Zara mângâia ghemotocul de lângă ea și îi sărută puful blond de pe cap. Mamă, eu sunt lumina ta și a lui tata? Da. Dar ție îți spune candela mea. E o altfel de lumină. Una pe care trebuie să o ții aprinsă. Știi, uneori unii oameni au sau n-au, mai au sau nu mai au, Ce? Fir pe mosorul vieții. Și atunci adorm, undeva, pe un nor. Mamă și dacă mai este fir, dar se rupe? Trebuie să ai pe cineva lângă tine, așa cum a fost tata și să-l înnoade. Un doctor? Sau un om care să te învețe cum să trăiești din nou.
Titela Durnea
Când a poposit rădvanu' în urbe s-a făcut așa zarvă de ziceai că-s adunate toate păcatele laolaltă. Puhoi de lume, brațe pline cu saci și coșuri. Negustorul nu mai contenea cu tăiatul bucăților. Le-arunca peste umăr, nici că se uita cine cât bagă-n straiță. El știa una și bună: trebuia să-l împartă. Pe Vica n-o vestise nimeni, nici măcar clopotnița, pesemne că preacuviosul și clopotarul se-nghesuiau și ei la noroc. Privind mulțimea care se-ndepărta odată cu rădvanu' gol, se-mpiedecă într-o carte. O ridică, zâmbind.
Laura Stanciu
În 2026 s-au schimbat regulile în scrierea de texte literare, articole și discursuri politice. Lumea se săturase de AI. Românii de modă veche fuseseră uimiți. Textele aveau mângâietoarea prepoziție pe, se scriau impecabil, cu acuzativ. Cuvântul decât era pus numai unde-i era locul. Inteligența artificială eliminase limbajul ciolacuian, daean și iohannisian. Perfecțiunea generase depresie. A fost creată, în stare de urgență, non-inteligența artificială. Așa au reapărut umorul, bucuria și prostia.
