Cel mai mare succes de casă al cinematografului german din '90 încoace, Good Bye Lenin!, pleca de la un miez foarte simplu. Un băiat îşi iubeşte atît de mult mama intrată în comă în octombrie '89 încît opt luni mai tîrziu, cînd ea îşi revine, transformă întreg apartamentul într-un fel de muzeu al RDG-ului, doar pentru a-i feri de emoţii inima fragilă. Anul trecut, la Berlin chiar a apărut un muzeu al RDG-ului, în care nostalgicii se întîlnesc cu trecutul, iar tinerii descoperă necunoscuta istorie recentă. "Hazul" acestui muzeu este că e interactiv. Poţi pune mîna pe toate exponatele fără ca supraveghetorii să te apostrofeze.
În Good Bye Lenin!, debaraua era luată la scotocit, draperiile grele scoase la aer, la fel mobila veche şi bibelourile prăfuite. Cînd mama cere cu aerul cel mai inocent (neştiind că solicită "salăţi din grădina ursului") castraveţi muraţi Spreewald, fiul Alex se dă peste cap să găsească o soluţie. Explicaţiile cele mai extravagante date schimbărilor pe care mama le observă fără să le identifice esenţa culminează cu cea potrivit căreia în RFG viaţa s-a stricat atît de mult încît oamenii au început să emigreze în RDG.
("Bunuri de larg consum" rămase în memoria afectivă a est-germanilor)
Crema Florena şi casetele BASF au ajuns exponate de muzeu
Amenajat chiar lîngă rîul Spree, aproape de Alexanderplatz, DDR Museum Berlin este în aşa fel gîndit încît să condenseze cît mai multă informaţie într-un spaţiu relativ redus. Scopul lui e să creeze un tablou cît mai complet şi mai viu despre ce însemna să trăieşti în Germania comunistă. Este împărţit pe compartimente: economie, viaţă culturală, programe TV, modă, educaţie, familie, habitat, graniţă, vacanţe şi timp liber etc etc. Pentru a folosi eficient spaţiul, s-a mers pe principiul unor dulapuri cu sertare şi al unor uşi care dau spre monitoare tv. Munca de documentare a însemnat găsirea a cît mai multe obiecte din perioada comunismului. Acestea sunt ascunse fie prin sertare, fie expuse clasic, în vitrine. Pentru un român universul nu e foarte îndepărtat: paharele de plastic bleu cu buline, casetele BASF şi parfumul Jazz (la "raionul" consacrat Intershopului, echivalentul Shop-ului de la noi), crema Florena, maşina de scris Erika, Udo Lindenberg pe care-l poţi asculta la căşti.
Noutatea muzeului nu stă numai în subiect, ci şi în procedură. Poţi pipăi absolut orice. Îţi poţi băga nasul în dulapul cu haine din supraelastic, poţi face diferenţa dintre blugii Levi's şi blugii Boxer care au început să se facă în RDG din '68, pipăind amîndouă perechile, poţi scotoci în caietele şi cărţile autentice ale unui ghiozdan de elev, ascuns la rîndul lui într-un sertar. Poţi şi intra în Trabantul adevărat instalat lîngă geam, ca să poată fi văzut şi de afară.
(Noi îi spuneam Trăbănţel, ei Trabi)
Bucătărie cu tot ce trebuie, inclusiv termoplonjor
Cum am şi circulat cu Trabi-ul (spre deosebire poate de adolescenţii care vizitau o dată cu mine muzeul, descoperind lucruri de care n-aveau habar), cel mai mult mi-a plăcut apartamentul-tip imaginat în alt colţ. În Germania comunistă cele mai multe apartamente de bloc aveau aceleaşi dimensiuni, deci arătau cam la fel. Mobilă Karat în living room, bucătărie amenajată ca la noi- cu bufet, aragaz, maşină de spălat, termoplonjorul de rigoare etc. Vizitatorul are toată libertatea să facă ce n-ar face într-o casă străină, adică să scotocească. Bufetul, de exemplu, e aranjat ca într-o casă locuită - farfuriile la farfurii, mirodeniile, condimentele, sarea- sus în raft, oalele, crătiţile- jos. Pe uşile dulăpioarelor afli diverse informaţii "teoretice", bunăoară despre Ziua Femeii- cînd "dimineaţa, soţul îşi punea şorţul şi pregătea micul-dejun femeii, punînd şi flori pe masă. Tratamentul special continua la serviciu, unde directorul le decora pe femei şi le dădea recompense financiare." În fine, a doua zi "vorbele frumoase erau uitate, iar bărbaţii erau bucuroşi că femeile se întorceau la vase."
Totuşi, nu degeaba era RDG cea mai avansată ţară din blocul comunist. În rafturile bibliotecii din living afli amănunte despre viaţa sexuală a RDG-iştilor. Pilulele contraceptive (aşa numitele "Wunschkindpille") au fost introduse în 1965, iar din '72 femeile primeau pilule pe gratis, o lege din acelaşi an introducînd gratuitatea avortului pînă în luna a treia de sarcină. Alt capitol e televiziunea germană- pe mai multe monitoare curg încontinuu secvenţe din emisiuni celebre, cum era serialul de animaţie cu păpuşi "Sandman" (apărut în 1959) sau programul "Die Rumpelkammer", cel mai de succes serial al televiziunii est-germane şi cel mai lung serial din lume (a mers din 1955 pînă în 1991). Celor care îl acuză că uită dictatura, muzeul le oferă secţiuni speciale cu supravegherea STASI şi Zidul Berlinului.
Ingeniozitatea se aplică şi cînd e vorba de a scoate profit. La ieşirea din muzeu treci pe lîngă magazinul de suveniruri unde poţi cumpăra cărţi poştale ca de pe vremuri. E mai "şic" să trimiţi azi o vedere din Germania cu primul german în spaţiu, Siegmund Jähn, cu Hotelul Neptun din Rostock sau cu călători coborînd dintr-un avion al companiei Interflug. Bineînţeles, poţi cumpăra şi pahare de plastic sau pachete-cadou, frumos ambalate, cu Vita Cola, scrumieră de plastic şi castraveţi muraţi. Nu ştiu marca, s-ar putea să fie chiar Spreewald!..
(Bucătăria e aranjată ca într-o casă adevărată)
(Articol preluat din România Liberă, februarie 2007)