28.06.2023
Răzvan Drăgoi
Văd, cu oroare, copii jucând șotron, frunza, lapte gros. Privesc, îngrozit, autobuzele cu oameni îngrămădiți pe scară. Nu există nicio reclamă, noaptea e beznă, fiindcă stâlpii de electricitate sunt stinși. Din televizoarele vecinilor se aude limba bulgară. Televizorul e stins. Hidosul pește de sticlă de pe el mă privește, agresiv în muțenia lui. Nu am avut niciodată peștele ăla. Aprind televizorul. Marili realizări ale Partidului Comu. Închid. Telefonul meu mobil n-are semnal sau wi-fi. Fuck.


Gilda Pîrvan
cu tine, pecingineo, mi-ai răspuns scălâmbăindu-te când te-am întrebat unde-ai dispărut atât amar de vreme. Pretutindeni, mereu, împreună. Astea ar fi trebuit să fie adverbele noastre. Ai păpat banii, te-a răpus foamea, nu mai ai cămăși curate? Nimeni aia cu care ți-ai făcut mendrele s-a lepădat de tine? Când ai plecat ai luat până și banii din pușculița copiilor, și-acu' te-a lovit epifania că vrei acasă? Degeaba bați la ușă, nu mai e loc pentru tine în gramatica noastră. Noi avem acum alte adverbe de explorat.

Silvia Ștefan
De multe ori tindem să ne întoarcem la oamenii din trecut. Singurătatea nu e pentru oricine. Cum ieșim din vreo relație, ne împotmolim în fața libertății. De ce ai alege un trup pe care-l știi deja? De ce ai scormoni amintiri apuse, de ce ai trage de sfoara care ți-a unit carnea cu atâta migală când te pierdeai pe străzi, bucată cu bucată? Dacă te ridici pe vârfuri, ai putea să vezi dincolo de zid: o dragoste diferită, un om dulce, o viață faină. Ai o foaie albă în față și creioane colorate noi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus