Mii de oameni fără treabă, merg
cu gura tot căscată.
Aici vezi actori dramatici, scurți înartă, lungi în plete,
Mume care vin de cată gineriPentru fete;
Pe sub sălcii trec tot cârduri defemei ce au de fală
Să nu știe decât numai, cum bărbațiise înșală,
Mai departe vezi faliții, care blesteamă amarSpicuilile ce-i lăsară fără șfanț
în pozunar" (Alexandru Sihleanu)
Traversând Cișmigiul, în drum spre casă, de obicei pe una dintre aleile principale ce leagă intrarea din Bulevardul Elisabeta cu belvederea de lângă biserica Schitu Măgureanu, am fost nevoit să merg pe drumuri ocolite date fiind lucrările de asfaltare (betonare) ale aleilor. Și mi-am amintit că acolo unde este astăzi loc de joacă pentru copii se află și celebrul chioșc al fanfarei militare. Mi-am amintit cum, copil fiind, bunica mea mă aducea în fiecare duminică - pe vremea aceea locuiam în cartierul Grant, refugiați în urma bombardamentelor rusești asupra Iașului - cu un tramvai cu remorcă până la stația Cișmigiu, și de acolo la pas de voie, spre Grădina Cișmigiu. Locul final, după o plimbare ocolitoare pe aleile parcului, era locul de joacă din fața Buturgii.
Câțiva pași mai încolo, în dreapta spre lac, de fapt chiar pe mal, este așezat un pavilion, un restaurant. Eram în anul patru de facultate și, cred că a doua schiță de schiță (una dintre "lucrările de control" la proiectarea de arhitectură era acest proiect scurt, de circa 10-12 ore, de făcut în ziua de sâmbătă de obicei - trebuia să luăm, dacă îmi amintesc bine, minimum trei din cinci!) ni s-a dat ca temă "Restaurant pe malul lacului Cișmigiu, pe peninsulă", nu sunt sigur că acesta era titlul, dar în mod cert locul la acea dată, prin 1964, era gol ca urmare a demolării prin anii '50 a vechii construcții. Nu știu dacă dintre cele peste 100 de proiecte, mai degrabă idei pentru viitoare proiecte, s-a ales vreunul, dar astăzi găsim pe acea limbă de pământ un restaurant Monte Carlo nu prea atrăgător ca imagine arhitecturală, dar un loc bun pentru mici sau mari chefuri. Constat că în ultima vreme au apărut, și sper să mai apară, articole, istorii despre acest parc atât de frumos și bine legat peisagistic.
Chioșcul din lemn (cu multe cuiburi de porumbei pe acoperiș) a fost locul în care duminicile sau alte sărbători se așeza o fanfară, fie că era a armatei, a poștașilor sau mai știu eu a cui, și de acolo se auzeau sunetele alămurilor (trompete, tromboane, clarinete, tobe, talgere) în ritm de marșuri, polcă sau valsuri.
Locul de joacă cu nisip, cu balansoare din lemn vopsit... Nu mai este așa! Au apărut forme diferite, farfurii zburătoare, tobogane colorate... și dragoste!
....pare că așa este dintotdeauna, la fel și bucuria copiilor.
Dar această plimbare de dimineața de luni, nici nu este încă foarte cald, am plănuit-o pentru că acest chioșc îmi amintește de cel pe care-l știam copil fiind.
Deși aceste două doamne îl curăță, îl mătură în fiecare zi, a ajuns la rându-i loc de joacă pentru copii.
"Nu mai cântă nicio fanfară aici de vreo zece ani!" îmi spune una dintre cele două doamne. cu un ușor regret în voce.
... poate mai cântă, așa cum știe să cânte, câte o cioară sau poate un cor de ciori, și se aud din când în când râsetele copiilor.
Treptele acestea din piatră ar putea să aibă 172 de ani? Da, pentru că aceasta este vârsta Grădinii Cișmigiu, o sută șaptezeci și doi de ani de la inaugurare, "Cișmigiul inaugurat ca o adevărată "evropenească", cu mare fast...În timpul Războiului Crimeii, cînd orașul era ocupat de trupe turcești și austriece, socialistul german Ferdinand Lassale găsește întinsa și frumoasa grădină a Cișmigiului "întrece cu mult tot ceea ce ar putea oferi Germania. Lumea vine după-amiază să asculte muzică militară într-o zi, cea românească, în alta cea austriacă și în cealaltă, cea turcească"." (Vremuri vechi bucureștene de Alexandru Predescu - Editura pentru Turism / București, 1990)
Cocoțat pe acoperișul Buturugii, celebra cârciumă - scuze, restaurant -, văd doi tineri frumoși, și jos, pe aleea din fața monumentului soldatului francez, o doamnă cu un mic cățel ce își fac plimbarea de dimineață.
Am plecat de lângă locul de joacă și pavilionul fanfarei cu regretul și amintirea sonoră a fanfarei de duminică.
Pe Podul Nucilor în drum spre casă...
(Început de august,
București, Cișmigiu)