Bătrânul își târâie pașii prin cameră, uitându-se atent la fiecare obiect. Încearcă să-și amintească în primul rând ce caută și mai apoi unde l-a pus. Probabil că asta-i va ocupa întreaga dimineața și nici măcar n-a apucat să-și pună al doilea ciorap. Obosit, se așază pe scaun contemplând grămada de lucruri cărora abia le mai știe rostul. Apucă tremurat o poză din care zâmbesc doi copii încadrați de un bărbat înalt și o femeie frumoasă. Pentru o clipă, ceața din minte se transformă în lacrimi.
Ruxandra Comșa
Cer iertare pentru inocență, m-am îndârjit s-o păstrez. M-am agățat de ea, n-aș fi putut trăi altfel decât naiv. Obsesia mâinilor curate, tradusă azi prin prostie, mă apropie de mâinile lui. Stau în fața casei. Nu îndrăznesc să intru, am întârziat. E noaptea ce-mi tot apare în vis. Ușa închisă, luminile stinse. Aștept să mă dojenească, dar nu-i nimeni acolo. Nu-mi mai amintesc vocea lui, dar mâinile, chiar dacă-i noapte, le am în fața ochilor. Întorc clepsidra și timpul capitulează. Bine ai venit, draga tatii.
Andra Toropoc
Revăd masa pusă pentru mai multă lume și vă privesc, am dorința de-a fi încă o dată acolo, însă mi-e limpede tot ce este acum și aici, după jumătate de secol am înțeles. Ciupesc de foame felia de pâine, mestec firimituri de trecut, au gust de dor și-mi crapă buza de sărat. Oprește-te, îmi spun, nu mai mesteca, nu mai număra, nu mai scotoci cu privirea după oameni. Mă ridic și ies în soare dintr-o casă ce nu mai e și-a mea, dar în buzunar degetele-mi strâng felia uscată, mi-am luat singură partea mea de timp cu voi.
