Ceva din mine e înțepenit, nu vrea să se urnească.
Îmi spun câte în lună și în stele, dar nu ține
Animalul nu mai vrea să miște. Stă încremenit și se holbează la viață, tâmp așa.
L-am luat cu argumente, cu credințe, cu nani-nani
Cu hai că nu e totul pierdut.
Nimic.
L-am luat cu binișorul și la rost fără nici un rezultat.
Scos în lume, se hlizește, e atent, participă, mai și îndrugă câte ceva, toți zic că e cum ar veni normal.
Dar nu simte nimic, nenorocitul. Reproduce din memorie ce putea cândva.
Ceva din mine refuză să coopereze cu aparatura de vârf
Cu marile grădini din holospații, cu ocările și aplauzele.
Cu sfaturile neprețuite.
Refuză să înghită surogate.
Nu mai poate.
Animalul vrea să înfulece puțină realitate.
E hămesit.
Vrea ceva de trăit.
Vomită metaforele și simbolurile.
Ceva din mine respinge instituționalizarea
aclimatizarea la noile mijloace de comunicare
televizorul, talk showurile
pastilele de ultimă generație
Am devenit sensibilă la zgomot. Alergică la trăncăneală.
În locul în care sunt acum e liniște.
Ascult răsuflarea nimicului de la o fereastră înaltă.
Inima îmi bate cu putere
Îmi simt umerii și ceafa împietrind.
Un gol amețitor în plex.
Recapitulez toate atingerile, toate schimburile de priviri incandescente
Ceva din mine refuză
să moară
așa
merit o altfel de moarte