Mihaela Moisescu
Mama ascultă la ușă. Fetița ei vorbea singură. A vrut să intre să vadă ce se întâmplă dar se opri. Nu îmi plac lecțiile așa că te rog să le scrii tu. Mi-ai spus că știi să scrii, că ai terminat prima în clasă. Poți să mă ajuți? Bravo. Mama intră brusc și o găsi pe fată pe jos desenând. Pe birou tema era făcută dar scrisul nu era al fetei. Cine a scris tema? O fetiță. O fetiță? A locuit în casa de vis-à-vis, în casa aia arsă. O pală de vânt mișcă perdeaua și fata făcu cuiva cu mâna. Ai speriat-o și a plecat.
Lucian Domșa
Ia uite la fii-tu, Părințele, a exclamat preoteasa răsfoind carnetul de note. Cinci la matematică, șase la română, zece la sport. De fiecare dată când îl întreb, zice că n-are teme pentru acasă. Oare cu cine seamănă? Cu tine, a mormăit Părintele Agheasmie preocupat cu lectura ziarului. Nici tu nu veneai cu temele făcute. Le copiai de la mine în pauze. Când te conduceam acasă de la școală ziceai că nu ieși cu mine-n oraș că ai multe teme, iar seara mergeai la discotecă cu băiatul tovarășului prim secretar de partid.
Vero Anttheia Teodoru
Își îmbrățișă mama strâns. Știa că va veni un timp când nu va mai putea face asta. Clipele se amestecară ca niște bile colorate într-un bol. Luă una bleu în palmă și privi înăuntru. O fetiță, pe scaun, la masă cu caietul și manualul de rusă în față. Nu-i place limba asta, dar tema trebuie rezolvată. Nu înțelege nimic. Hai, îți mai explic o dată. Să știi că peste două zile vă dau lucrare. Da, chiar mama era profesoara. Se întâmpla acum 40 de ani. Bila se rostogoli și dispăru la fel cum a apărut.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).