Insulele Feroe - Solo travel și kanska (II)

Citește aici prima parte a acestui jurnal de călătorie.

Ziua 5 - Marți, 25 iulie 2023

"The world is blue at its edges and in its depths. This blue is the light that got lost. Light at the blue end of the spectrum does not travel the whole distance from the sun to us (...) This light that does not touch us, does not travel the whole distance, the light that gets lost, gives us the beauty of the world, so much of which is in the colour blue." - Rebecca Solnit

La fel ca și în celelalte zile, am o destinație finală în plan (satul Tjørnuvík), două intermediare (satul Haldórsvík și cascada Fossá), toate 3 situate pe Insula Streymoy, iar în rest ochi mari de uimire la tot ce văd în jurul meu la tot pasul.

Pornesc la drum obosită de dimineață și pe drum devin absolut energizată. Îmi este imposibil să fiu altfel la atâta frumusețe naturală și umană. Mă fascinează, printre alte, florile de aici.


Cascada Fossá este cea mai mare cascadă din Insulele Feroe. În feroeză, Fossá înseamnă râu cu cascade. Aici au parcat într-adevăr o mulțime de turiști.


Haldórsvík e un sat superb, mic, modest, neatrăgând în mod vădit atenția asupra lui. Și totuși este minunat aici. Cobor din mașină și mă plimb pe micile lui poteci, intru în grădina bisericii, mă fascinează și apa care curge în mici cascade, și podețul roșu de la marginea oceanului, și biserica albă (închisă de altfel), și oceanul.


Satul Tjørnuvík este cel mai nordic sat de pe Insula Streymoy, situat într-o vale, la care se ajunge pe un drum îngust care unduiește paralel cu coasta și care mi-a dat cu siguranță câteva atacuri de panică la volan. Drumul fiind foarte îngust, de multe ori trebuie așteptat la un semafor care are doar roșu și verde pentru mașinile din direcția opusă. Toate casele din satul Tjørnuvík sunt situate aproape de plajă și desigur, este și o biserică, albă cu acoperiș roșu.


În satul Tjørnuvík singura baie publică, cea de lângă parcare, e închisă, iar parcarea e plină. Un localnic în vârstă cu barbă și șapcă stă afară la niște bănci, cu o masă cu multe căni și două termosuri pe ea, așteptând turiștii care se plimbă prin sat. Satul fiind mic, aceștia, inclusiv eu, nu întârzie să apară. Tot ce pot cumpăra este cafea sau ceai și ceva dulce (waffles, în stil belgian), dar eu nu vreau dulce. Combinația costă în jur de 8 Euro. Nu există nicăieri în sat o cafenea propriu-zisă.

Plaja e minunată, dar se tot bagă niște turiști în cadru când încerc să fac poze. Baia e finally deschisă, dar sunt doi tineri care o repară. Durează încă 20 minute, zic ei. Uite așa mă duc iar la plajă și reușesc să o surprind și fără oameni în prim plan.


Când ajung eu în sat, este plin de localnici care culeg și pun la uscat fân. Mă fascinează, de când mă știu, forma căpițelor și diferențele de formă dintre țări. În Germania ele nu arată ca în România, se rulează în formă cilindrică cu utilaje. Iar în Insulele Feroe cu siguranță nu arată ca în Europa Continentală, după cum se vede mai jos. Mă întreb dacă forma de mai jos e cea mai bună în relație cu vremea locală, cu vântul și ploile frecvente tipice Insulelor Feroe. Parcă ar fi niște rufe puse pe gard.


La întoarcerea în Sørvágur în sfârșit mă întâlnesc cu Ole, gazda casei de vacanță unde stau, într-o parcare. Îmi spune că îi place să zică un Hello personal musafirilor.
Are you travelling alone?

Îi zic că da și că am planuri aproximative, pe care le tot schimb în funcție de vreme.
You have to, this is the only way. Tourists come here and they think they can just stick to the plan they made back home, but this never works.

Îmi zice de un hiking trail gratis, care începe din sat. Îmi arată poze cu soția, cu copiii, cu nepoții, cu casa lor de aici de pe deal, apoi cu casa lor de pe altă insulă.

Mă simt foarte binevenită aici.

Ziua 6 - Miercuri, 26 iulie 2023

"My footsteps know the mountain, a rhythm born from soul." - Angie Weiland-Crosby

Este ziua în care refolosesc formularul de hiking. Klakkur este un traseu și el emblematic pentru Insulele Feroe. În special imaginea din vârf cu vedere înspre Insula Kunoy este des folosit în imaginile promoționale tipice ale Insulelor Feroe. Traseul începe în orașul Klaksvík și există mai multe variante de pornire. Eu am început aproape de tancurile de apă. Sunt parcări și mai aproape de partea în pantă a traseului, deci se poate scurta traseul, însă recomand pornit la pas mai din vale, cu includerea bucății de drum înspre Hálsur, pentru că merită efortul pentru priveliște. Pe prima parte a drumului, pe partea dreaptă se vede mereu orașul Klaksvík și desigur, Oceanul Atlantic de Nord. Aflat pe Insula Borðoy, Klaksvík este al doilea oraș ca mărime și densitate a populației după capitala Tórshavn.




După traseu, mă plimb puțin și prin oraș. Parchez la biblioteca orașului, care este însă închisă. Găsesc, desigur, și o librărie. Mă plimb prin port, însă scurt, pentru că ziua nu se termină aici. Mi-am propus să vizitez tot azi și satul Gjógv (numele căruia vine de la cheile naturale de 200 m lungime care merg dinspre sat înspre ocean), aflat pe vârful nord estic al Insulei Esturoy, cu vedere înspre Insula Kalsoy.

Drumul mi se pare lung, frumos și pe alocuri periculos, oricâtă experiență aș avea la mers cu mașină pe drumuri de munte în pantă. Sunt porțiuni din drum unde se urcă în serpentine, pe lângă ocean, drumul este foarte îngust și e greu de văzut dacă vine vreo mașină de sus sau nu. Pe altfel de porțiuni e adesea loc pentru condus doar într-o direcție. Dar îmi dau seama că asta e, am pornit la drum, acum continui. Totuși mă bucur că nu am făcut această excursie la începutul concediului meu din Insule.

După ce spun câteva rugăciuni metaforice pe drum, ajung la destinație. Da, a meritat tot stresul și frica de moarte. Ca și în alte sate mici și izolate vizitate până acum, există o biserică, o cafenea, un loc de campare, copii care se joacă, localnici și turiști deopotrivă. Dar în același timp, fiecare sat din Insule are ceva al lui, aparte. Aici sunt cheile, stâncile cu familii multe de pufini și cuiburile lor. E un tărâm absolut de vis.




Ziua 7 - Joi, 27 iulie 2023

"There are two ways to live: you can live as if nothing is a miracle; you can live as if everything is a miracle. The most beautiful thing we can experience is the mysterious. It is the source of all true art and all science." - Albert Einstein

Este ultima mea zi întreagă aici, pe Insulele Feroe, și ziua în care merg în Tórshavn, capitala Insulelor, cel mai mare oraș feroez, care găzduiește aproximativ 19 mii din cei 55 de mii de locuitori ai Insulelor Feroe.

Pentru că sunt fiică de artist și spațiile pline de artă vizuală îmi dau o senzație de familiar, de confort, de acasă, dar în același timp de explorare, de creativitate, de pășit în afară, vizitez Galeria Națională de Artă și parcul de sculpturi care o înconjoară. Nu plec de aici fără câteva reproduceri cu care îmi voi aranja ulterior biroul de acasă-acasă.


Pentru că sunt și scriitoare, vizitez librăria HNJ din centrul vechi al orașului. În librărie găsesc o foarte largă selecție de cărți contemporane în limba engleză. Și pentru că sunt și o mare visătoare uneori, vizitez și cafeneaua Paname aferentă librăriei, care are și un spațiu anticarial cu numele proprietarului inițial al librăriei, H.N. Jacobsens. Există chiar și acum o editură locală cu același nume.


Mă fascinează magazinele care vând haine cu motive tradiționale. Nu mă pot abține și îmi cumpăr două eșarfe. Da, sunt scumpe, dar sunt la reducere. Trec și pe lângă magazine unde se vând pulovere din lână feroeză și costume tradiționale.


Vizitez, din exterior, clădirile Tinganes, sediul Guvernul Feroez. E neintenționat, de fapt vreau să descopăr Simbolul Viking Sundial, care, după multe ocoleli, se dovedește a fi minuscul și abia vizibil în piatră. Clădirile sunt ca majoritatea de aici, din lemn, cu iarbă crescută pe acoperiș. Doi oficiali acordă un interviu afară, deși vremea este categoric ploioasă.



Sunt șocată, după câteva zile de dealuri cu teren mlăștinos și fără copaci, să descopăr în capitală parcuri pline de conifere. Parcă aș fi brusc într-un univers paralel. S-a întâmplat să mai văd și în Sørvágur câte un trandafir răzleț (chiar în floare și cu un miros absolut îmbătător, cum de altfel nu toți trandafirii continentali au) prin câte o grădină, înțeleg cumva nevoia celor de aici de copaci. Dar, deși iubesc copacii, mă simt ciudat să fiu brusc în ceea ce pare aproape o pădure, aici, în Insulele Feroe. Am senzația că 80% din copacii din Insule sunt aici, în Tórshavn. În Insulele Feroe nu există păduri și grădini native locului. Copacii provin din alte țări.

Este ziua în care ajung, pentru prima și ultima oară, blocată în trafic, datorită unui meci de fotbal. Este ziua meciurilor de fotbal, prind unul seara și în Sørvágur, aud, culmea, gălăgie (!) din casa de vacanță. Este ziua unui ultim apus minunat peste Sørvágsfjørður. Este ziua în care mă pregătesc să plec din paradis la viața de zi cu zi, în care se folosesc mai des cuvinte, în care există copaci, în care se vorbește germană, în care am identități mai variate decât cele cu care mi-am început ziua.

Este ziua în care mă bucur de un ultim apus de la fereastra casei în care stau.


Ziua 8 - Vineri, 28 iulie 2023

"Trips do not end when you return home - usually this is the time when in a sense they really begin." - Agnes Benedict & Adele Franklin

Înainte să plec de acasă din Sørvágur, se lasă nori grei și plouă, bate tare vântul. Sørvágsfjørður se lasă treptat acoperit de apă. În aeroport în Vágar, după ce înapoiez mașina, aeroport unde se află doar două porți de îmbarcare, se lasă ceața, atât de densă că nu se mai vede nimic afară dincolo de geamuri. Mă gândesc că poate voi decola, poate voi ajunge deseară acasă în Germania. Și totuși plecăm.

În aeroport în Copenhaga, unde am peste 3 ore timp între zboruri, mă lovește, într-un final, identitatea mea de zi de zi, cea pragmatică care își gestionează mereu bugetul. Calculez cheltuielile (nu, nu a fost un concediu ieftin, dar mi-aș da toate economiile pentru încă unul de genul acesta și deja plănuiesc ca la anul să vizitez, tot în luna iulie, Insulele Lofoten în Norvegia):

Avion, dus-întors
Cazare:

Bani de cheltuială de vineri până vineri, predominant pentru mâncare și în plus pentru cărți, ilustrate, suveniruri
Taxă pentru închiriat mașină. Teoretic, se pot explora Insulele Feroe și fără mașină, există autobuze, cel puțin în unele locuri. Practic, e cam greu așa.
Asigurare pentru mașină
Depozit pentru mașină

Bani de benzină. La benzinării am putut plăti doar cu carte de credit, cardul de debit mi-a fost respins peste tot. Plata se face direct la alimentare, de fapt înainte, și uneori trebuie specificată la automat o sumă maximă. Există doar două tipuri de benzină: diesel sau 95 fără plumb. Mașinile în general funcționează doar cu 95 fără plumb. La final, după ce e plin rezervorul, există opțiunea de a tipări chitanță.
Hiking fees; multe trasee pe Insulele Feroe trebuie plătite, din diverse motive, sau pentru întreținerea potecii, sau pentru că trec prin grădini private. Unele trasee pot ajunge la prețul de 80 de dolari chiar. Nu am avut timp să fac însă atât de multe trasee în această primă călătorie în Insulele Feroe. Al doilea traseu pe care l-am făcut, de la Klaksvík la Klakkur, a fost gratis.
Hotel o noapte în aeroportul din München, un cost care ar fi putut fi evitat.
Feribot sau tur privat cu barcă mică pe oceanul dezlănțuit:

Ce am trăit în ultima săptămână: de neprețuit.

Website-uri utile:
Guide to Faroe Islands: guidetofaroeislands.fo/
Moon Honey Travel: https://www.moonhoneytravel.com/faroe-islands-hiking/ (în special pentru hiking, explică în detaliu parcare, traseu și costuri asociate)

Bine de știut:
În Insulele Feroe, se folosește atât coroana daneză cât și cea feroeză, cu o rată de conversie 1-1. Este deci posibil să plătești consumația la restaurant în DKK și să primești rest amestecat. (Important este și de reținut că în Danemarca continentală nu se vor accepta bani feroezi, reciproca nu e valabilă, deci toți banii feroezi rămași trebuie ideal cheltuiți în Insulele Feroe).
Insulele Feroe nu fac parte din EU, deși fac parte din spațiul Schengen. Ele și țin și nu țin de Danemarca, fiind o unitate administrativă daneză autonomă. Taxele de roaming sunt mari. Trebuie vorbit din timp cu furnizorul de telefonie mobilă dacă vă poate oferi un pachet special de roaming. Altfel veți epuiza rapid abonamentul lunar. Eu așa am pățit. Cu toate acestea, cu hărți locale, cu GPS-ul din mașină și Google Maps activat pe telefon de la cazare (unde aveam wi-fi inclus) înainte să plec în drumeții, iar apoi pus în mod avion, m-am descurcat foarte bine peste tot.
Temperatura în timpul zilei în luna iulie este între 8 și 13 grade Celsius. Este foarte importantă îmbrăcarea în straturi. Vremea se poate schimba brusc, asta însemnând ploaie, vânt, ceață. După o oră este posibil să strălucească iar soarele. Indiferent ce se întâmplă, trebuie respectată Măria Sa Vremea.
Traseele de hiking sunt relativ goale dimineața între 9 și 12, apoi potecile se aglomerează. Recomand la toate verificat orarul și taxa înainte. Veți găsi și câteva gratis și fără ore de deschidere.
Sunt oi peste tot, uneori și în drum, când ați vrea să treceți de ele cu mașina sau la pas, deși au tendința să pască mai mult la marginea drumului, dar ocazional, în timp ce conduceți, vă vor traversa câteva oi drumul, așa că e bine să fiți pregătiți. Deși vă pot privi amenințător, nu sunt agresive, ci foarte obișnuite cu oamenii. Ocazional veți mai vedea hairy cows și cai feroezi, înrudiți cu cei islandezi.
Deși oile sunt foarte apreciate, ele sunt și mâncate. Copiii feroezi învață de mici cum să jupoaie oi, pentru că ține de tradiție.
Un alt subiect controversat este vânatul și mâncatul de carne de balene, nu doar din cauza violenței vânării tradiționale, ci și a conținutului de mercur. Se pare că Pamela Anderson a fost pe aici și le-a cerut localnicilor să înceteze cu vânarea balenelor, că este crudă și nu face bine mediului. Dar ei au zis: Nu, copiii noștri trebuie să învețe cum se face, iar dacă ne mor oile de frig iarna, noi ce mâncăm? Pentru mediu nu e neapărat mai sustenabil să importăm carne din alte țări. Personal, chiar dacă mă șochează cruzimea uciderii balenelor, așa cum se practică aici, mi se pare important de înțeles poziția localnicilor în această discuție. Orice poliță durabilă poate fi dezvoltată doar prin înțelegerea culturii și a nevoilor locului unde se implementează.
Copiii învață de mici și să vâneze pufini, însă doar pe cei care nu cară mâncare în cioc și care se presupune că nu au pui în acel an. Și asta mi se pare greu de acceptat dintr-o perspectivă neferoeză la nivel emoțional, dar da, înțeleg la nivel intelectual dorința de transmitere a tradiției și frica de a rămâne fără aceste resurse de hrană într-o zi în această climă deosebită.
În ciuda modului de viață simplu și a păstrării tradițiilor și obiceiurilor străvechi, din care unele par foarte crude, feroezii au o tehnologie avansată: routerele de internet sunt minuscule, iar mașinile sunt mari, dar silențioase.
Nu am văzut parcări subterane pe unde am umblat. În general nici nu se plătește parcare, dar există zone cu parcare limitată ca timp. Mașina închiriată cu care am circulat avea ceva integrat pe parbriz în acest scop. De vreo două ori am uitat să ajustez ora și nu am fost penalizată.
Ca reacție la capitalism, în capitală am văzut chiar postere promovând socialismul. Nu am văzut capitalism crâncen aici nicăieri pe unde am umblat, dar știu că există în multe țări nordice tendința de idealizare a comunismului și socialismului. Cine nu știe istoria (de ex. a Europei), riscă să o repete. Probabil aceasta este singură experiență de aici care mi-a lăsat un gust amar și mi-a redeschis o rană mai veche, cea legată de ignoranța și lipsa de curiozitate a Vestului și Nordului Europei pentru Estul și Sud-Estul ei.
La magazinul din satul unde am stat, și nu doar acolo (dar aici am studiat aproape zilnic produsele disponibile), cea mai vândută ciocolată este Cadbury (mai typical UK decât atâta nici nu se poate), iar iaurtul și castraveții sunt importați din Islanda. Într-o singură zi reușesc să-mi cumpăr iaurt simplu natural, fără zahăr adăugat și fără gust de fructe, vanilie sau crème brûlée.
Multe alte produse sunt importate din Danemarca și destul de puține vin direct din Insulele Feroe. Dată fiind localizarea insulelor (între Scoția, Islanda și Norvegia) precum și apartenența la Danemarca, nu este de mirare. Cu toate acestea, nu am văzut aici nici un produs norvegian sau cel puțin nu l-am remarcat la prima vedere.
Pasărea națională nu e pufinul / papagalul arctic, ci scoicarul (Haematopus ostralegus). Din punctul de vedere al coloritului se aseamănă (alb cu negru), dar mai ales forma ciocului este complet alta. Scoicarul are ciocul roșu, lung și ascuțit.

Ziua 33
 
"But in the end, stories are about one person saying to another: This is the way it feels to me. Can you understand what I'm saying? Does it feel this way to you?" - Kazuo Ishiguro

În sfârșit termin de scris acest articol, îl trimit Redacției LiterNet și aștept cu nerăbdare ziua în care va ajunge la voi. Viața mea înainte și după acest concediu a fost și rămâne turbulentă, însă Insulele Feroe, cu magia lor blândă, negrăbită, rămân o oază de liniște la care mă tot reîntorc. Cu fiecare zi reparcursă, retrăiesc clipele din Insulele Feroe și amintirile de acolo capătă noi valențe. În curând, ele nu îmi vor mai aparține doar mie, ci și vouă, cititorilor LiterNet. Sper să vă rămână și vouă ceva din aventurile mele: o imagine, un deal descoperit, un pufin, o oaie blajină, un sat izolat, un lac plutind deasupra oceanului, un dor de ducă sau, poate, ceva din spiritul kanska. Poate că mâine, luna viitoare sau la anul, veți merge și voi în Insulele Feroe.