Troc cu marfa umană

Cu câteva zile în urmă am fost invitat la un showcase, la Goethe Institut din București, despre ceea ce s-a întâmplat timp de zeci de ani în Romania socialistă-comunistă: vânzarea etnicilor germani (fără să uităm același "comerț" cu evreii din România, și nu numai, cum a rezultat în cele din urmă din discuția ce a urmat). Am vizionat un colaj de fragmente din spectacolul Oameni de vânzare, producție a Teatrului German de Stat din Timișoara, în regia lui Carmen Lidia Vidu; a urmat un live performance cu actrița Ioana Iacob și o discuție cu Carmen Lidia Vidu și Germina Nagâț (colegiul CNSAS), moderat de Joachim Umlauf (director al Institutului) împreună cu Roxana Lăpădat.

Tulburătoare seară deoarece a "scormonit" atât în casa cu amintiri, dureroase, din mintea noastră, a celor care am trecut prin acele vremuri, cât și în inimile noastre. Chiar dacă nu am fost implicați direct, viața noastră de atunci a fost afectată - mulți prieteni de-ai noștri plecau, fie că erau evrei, fie că erau sași germani, fie că-și căutau origini germane sau evreiești ca să poată ieși din țara "fericirii" comuniste.

Istoria etnicilor germani și evrei a început poate mai demult. Dar mă rezum, aici în acest scurt articol, la următoarele aspecte care justifică politica de stat a Israelului și apoi a Republicii Federale a Germaniei:

deportarea evreilor în anii 1941-1942^[i]


deportarea etnicilor germani din România la muncă forțată în Uniunea Sovietică, în anul 1945^[ii]


deportarea etnicilor germani în Bărăgan 1951-1956^[iii]


Aceste deportări, precum și viața și viitorul pe care îl prevestea această viață "fericită și luminoasă în lagărul socialist"^[iv], ilustrat de oamenii la coadă în așteptarea cărnii


au fost motive serioase pentru dezvoltarea "negocierilor comerciale" privind vânzarea de oameni de către statul român comunist (de la Gheorghe Gheorghiu-Dej la Nicolae Ceaușescu) către Germania și Israel. Părea firesc ca după deportare să urmeze vânzarea, trocul cu oameni.

O să povestesc pe scurt o istorie trăită în primii ani după absolvirea facultății. La institutul de proiectare la care am fost repartizat aveam o colegă de atelier, o frumoasă arhitectă evreică, de la care am aflat la scurt timp că primise aprobarea să plece în Israel. Ea și soțul ei ne-au invitat pe noi toți, colegii de atelier, la o petrecere de despărțire (de adio ar fi mai corect), la ei acasă într-un apartament care aparținea familiei. Aparținuse, mai exact - și îmi amintesc cât de șocat am fost când am aflat -, pentru că având dorința de a pleca din România, acest apartament, trebuia lăsat în întregime, inclusiv cu tot ce conținea, cu absolut tot, "statului" român. Nu-mi venea să cred. În scurt timp am aflat că întotdeauna, în cadrul "trocului", în afară de banii pe care-i primea "statul" de la Germania sau Israel, acesta primea și locuința celui care pleca.

În cadrul showcase-ului de la Goethe Institut, Doamna Germina Nagâț a povestit o istorie asemănătoare despre un agent al securității române, care i-a luat - oficial a "cumpărat" - apartamentul unui doctor evreu, pentru care acesta nu a primit niciun ban. Doctorul evreu nu era altul decât Profesorul Neurolog Jean-Jacques Eskenasy. Din povestirile Doamnei Nagâț rezultă că Profesorul Eskenasy a aflat ulterior cine era acel ofițer "binevoitor", care mijlocise relația cu Securitatea, și care în anii '70 se recomandase ca Șerbănoiu Silviu. Respectivul era nimeni altul decât colonelul Gudină Tudor, un ofițer de mare importanță al securității, lucrând în Direcția de cercetări penale la UM 0920 din Ministerul de Interne.^[v]

Tot despre asta a povestit și Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului, într-un interviu pentru Adevărul: "Liderii comuniști români au reușit să implementeze «visul de aur» al antisemiților români: nu numai că au eliminat aproape toți evreii din România, dar au și profitat masiv de pe urma acestei eliminări. Nici legionarii și nici guvernarea Antonescu nu au reușit acest lucru, în ciuda crimelor lor." ^[vi], interviu preluat și de Vice. ^[vii]

Am plecat de la Goethe Institut cu sentimentul că am trăit pe alta planetă, că pe Pământul nostru NU trebuia și nu trebuie să se întâmple astfel de orori, dar s-au întâmplat și noi, generațiile mai vârstnice, am trecut prin acele timpuri.

Astfel că evenimentul de la Goethe Institut transmite un mesaj: să nu uităm, să nu-i uităm pe acei oameni odioși, să nu credem că nu le-au luat locul alți Gudină, să cercetăm, Și, spun din nou, să nu uităm!

Am mai mult de scris, dar azi vreau să le mulțumesc celor au făcut acest showcase!
Mulțumesc Carmen Lidia Vidu, Ioana Iacob, Germina Nagâț, Joachim Umlauf și nu în ultimul rând Roxana Lăpădat!
Vă mulțumesc pentru că ați adus în prezentul meu un trecut urât, chiar dacă e parte din tinerețea mea, și regretul că poate am uitat mulți dintre colegii, prietenii de atunci, plecați pentru a trăi mai bine.


(București, început de februarie 2024)