnată de Irina Nicolau, Daniela Alexandrescu şi Ciprian Voicilă. După aceea, un interviu al meu cu profesorul Zaica, din care aflam că de vreo 35 de ani face acest experiment de creativitate pe care, apoi, vreun an de zile am încercat să-l preiau şi eu. Şi din răspunsurile culese au ieşit aceste poezii.

Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă şanţuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă aşa se spune, nu înseamnă că e şi adevărat.

Poeziile astea au ieşit din punerea în comun a minţilor. O colaborare. Subsemnatul a conceput câteva întrebări, profesorii de la şcolile pe care le-am contactat i-au luat la întrebări pe copii şi aceştia au dat, în unele cazuri, răspunsuri năucitoare. Răspunsuri din care am încercat apoi să creez o limbă comună. A ieşit o poezie deloc puerilă, care conţine chiar un fel de înţelepciune involuntară. Pentru că în majoritatea cazurilor copiii nu îşi dau seama că au har. Habar n-au că lucrurile debitate de ei au valoare. De fapt, nici unul dintre participanţii la experimentul de faţă nu se poate considera autor al acestor versuri.

Dar câţiva dintre copiii care au dat răspunsuri deştepte tot merită numiţi: Andreea Mărgărit (cl. a IV-a, Băneşti), Alexandru Crăciun (cl. a IV-a, Câmpina), Raluca Bălăşescu (cl. a V-a, Câmpina), Andreea Bârlează (cl. a V-a, Măgureni).

(Sorin Stoica)