Alecu avea o cabană de închiriat. Fata lui întâmpina un client sosit pentru un sejur tradițional moldovenesc. Era un ger de crăpau pietrele. Deci musafirul este din America. Yes, from Texas, spuse tânărul. Bine ai venit, fecior. Te primim cu șorici, caltaboși și cârnați. Îți dăm și o țuiculiță, nu Coca-Cola cum beți voi. Texanul dădu din cap și zâmbi fără să înțeleagă. O să înveți să joci și să chiui. Kiwi? se bucură el recunoscând cuvântul. Da, să chiui. După două țoiuri, o să fii de-al nostru.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).