31.05.2023
Printre bretelele sandalelor carnea pulsează a evadare, dar știe că odată scoase nu mai pot fi puse la loc. Autocarul așteaptă peste două ore. Din lista dementă a bifat San Pietro, Panteonul, Trevi, columna, Colosseumul, n-a apucat să rătăcească la întâmplare. Mai rău decât soarele, pe ceafă o apasă ca întotdeauna întrebarea - dacă nu mai ajung aici niciodată? La mese în jurul pieței oameni cocheți beau chestii cochete. Scrâșnește cheița unei beri reci și își învinge rușinea, scufundă sandalele în bazinul fântânii.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus