De fel din Hunedoara, relativ aproape de munții mei dragi, încerc să îmi împletesc existența cu drumeția - și cu fotografia desigur.
Aproape în joacă, am luat multe premii de fotografie la concursuri importante - dar nu asta caut, asta doar s-a întâmplat.
Fotografia este cel mai bun mod de exprimare pentru stările mele, pentru întrebările pe care le am.
Tot ceea ce știu despre fotografie am învățat singur - dar bineînțeles că am fost și continui să fiu inspirat și de alți fotografi, de alte spirite din domeniu.
Cu fiecare ieșire în natură, încerc să evoluez în a transcrie stările mele, în a-mi perfecționa tehnica fotografică și compozițiile.
Muntele și natura fac parte din viața mea încă de când eram mic copil.
Aproape toate vacanțele de vară le-am petrecut la bunici, într-o zonă de munte minunată, mai exact în comuna Gârda de Sus, județul Alba - Munții Apuseni, România.
De aici a început dragostea mea pentru natură și, de asemenea, curiozitatea mea de a explora pădurile, dealurile, văile și munții.
Fotografia a intrat în viața mea mult mai târziu, undeva prin anul 2010.
Unele imagini pot părea ireale, dar ele sunt cât se poate de reale, doar că au fost fotografiate într-o lumină neobișnuită - acea lumină divină de apus sau de răsărit.
Fiecare imagine este o interpretare proprie, subiectivă a unui anume moment și loc.
Dacă imaginile mele se conectează cu dumneavoastră pentru cel puțin 30 de secunde, atunci consider că misiunea mea a fost îndeplinită.
Măreția naturii este un proiect fotografic la care am lucrat încă din anul 2013 - a rezultat și o expoziție de fotografie, care a fost vernisată și la Muzeul Castelul Corvinilor - Hunedoara și apoi la Casino Centrul de Cultură Urbană - Cluj Napoca.
Toate imaginile prezente în cadrul expoziției au fost realizate desigur în România, în zone precum: munții Retezat, Apuseni, Șureanu, Parâng, Poiana Ruscă și Ciucaș.
Prin aceste imagini vreau să arăt cât de minunată, neașteptată, sublimă și grandioasă este natura.
Noi ar trebui să avem grijă de ea și să o protejăm cât mai mult cu putință.
Aceste imagini pentru mine semnifică puritatea, iubirea pentru natură, pentru mediul înconjurător - putem vedea o lume de poveste, o lume care ar trebui să dăinuie mereu în aceste locuri, o lume care să rămână nealterată - dar acest lucru nu prea se mai întâmplă din păcate.
Cum vă dați seama, fotografiile mele încearcă să transmită toate acestea - și cum natura este un artist absolut, vă invit să descoperiți măreția naturii.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)