În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Ai sau n-ai și Lambada - toate textele aici.
*
Față de precedentele calupuri, textele au fost mult mai curate, în schimb mai puțin spectaculoase. Doar două mențiuni, două microproze care ies din pluton, dar la care mai e binișor de lucru (opiniile mele, cu italice).Cât privește pontul de final, el e destinat prozei, în general, indiferent de întinderea ei. Sunt convins că povestirea, nuvela sau romanul sunt pe lista scurtă a celor mai mulți dintre cei care scriu aici.
Mențiuni:
Ai sau n-ai
Ruxandra Comșa
Ai? Am, dar trebuie? Trebuie, altfel n-aș întreba. Îi strecor în palmă bănuțul, îl încearcă cu dinții și zice, intră, dar vezi că-i cu capsa pusă. Bâjbâi prin întunericul din cort, o voce hodorogită, fii atent la preș că-i gata să-și ia zborul. N-am venit pentru preș, am venit pentru lampă. Lampa-i stricată, a rămas fără duh. Îmbătrânise și dădea rateuri. Am plătit, zic. Mai am globul de cristal și mașina timpului. Pentru încă un bănuț primești numerele la loto, pentru încă doi crești mare cât ai zice pește. Ai?
(Excelentă ideea, foarte bună atmosfera, finalul nu este însă la aceeași înălțime, explozia de imaginație dispare brusc)
Ai sau n-ai
George Dometi
Scobitoarea scobea scorbura alveolei unei foste măsele când în spatele taximetristului urcă cineva. Bună. Liber?, se auzi vocea plăpândă de cărăbuș a unei fetițe. Mmda, mormăi șoferul sastisit. Unde mergem? Acasă. Aha, și asta unde-i? Tu pornește mașina și eu o să te direcționez. Mbine, își drese o flegmă și porniră. Cursa fusese destul de liniștită, ici-colo câte un la stânga, la dreapta, tot înainte, apoi un aici, vă rog, care-l împietri pe bărbat. Ajunse la cimitir, iar fetița era de negăsit.
(Foarte bună ideea și finalul, în rest ar merita rescris integral, fără zorzoane inutile: nu am înțeles sensul aliterației inițiale, de exemplu, nici "vocea plăpândă de cărăbuș", nici "mormăi sastisit", cred că un "mormăi zăpăcit" era suficient, nici altele, dar mi-a rămas imaginea cursei și ea justifică o nouă încercare)
Fragmente în care literele merită o soartă mai bună:
"Mai e mult, rupse ea tăcerea" - e atât de uzată expresia asta, cu tăcerea ruptă încât, vorba altei expresii uzate, dacă aș avea un leu de câte ori am citit-o / auzit-o, aș avea suficienți bani să-mi deschid o cârciumă pe care-aș numi-o, cum altfel? - "La tăcerea ruptă-n gură".
"În bătătură, pe ciment, se pornise hora" - trecând peste faptul că bătătura e pământ bătătorit, deci nu ceva betonat, greu de făcut hora pe ciment (praf care, alături de nisip și pietriș, intră în componența betonului).
"Stă pe marginea lată de ciment a falezei" - sigur e beton, nu ciment, vezi mai sus.
"discoteca sufletelor noastre și-a concediat dj-ul" - nu e prea prețios spus? Mai simplu ar fi fost prea ca la țară, prea ca la hora satului?
"Sunt neromâni care ne strică pământul" - nu era mai simplu să fie niște străini, cel mult venetici?
"Îmi sărută zborul visului ca să nu îl uit" - un prim pas hotărât spre "ce-a vrut să spună autorul?"
"băiatul cu trăsături tătare și căutătură căpruie" - căutătura ține de modul cum privește cineva, destul de complicat să privească căprui
"Când am simțit pistolul lipit de tâmplă, un curent rece îmi săgetă corpul din cap până în picioare" - concordanța timpurilor - "mi-a săgetat"
"Ea-l aștepta politicoasă, ascultându-i diapazonul lovit de o stea". Pe mine m-ai omorât, dar cu diapazonul ce-ai avut?
"mă întreabă direct: Ai chef să facem dragoste? Am, dar parcă n-am curaj să am tupeul de a nu avea inhibițiile pe care le am de ani de zile sub pielea care n-a avut parte de orgasmele pe care le-am avut doar în visele mele. Cred că nu a priceput nimic" - Nici eu.
Ideea pontului de azi a pornit de la un fragment: "Ca atâtea studente sărace, își vindea în vacanța de vară trupul privirilor libidinoase".
Tehnica narativă se numește "Arată, nu spune!" ("show, don't tell") și merge pe ideea că nu-i livrăm cititorului totul mură-n gură ci-i lăsăm și lui plăcerea de a completa cu imaginația sau de a intui despre ce e vorba. În plus, evităm locurile comune.
"Studenta săracă", în varianta "arată, nu spune" (și 500 + caractere, desigur), s-ar putea prezenta așa: "terminase examenele și-și împachetase într-o gentuță toată avuția".
"își vindea în vacanța de vară trupul privirilor libidinoase" - "destinația: un club de fițe în care dansa dezbrăcată toată vara, pentru privirile unor bărbați ce-i puteau fi părinți sau bunici".
Concluzia ar fi ca din context să reiasă cât mai mult, nu dintr-o livrare directă, restrictivă. În loc să spun că personajul cutare e frumos, mai bine presar în text câteva trăsături din care să reiasă acest fapt. În loc să livrez direct starea unui personaj (râde, plânge, țipă, etc), e mai util cititorului să vadă reacții care să-i inducă toate acestea.
Până data viitoare, spor la scris!