Fără a avea intenția să scriu un articol politic, voi scrie despre cum văd eu, un simplu locuitor al planetei, viitorul acestui conglomerat de culturi, care au aproape același sens și care își fac mai mult rău decât bine. Mai este important că sunt culturi, civilizații milenare? Vorbesc în primul rând de Europa și Rusia, plus aliații acesteia din urmă de pură întâmplare - pentru că rușii nu prea au fost iubiți de nimeni, mai ales nu de cei ce au intrat în "contact" direct cu ei, iar aceste contacte pline de contondențe nu au adus nimic bun în soarta celor atinși de "virusul imperial" rusesc.
Citind cartea lui Éric-Emmanuel Schmitt Provocarea Ierusalimului, un pasaj chiar din debutul acestei călătorii inițiate în Țara Sfântă, povestește despre apropierea de biserică în anii '68 printr-un părinte care l-a inițiat în valorile creștine. Și așa, chiar dacă experiențele au fost foarte diferite, mi-am amintit despre cum eram noi în acei ani, tinerii din grupul din care făceam parte, și cum în micile grupuri "nebune", atât cât ne permitea spațiul comunist în care trăiam, "șușoteam" idei, ascultam muzică neagreată, purtam o îmbrăcăminte care să ne scoată din anonimat, și ne lăsam părul mai lung decât era voie, în ciuda " cheloșilor" care încercau să ne conducă - și pe vremea aceea aveam păr:) - dar și cu speranța că nu vom fi privați de libertate. Părul lung era unul dintre mijloacele, timide totuși, de protest contra "liniei partidului comunist", la fel purtarea "blugilor", sau orice ni se părea în afara ideologiei.
Domnule, Măria Ta, Înălțimea Voastră, aș vrea să mă întorc în timp, deși pare că este imposibil. Dacă aș reuși să fiu cu mulți ani în urmă, în anii în care, de fapt, nu știam mai nimic despre nimic, poate, cu mintea de acum, aș reuși să pătrund în acel necunoscut al celor ce urma să devenim.
Dar să ne imaginăm că se poate să ne întoarcem în timpul când eram dispuși să ne schimbăm tot cursul vieților, în decembrie 1989. Părea că totul merge bine, că ne-am câștigat cu ușurință dreptul să fim, să trăim ca ființe. Dar... Ne-am lovit de oameni pe care nu-i cunoaștem, cu care gândeam că, folosind cuvinte simple, fără ascunzișuri vom urca împreună muntele înțelegerii. Mi s-a părut la început că numai un accident i-ar face să nu ne accepte. M-am dus în fugă să-mi pun o haină potrivită cu vremurile acelea, să fiu ușor de recunoscut.
Și lucrurile au mers relativ calm o vreme, până în februarie 2022. Și nimic nu dădea de bănuit ce va urma, dar ceea ce noi nu luasem în considerare, era surpriza și apoi îndărătnicia. Era și este faptul că noi, ca și cum nu știam că lumea se schimbase de pe o zi pe alta, ne comportam normal într-un climat anormal, plin de ascunzișuri și denivelări.
Fundalul oribil pe care se joacă azi acest spectacol al vieții noastre este războiul, ca decor al unei opere rusești compusă și regizată de Putini. Da, cred că sunt mai mulți Putini în măreața Rusie, cea "aducătoare de pace". Sălbăticia acestui zgomotos spectacol, în care Marea Lor Oribilă Orchestră cântă ritmuri ce aduc explozii de groază, ar fi trebuit să ne strângă, să ne facă să fim atenți la perversiunea acestei muzici, să fim uniți. Oare Lebăda Neagră nu este un mesaj? De ce moare Lebăda Albă de mâna unui spirit negru? Nu cumva în subliminal există ideea crimei ca normal al vieții?
Dar să nu ne întristăm iremediabil la început de an. Aici unde sunt eu acum, în această cameră plină de hârtii scrise și nescrise, dar scăldată mai tot timpul în valuri de raze ale soarelui, aici e liniște și dacă deschid fereastra se aude dansul aripilor păsărilor ce trec pe deasupra casei. Apoi va fi îmbrățișarea ce vine din afară, plină de pasiune, de dragoste, puternică.
Și, ca să nu lungesc vorba: LA MULȚI ANI! BINE AI VENIT 2024!
(Octavian Neculai, unu a lui ianuarie 2024)
PS: Anul 2023 mi-a adus bucurii ca spectator și asta datorită unor regizori care demonstrează că Teatrul Românesc este prezent în cultura noastră, în mod activ; fără a înșira spectacolele lor admir creativitatea și profesionalismul regizorilor Andrei Măjeri, Theodor Cristian Popescu, Eugen Jebeleanu, Radu Nica, Ștefan Lupu, Arcadie Rusu și ANDREI ȘERBAN. Tuturor le mulțumesc!