Gustul ploii

Fantoma ta mă vizita în copilărie, mă pândea după o perdea galbenă de catifea
Care acoperea intrarea în cămară
Stăteam acolo ghemuiţi unul într-altul şi tăceam pe două voci
Depănam amintiri din alte vieţi
Nu vorbeam decât între noi,
Ceilalţi erau doar culori întrezărite prin fereastră în goana trenului
Grădina prin care alergam de mână cu fantoma ta e năpădită acum de buruieni
Sub ierburile ei sălbăticite zac cadavrele viselor care ne-au dat viaţă...

Mă uit la cărţile în care am locuit împreună şi nu mai văd decât cotoarele mucegăite
Mi-ai promis că o să rămânem copii

Ascult şi acum muzicile prin care odinioară ni se arătau îngerii...
Dar nu mai văd decât un cer strivit sub dărâmăturile trecutului
Dârele însângerate ale dorinţelor amputate
Mi-ai promis că n-am să îmbătrânesc

Fantoma ta îmi aducea bomboane când eram bolnavă,
Îmi împrumuta puloverul tău când clănţăneam de frig
Mă ducea la film şi la teatru când mă abandonau iubiţii
Fantoma ta mă aştepta pitită sub plapumă
Îi simţeam răsuflarea fierbinte când mă ghemuiam în pat,
Mirosul impregnat în perna mea, amestecându-se cu al meu...

Când nu întâlnisem încă eram împreună, ştiam tot, puteam totul
Iubirea noastră vindeca animalele bătrâne, oprea cutremurele, stingea incendiile
See you in my dreams îţi spuneam
Fără să sper măcar în existenţa ta

Eram singura sirenă căreia îi urmai chemarea
Acum îţi pleci urechea la toate vocile pământului
Noroaiele lor îţi înfundă timpanele
Fericirea de-a afla că exişti mă priveşte în ochi sfidător
Ca o condamnare la moarte

Nu mă recunoşti
Vei uita să spui rugăciunea care mă aduce lângă tine
Vei dispărea puţin câte puţin
Mai întâi un fulger îţi va înfuleca umerii
Apoi întunericul îţi va acoperi trupul îţi va şterge chipul îţi va îngropa urmele...

Vânturile boreale deja au început să-ţi mănânce obrajii, ţi se scorojesc tâmplele
Mă întreb dacă îţi voi mai recunoaşte surâsul strivit sub hălcile de ceaţă ale timpului
Dacă am să-ţi mai pot desluşi umbra printre celelalte umbre
Până la urmă nu-mi va mai rămâne din tine decât gustul ploii
Ceara melancoliei care-mi picură pe buze şi îmi arde cuvintele...
Mi-ai promis că n-o să murim niciodată.

(În avanpremiera lansării unui CD cu versuri şi ilustraţii semnate Ilinca Bernea şi a unui spectacol-experimental produs de Friedrich Schiller Kulturhaus.)