Dinu Lazăr: Lumea spune că vă place muzica. Ce muzică vă place, de ce, ce găsiți în percuție?
Oliver Merce: Da, sunt pasionat de muzică.
De fapt muzica a fost cea dintâi pasiune descoperită în primii ani ai adolescenței, imediat la începutul anilor '90, prin intermediul unei emisiuni care mai dăinuie și astăzi - Studio Rock. Ascult în principal muzică metal, la fel ca acum 30 de ani, pentru că se spune că vechile obiceiuri mor greu, sau în cazul meu se pare că vor muri odată cu mine.
D.L.: De ce metal?
O.M.: Probabil pentru că se potrivește cel mai bine personalității mele.
De multe ori fac o paralelă între acest gen de muzică și rasa de câini pe care o îndrăgesc și o dețin. Atât rottweilerii cât și metalul sunt percepuți de marea majoritate a populației drept elemente violente / agresive.
La început încercam să înlătur aceste prejudecăți. Am renunțat deoarece este important că eu știu că nu e așa.
Legat de percuție, aș prefera ca în cazul meu să numesc simplu "tobe" instrumentul la care încă învăț să cânt. "Percuție" parcă mă duce cu gândul la niște chestii foarte formale, chiar la filarmonică. Ceea ce nu e cazul, formația în care cânt (In Ruins) abordează doom/death metal (aici poate fi ascultat primul nostru EP: https://inruins13.bandcamp.com/).
Conexiunea cu acest instrument se datorează tot muzicii și visului avut în adolescență de a cânta o muzică originală.
Și ca să fac o glumă, tobele îmi oferă posibilitatea să dau cu niște bucăți de lemn într-un premier fără a răspunde penal pentru asta.
D.L.: Lumea mai spune că aveți o colecție impresionantă de albume foto. Ce fotografi vă plac, cu ce imagine rezonați, câte albume aveți, v-au folosit ele la ceva?
O.M.: Nu aș spune că dețin o colecție impresionantă de albume foto și nici nu știu exact câte titluri se găsesc la mine în bibliotecă (cu aproximație sunt spre 400).
O colecție impresionantă se găsește, de exemplu, la Maison Européenne de la Photographie (aproximativ 36.000 volume).
Scopul inițial al achiziției acestor albume foto a fost de a-mi bucura privirea cu imagini de calitate și de a sprijini fotograful cumpărându-i munca. Dacă pe mine mă ajută să evoluez din punct de vedere fotografic, acest aspect îl consider un bonus.
Cert este că m-au făcut să îndrăgesc ideea de proiect / serie foto în detrimentul imaginilor disparate și să îmi organizez și eu munca fotografică în acest fel.
Este și cazul acestei serii foto prezentate pe Liternet care are ca subiect copiii.
Inspirația pentru realizarea ei, însă, nu a venit din albumele foto pe care le dețin și care tratează acest subiect (Alain Laboile - At the Edge of the World, Sally Mann - Immediate Family sau Dagmar Hochová - Deset, dvacet, třicet, už jdu!, ca să le menționez pe cele care îmi plac mai mult). Cred că motivația plimbărilor mele pe străzi în căutarea unor secvențe din viața cotidiană este dată de fapt de căutarea propriei copilării pierdute. Dacă stau să mă gândesc, subiectele unor serii / proiecte foto la care am lucrat și-au găsit inspirația în evenimente din copilărie.
Îmi plac Larry Towell, Bruce Davidson, Abbas, Salgado, Lu Nan, Koudelka, Chris Killip, Eugene Smith, Matt Black, Philip Jones Griffiths, Tom Stoddart, Don McCullin, James Nachtwey, Bazan, Elliott Erwitt, Robert Doisneau, ca să enumăr doar câțiva dintre preferații mei.
Toți cei menționați fac aproape în totalitate fotografie alb-negru, deci se poate trage concluzia că rezonez cu imaginea alb-negru.
Ca genuri fotografice, prefer fotografia documentară, fotojurnalismul și fotografia de stradă.
D.L.: Netul vă dă ca inginer silvic. Vă place peisajul?
O.M.: Într-adevăr, sunt inginer silvic. Lucrez în domeniul ecologiei forestiere și inevitabil intru în contact cu natura.
Îmi place peisajul, dar cu toate acestea, evit fotografia de peisaj.
D.L.: Ce este aparatul de fotografiat pentru Dvs? Care sunt distanțele focale de care sunteți îndrăgostit?
O.M.: Succint, aparatul foto este un instrument care mă ajută să distilez sub formă de imagini fragmente din propriile emoții.
Prefer să fiu cât mai aproape de subiect, prin urmare, majoritatea covârșitoare a fotografiilor mele sunt făcute cu focale cuprinse între 24mm și 50mm.
D.L.: Ce planuri pentru viitor aveți?
O.M.: Din anul 2021 lucrez la un nou proiect foto, prin urmare sper să pot respecta planificarea făcută și să avansez cu munca pentru a reuși să-l finalizez până la finalul anului 2024.
Pe plan muzical îmi doresc ca până la finalul lui 2023 să avem "schițate" piesele pentru viitorul LP In Ruins.
D.L.: Ce regrete din trecut vă urmăresc?
O.M.: Încerc să îmi trăiesc viața pentru a nu avea regrete.
Fac tot posibilul să nu amân materializarea ideilor pe care le am, pentru a nu fi îngropate cu statutul de dorințe.
Portofoliul meu fotografic poate fi văzut aici: https://olivermerce.ro/.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
