În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Floarea-soarelui, Buy me with a coffee și Între două acasă - toate textele aici.
*
Nu este la îndemâna oricui să scrie flash fiction, un gen în care trebuie condensat totul pe un spațiu extrem de mic. Majoritatea prozelor pe care le-am citit din cele trei teme propuse azi sunt bine conduse și au potențial. Cele care mi-au atras atenția și care se diferențiază de celelalte prin inventivitate, unitate și claritate sunt:Floarea-soarelui
Nelida Holban
M-a luat prin surprindere. Avea trei ani jumate și mă așteptam să mă întrebe peste vreun an, doi, nu atunci. Mama, cum se fac copiii? Ăăă, uite, fiecare femeie are în burtă două punguțe cu semințe. Ca de floarea-soarelui? Da, zic, chiar așa. Și din semințele alea cresc flori? Nu, cresc copii. Aha. Răsuflu ușurată, convinsă că am lămurit problema deocamdată. Dar, tata are și el punguțe cu semințe? Daaa, are și el, răspund abia abținându-mă să nu pufnesc în râs. Am înțeles, zice. Mamele fac fetițe și tații, băieți.
Buy me with a coffee
Mihaela Scânteie
Îmi intrase frigu-n oase. Stăteam de 2 ore la colțul pentru care îi spărsesem dinții Angelicăi și nimic. Aveam fusta aia cât o curea și cel mai apetisant decolteu de pe tot tronsonul. Așa o seară proastă însă nu mai avusesem din Ajun de Crăciun. Am intrat în benzinărie ca să îmi iau un ceai sau o cafea ceva să mă mai încălzesc. Din camion a coborât un tip. Solid. A intrat direct în benzinărie și m-a luat: Ia zi, Magdaleno, cât? 200 normal și o cafea. Dar d-aia bună vreau, nu de la dozator. Vrea și zahăr prințesa?
Buy me with a coffee
Ruxandra Comșa
Acolo îl găsești, zice impiegatul și-mi arată bomba din capătul peronului. 9 dimineața, singurul client. Mă așez la masa soioasă, el trage dintr-o mărășească. Ce vrei? Nu apuc să deschid gura. Dă și tu o cafea, și-ți zic cum a fost. Fac semn omului de la tejghea, aduce cafea și tărie. Nu, zic, vreau să știu cum intru în Zonă. Asta nu-i de cafea și-mi rânjește în doi dinți. Pun banii fișic lângă el. Mai ales, cum ies vreau să știu. Vezi, și-mi arată picioarele retezate, le-am lăsat în Zonă. Ce ești dispus să pierzi?
Buy me with a coffee
Laura Stanciu
Era o dimineață oarecare. Mergea cu gândul la ședința de la ora 8. Se grăbea ca de obicei, dar s-a oprit. Cu ochii cârpiți de somn s-a uitat la ea prin geam. Și-a imaginat cum ar fi să, dar nu. Avea de scăpat de câteva kilograme. Poate după o lună-două. După ce dădea burta jos. Și totuși și-o dorea. A continuat să o privească. A ajuns în fața vânzătoarei. A cerut o cafea neagră. S-a uitat din nou înspre vitrină. La dracu. O iau, și-a zis. A scos banii. Puneți-mi la pachet și brioșa aia cu cacao.
Între două acasă
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Alo. Ană, ați ajuns? N-a fost greu cu atâția în mașină, nu ți-a fost rău? A, ați început ieri? Îi bun, și merge? Cred. Nu-i ușor la sparanghel, mi-a zis și Nacu. Te doare? Pune frunze de varză, cum ți-am zis. D-apoi dă, fata mea. Ce să facă, nu așa bine. Alaltăieri te-a strigat prin casă de când s-a trezit. Nu știu dacă a fost bine că ați plecat pe furiș. Azi nu zice nimic. Iacă, încerc să-l păcălesc, l-am pus la mine. Doar că de la mine nu curge nimic. D-apoi ce să faci, i-a trece până veniți acasă la Crăciun.
Între două acasă
Dan Banu
Înveli mămăliga c-un ștergar și se aplecă pe vine s-o vâre-n blidar. Atunci văzu umbrele. Două. Pornind ambele din papucii săi. Doi ochi luminoși clipeau palid împrejuru-i. Stinse opaițul ăl mic, dar umbrele rămaseră acolo. Îl stinse și pe al doilea. Umbrele, una fumând pipă și citind, iar cealaltă bând rom dintr-o cană de metal și gesticulând, nu dispărură. Se așeză oftând pe pat. Își descălță umbrele și se băgă sub velință. Închise ochii. Umbrele continuară să-l vegheze de la capul patului.
Între două acasă
Laura Stanciu
Dragă jurnalule, în seara asta am avut la cină macaroane cu brânză. Mama Lucia ne-a făcut și plăcintă cu mere. Știi că asta îmi place cel mai mult. Ne-a pus frișcă deasupra ca să semene cu un tort. Mama Alina a făcut frumos în camera mare, cu baloane de toate culorile. A zis că e o petrecere pentru Ana. Eu nu prea m-am bucurat. Am aflat că Ana va pleca mâine. O să meargă la ea acasă. O să aibă părinții ei. Dacă e adevărat că toți copiii au părinți, înseamnă că o să am și eu, așa e? Zi-mi. Așa e?
(cu mențiunea că repetiția din final "Zi-mi. Așa e?" poate lipsi, nu e necesară și mai degrabă încarcă explicativ un text ce ar căpăta mai multă forță dacă ar fi mai puțin explicit)
Simplu e cel mai complicat: un păcat comun al multor texte este tendința de a poetiza fără a avea și forța necesară. Un epitet sau o metaforă de calitate, o bună personificare necesită muncă și studiu. Alăturarea unor cuvinte ce nu generează altceva decât confuzie sau ilaritate nu oferă un plus literar ci arată doar nesiguranța autorului, care speră să epateze prin procedee lirice pe care nu le stăpânește. Alte păcate țin de unele sincope în logica textului și de concordanța timpurilor.
Câteva comentarii punctuale pe marginea unor bucăți din textele acestor teme (prezentate între ghilimele) sunt în cele ce urmează:
"Îngropă hainele, așteptă noaptea și în prima ogradă cu rufe pe culme se autoservi" - ușor contrar logicii să decizi să stai dezbrăcat nu se știe cât timp, cu speranța că vei fura niște haine. Cât privește "ograda cu rufe pe culme", expresia generează confuzii, prefer clasicele rufe pe sârmă.
"Locul era atât de izolat, încât l-au găsit după câteva sezoane" - romgleza, bat-o vina, ce schimbă anotimpul în sezon.
"apusul toarnă miere peste depou" - poezia nu e rea în proză, cât timp nu generează stări prediabetice.
"Soarele gros șiroia peste câmpurile goale" - ca în exemplul anterior, epitetele sau metaforele sunt bine-venite în proză cât timp aduc un plus de atmosferă. În situația de față, mai e de lucru.
"Coroană aurie îmi era părul când am înflorit și ochii bruni mătăsoși" - dacă la părul auriu e doar un loc comun, la ochii "mătăsoși" e o asociere mai puțin inspirată.
"Să dau rod, să storc ulei și să hrănesc neamurile. Să fiu utilă, dar și frumoasă. Dar am fire de mac, nu e nimic de făcut. Îmi lipsește robustețea și dau foc dintr-o dată câmpiilor în mai. Am petale fine ca mătasea, dar furtunile le rup ușor" - trei coordonări adversative (prin conjuncția dar) într-un spațiu atât de mic reprezintă cam mult dar pot fi evitate prin simplă eliminare dar fără ca textul să piardă din fluență (dar la fel și în cazul comentariului meu). O problemă extra la personificare, floarea soarelui nu stoarce singură ulei, plus că nu am înțeles ce neamuri își hrănește.
"Biciuie vântul străzile și sufletele, răscolind perfid ruinele unor ziduri cândva case" - "perfid" a ajuns aici total întâmplător, pentru că-i sună bine autorului, nu că ar avea și un sens.
"Mi-ai întins mărul tău și l-am mușcat cu un sărut" - cuvintele stau cuminți, după cum le impune autorul să se asocieze, chiar dacă rezultatul e bizar. "Atenție la câine, sărută rău!"
"Moartea îmi părea singura soluție viabilă" - e atâta liniște încât aud oximoronii crescând.
"opri să culeagă câteva pălării pentru a lui soață" - o inversiune ce sigur își avea locul în altă propoziție.
"îl încuraja mângâindu-i umerii firavi ce cărau prima oară ghiozdanul, micuțul doar mijea ochii spre el zâmbindu-i cald." - primul pas spre o proză bună e despărțirea de locurile comune sau expresiile deja tocite.
"Oprește mașina, îi strigă dintr-odată" - ce poate lipsi fără a afecta calitatea textului e doar balast, cum este și cazul prezentei didascalii ("îi strigă dintr-odată"). "Oprește mașina!". Atât.
"Mi-ai cumpărat viața cu acea cafea cremoasă" - teama de cacofonie duce la o topică nenaturală, mai ales în cazul vorbirii directe. Iar goana după epitete duce lipsa de naturalețe a dialogului la un nou nivel.
"Degetele înghețate au strâns repede paharul fierbinte, un surâs stins s-a aprins pe chipul trist". - substantivul poate avea o viață bună în lipsa epitetului, mai ales dacă prezența acestui accesoriu generează doar locuri comune și rime involuntare.
"Încolăciți, exersam artistic solicitări cu arcuri" - am înțeles că e ceva artistic, deci e bine, în rest n-am înțeles nimic, dar e artistic, deci e bine.
"buza paharului în care se topește frișca unui anotimp pierdut" - un fel de "à la recherche du temps perdu décorée avec de la crème fouettée". Un zorzon inutil ce se topește în frișca liricii.
"liniile inamice ale vieții" - săraca viață, sper să se împrietenească cu ea până la sfârșit
"încercând să-i sărute gândul adormit" - fără poezie, proza e pustiu
"Josul e cea mai înaltă treaptă pe care o vom urca" - un mic oximoron n-a omorât pe nimeni, dar nici n-a făcut vreo proză mare.
"Are pleoapele vineții și părul despletit. Îi cuprinse fața în palmele lui transpirate și îi sărută buzele pline de nicotină. Stă acolo întins" - atenție la concordanța timpurilor.
"S-a oprit sub un nuc, la capătul străzii. Cu mâinile afundate în buzunare, închise ochii și se gândi la turta dulce împărțită în jumătate, la cafeaua bună de ieri. Au avut și momente frumoase" - atenție la concordanța timpurilor.
"Am pus plasa cu clementine pe jos. Am scos una din pachet, am aprins-o și am simțit cum primul fum mă zgârie pe gât" - da, lipsește ceva de aici sau autorul și cititorii fumează sortimente diferite.
"Parcăm aerul amurgului de primăvară și intrăm în magazin" - e interzis accesul în magazin cu animale de companie, înghețată sau aerul amurgului de primăvară, de trebuie parcat la exterior?
"seara s-a întrupat în unduirile senzuale ale aburilor de cafea" - deci n-avea mare trup.
"Cum stingi veioza, inima mea coboară din pat și deschide fereastra. Își întinde aripile și zboară către scorbura din bradul bătrân" - o personificare ce nu aduce un plus prozei.
"În noptiera de lângă pat, mi-am lăsat un sutien, vreo trei perechi de chiloți și multe orgasme" - tentativele lirice pot degenera ușor în umor involuntar, noroc că nu apare dacă nu deschizi noptiera.
"Încheie-ți nasturele ăla la aripă că-ți dă inima p-afară" - săraca inimă, numai în aripi nu bătuse.
"Palmele bunicii adăpostesc rugăciuni, iar mama ascunde copilăria sub pleoape" - da, fiecare are ceva de ascuns.
"În pumnul stâng strângea lacrimile neplânse și câteva tăceri asurzitoare. Era adâncă liniște în ochii lui, când sfredelea cătarea" - un mic "con tutto" garnisit cu oximoron mut ce strigă asurzitor, sper doar ca lacrimile neplânse din pumn să nu se dovedească la final o banală transpirație.
Până data viitoare, spor la muncă (inspirația e în continuare cotată cu 1%).