14.06.2023
După ce îl aud pe tata sforăind în camera lui, scot de sub pat cartea, lumânarea și cutia cu chibrituri. Nu am voie să aprind becul; curentul e prea scump. Într-o mână țin cartea, într-alta lumânarea. La un moment dat, scap lumânarea. În odaie se face cald și multă lumină. S-a aprins plapuma. Arunc cartea sub pat și încep să țip. După ce tata a stins focul cu o găleată de apă, a luat o curea și m-a bătut. Când a ieșit din cameră, m-am ghemuit pe covor și am aprins iar lumânarea. Aveam de terminat o poveste.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus