Pasiunea pentru fotografie a început la mine călătorind - călătoria este ca un vis sublim.
Întotdeauna mi-a plăcut să-mi petrec timpul în natură, fie că eram la țară la bunici, fie că eram în vacanțe și mai târziu în la maturitate în concediu - locul meu de evadare este natura. Călătorind înțelegi depărtările, vezi și simți cu toate lungimile de undă locuri minunate, ți se deschid orizonturile, vezi lumea cu alți ochi, descoperi locuri noi, interesante, și îți dorești să nu pierzi momentul acela unic care ți-a oferit o fărâmă de fericire și de uitare - un apus, un răsărit, o rază de lumină printre nori, o umbră, o frunză ruginită care plutește în bătaia vântului sau un tril de pasăre.
Așa m-am hotărât sa-mi cumpăr primul aparat foto acum mulți ani, din dorința de a nu pierde aceste momente unice.
Și uite așa m-am pus cu burta pe carte și mi-am cumpărat cărți de specialitate și colecții întregi de reviste, căci eu consider că în fotografie teoria este foarte importantă.
La început imortalizam peisaje, mai târziu s-a adăugat o nouă pasiune, fotografia de wildlife. Deci am început o nouă documentare pentru că este alt gen de fotografie care necesită noi abordări și alte cunoștințe.
Sunt ani buni de când alerg după viețuitoarele naturii și pot spune că de acest gen de imagine m-am atașat fundamental. Este fascinant pentru că mă ajută să cunosc natura, în toată măreția ei, și desigur comportamentul sufletelor pure pe care le văd.
Ce încântare este să mergi prin pădure și să recunoști fiecare tril de pasăre, urmele de pe pământ, să simți energiile din jur.
Dar vă las să priviți imaginile.
Acesta sunt eu, Mihai Orboiu, un om simplu, mare iubitor de fotografie și de tot ce este frumos.
instagram.com/mihai.orboiu/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)