Totul ar fi lumină!

Dacă nu pot vorbi trebuie să caut undeva vorbe și un cornet ca apoi să fiu auzit.
Dacă nu pot dansa o să fac un mecanism din roți dințate și biele și brațe din oțel să-mi mișc picioarele.
Nu-i de glumit căci sunt înțepenit de nemișcare și izolare.
Tema muzicală nu o știu încă, dar cineva o va scrie, ca să acopere scârțâitul roților cu zimți și să cânte, versurile ascunse în mintea mea de om.

Uși care se deschid când chemi pe cineva și se închid fără să primești răspuns; fire de lumină care se împletesc și încet devin o pânză prin care nu poți trece decât dacă o rupi; o masă cu multe picioare, care vine încet către noi și se desface în fața noastră devenind o tavă, e ca un gândac ce nu se mai ține pe picioare; un pian desfăcut cu toate la vedere ce cântă greu sau mai de grabă face zgomote dezacordate.
O păpușă mare care își mișcă capul și ochii, dar nu și trupul, care de-abia, de-abia se târâie, și va dirija sunetele pianului către undeva sus.
Din tavan va coborî lumina în fire subțiri ce se vor îngroșa treptat descoperind valuri de pânză albă și roșie, și apoi albastră-neagră, va deveni apus de soare.
Dar apusul este auriu!
Sub pânza asta ce se va ridica, va ieși la iveală, corul de fetițe și femei; mecanismele și corul se vor contopi.
Mecanismele vor înghiți treptat corul.
De fapt lumina va face să dispară corul, scoțându-ne la vedere numai metalele și lemnele.
Mișcarea mecanică și sunetele sacadate vor face păpușa să se învârtă și să ne arate spatele din care va ieși un copil, a cărui voce va acoperi sunetele sacadate
Și totul va deveni lumină...
Lumina începutului...
Ca să se înțeleagă începutul din haosul mecanic se va ivi o ploaie de aur, ca un răsărit.
Copilul cu vocea sa de aur va veni printre oameni se va așeza lângă ei și lumina va crește mult... până la saturație.
Și vom pleca acasă!