Micul Paris un oraş în ruină

Micul Paris, asta este porecla pe care Bucureştiul o primise la începutul secolului, datorită asemănării cu frumoasa capitală europeană.


La ora actuală suntem invadaţi de fotografii cu vechiul Bucureşti. Privindu-le regăsim foarte puţin din atmosfera şi locurile de atunci.

Avînd neşansa celor cincizeci de ani de comunism şi a haosului postdecembrist, Bucureştiul ni se dezvăluie în toată splendoarea lui actuală. Un oraş pestriţ în care se construieşte fără nici o logică şi cu o dovadă totală de prost gust.

Căutînd pe net, am găsit un articol în care se compara ironic Bucureştiul cu Barcelona: "Oraşele lor sînt frumoase nu pentru că au arhitecţi mai buni. Pur şi simplu au locuitori mai civilizaţi. Gaudí n-ar fi putut crea parcul Güell prin cartierul Drumul Taberei. Toate colţurile ar fi ajuns pline de rahaţi şi prezervative folosite, iar în pavilioanele în formă de ciupercă s-ar fi instalat urgent grătare de mici. Faianţa de pe salamandra de la intrare ar fi fost smulsă cu o plăcere sadică şi ce mai rămînea din şopîrlă ar fi fost tatuat de graffitiul obscen al băieţilor de cartier. Barcelona l-a creat pe Gaudí în aceeaşi măsură în care Gaudí a creat Barcelona. Din perspectiva asta Bucureştiul l-a dat pe Mutu, pe Copilul Minune, pe Videanu şi pe Tăriceanu. Care ne dau înapoi Bucureştiul pe care-l merităm.

De aceea cînd îmi amintesc de sintagma "Micul Paris" nu pot să-mi spun decit: al naibii de mic, minuscul de-a dreptul. Cu moţul în Palatul Victoria".

Văd mereu grupuri de turişti străini care, strîngîndu-şi aparatele de fotografiat la gît, caută cu hărţile în mînă un centru istoric. Găsesc un Lipscani în ruină, plini de ţigani şi cîini vagabonzi.

Păcat.