Am muncit 11 ani din 35 câți am pe cartea de muncă. Plus 1 an pe drum. Am dormit 26. 7 i-am petrecut încercând să adorm. 11 ani m-am uitat la televizor. 5 pe internet. 5 ani am făcut curat și mâncare. Aproape 1 an din viață am așteptat. 6 luni la cozi, 27 de zile în gări sau stații de autobuz și 5 luni la telefon. 3 luni m-am îmbrăcat. 5 luni m-am plâns de diverse lucruri. Am privit răsăritul 2 luni. Mi-am strâns iubiții în brațe mai puțin de o lună. Și doar 3 luni am râs. Pentru că nu-i de râs.
Ana Maria Dobre-Nir
Trăiesc într-un carusel. Adesea sunt doar amețită și-mi vine să vărs. Realitatea este doar un șir nesfârșit de imagini. Îmi e teamă că voi leșina. Uneori chiar îmi doresc să leșin, ca să mă pot odihni. Să respir. Să mă împământenesc. Să mă întorc spre. Sinceră să fiu nici eu nu mai știu ce. Poate spre un alt acum. Unul în care nu-mi este teamă să trăiesc într-un astfel de carusel. Care se mișcă și se mișcă. Clipă, după clipă. În care să pot trăi fără a respira regulat. Pentru că sunt un alt om. Un alt eu.
Ioana Clara Enescu
A început să plouă în larg. Fire lungi, argintii, coboară din nori și se înfig în spinarea metalică a mării. Mai e puțin și furtuna va ajunge la țărm. Nu o poți opri. De altfel, nici nu îți dorești asta. Ai învățat să aștepți să treacă. Închizi obloanele albastre, te așezi în fotoliu, deschizi cartea la semnul pe care l-ai lăsat deunăzi și plonjezi în ficțiune ca într-o mare liniștită, din adâncurile căreia scoți o scoică, o pui la ureche și asculți, uimită, cum crește în ea trecutul ca o perlă.
