În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Toate pânzele sus și În apele mele - toate textele aici.
*
Două calupuri cu texte bune și foarte bune, cu extrem de puține puncte slabe. Am selectat și de această dată trei categorii: publicabile, speranțe și observații, plus două exemple care cred că ajută și în microproză, și în afara ei. Opiniile mele, cu italice.Publicabile:
Toate pânzele sus
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Se uita la poză și auzea râsete. Râsetele acelea care se izbeau de geamuri, pereți, scări, până jos la intrare. Acolo se opreau. Le era teamă să meargă mai departe. Nu mai știau ce e dincolo de ușă. Hai să ne jucăm de-a vapoarele. Se înveșmântau în cearșafurile albe, stativele de la perfuzii erau catarge și pluteau pe scări, sus-jos, sus-jos, ținându-se de mâini. Doar el ridicase pânzele și ajunsese la mal. Se uita la poză. Patru capete fără păr cu gurile până la urechi. Auzea râsete. Râsetele acelea care.
Foarte bună dinamica textului, bun finalul care lasă loc și imaginației cititorului, cu toate că povestea este una rotundă, închisă.
În apele mele
Caterina Tudorache
Eu nu sunt în apele mele. El nu este în apele mele. Ea este în apele lui. Eu îi dau un șut în moalele lui. El se întoarce în privirile mele. Ea dispare din apele lui. El rămâne în apele mele. Ea îl vrea înapoi în apele ei. Eu cred că el este încă în apele mele. El minte. Eu aflu că iar nu este în apele mele. Eu îi dau un șut în moalele lui. El rămâne în apele ei. Eu plâng. Ea râde. El se plictisește de apele ei. Ea plânge. Eu râd. El vrea în apele mele. Eu închid apa și mă mut cu instalatorul.
Excelentă compoziția, foarte bună alternanța situațiilor, finalul mi se pare că e cu un ton sub nivelul prozei, prea explicit, prea de banc, poate "închid apa și-i zâmbesc instalatorului" - oricum, cred că ar fi de preferat un final deschis ori neașteptat. Felicitări!
Speranțe:
Toate pânzele sus
Ana Maria Dobre-Nir
N-o iubea, dar nici nu-și dorea s-o vadă cu altul și atunci o rănea. Periodic, ca un ritual, pentru a demonstra tuturor că-i era supusă. Alteori, când lui i se părea că râde prea tare, își punea mâna în jurul gâtului ei și-o strângea puțin, cât să simtă c-ar putea oricând s-o sugrume. O excită, le spunea celorlalți, care-l priveau dezgustați. În noaptea aia se enervase pentru că DJ-ul o sărutase pe umăr. N-a schițat un gest, dar spre dimineață au realizat cu toții că ea nu era de găsit. În port, îi aștepta poliția.
Bine construit ritmul, excelent finalul, tocmai de aceea cred că ar mai trebui puțin periat textul, să reiasă "dezgustul" sau "enervarea" fără a fi prezentate direct, doar din context.
Toate pânzele sus
Iulia Biro
A pornit muzica. A deschis toate ferestrele apartamentului. Curentul a trântit uși. S-a dezbrăcat. A umblat despuiată dintr-o cameră în alta, cuprinsă de o liniște niciodată până atunci aflată. Grămada de pastile era pe blatul gri din bucătărie, lângă sticla cu apă. S-a așezat pe blat, îl simțea rece sub fese. A luat pastilele câte două, câte trei, conștiincios, bând apa direct din sticlă. Nu mai era datoare să demonstreze nimic nimănui. Perdelele fluturau alb în afara ferestrelor, steag al taberei care se predă.
Excelentă fraza de final, e cea care salvează un text până acolo călduț. Cred că ar avea de câștigat în fluență dacă ar fi mai puțin fragmentat și dacă elimini "Grămada de pastile era pe blatul gri din bucătărie, lângă sticla cu apă", mult prea explicită, e suficient să înceapă să ia pastilele, finalul face restul.
În apele mele
Gabriela Rus
Soacră-mea nu-mi mai vorbește de când i-am distrus prețiosul covor persan. Purtam, desigur, întotdeauna, șoșonii speciali pregătiți pentru musafiri. Îi dusesem flori și ciocolată. M-am străduit să apreciez bucatele ei duminicale (doamne, urăsc pilaful ăla). Avusesem momentele noastre de tensiune, îi răpisem singurul fecior din casă și l-am dus în văgăuna aia din oraș. Și nici nu găteam decât salate. Dar speram că în sfârșit este împăcată cu situația. Și atunci s-a întâmplat. Iubi? Mi s-a rupt apa.
Foarte bună ideea textului, super bun finalul. Cred că ar mai merita lucrat puțin textul, ești mult prea directă, ar fi utile mici contextualizări (să reiasă de ce e "văgăună de oraș" sau "momentele noastre de tensiune", de exemplu).
Observații:
"orbecăind după un răsărit demult răstignit. Pânzele i-au fost smulse. Și-i prea adânc în cerul din ea" / Dacă în prima parte m-a izbit prețiozitatea, din final nu am înțeles nimic, în pofida unor lecturi repetate.
"Am săpat un canal. Ordinul Estului. Adânc. Trei metri. Lung de zece. Singur. L-am umplut cu lacrimile de durere ale mamelor celor căzuți la datorie" - Deși canalul e plin cu lacrimi, la finalul textului tot mai încap în el 30 de saci + ceva mâzgă de beton. Cred că e prea multă prețiozitate și o prea mare fragmentare a textului.
"Cu papuci de pâslă și o imitație de palton stătea într-un colț de stradă" - Nu am înțeles "imitația de palton", ori e palton, ori nu e, imitație cred că poate fi materialul, în genul "un palton din imitație de piele".
"M-am ospătat din pepenele tău de apă. Aveam buzele roșii și sâmburi de plăcere pe la gură. (...) Dintre sute de catarge, pe al meu îl înghesui mereu între nori. Transpirăm limpezi lacuri". - Fără poezie, viața e pustiu, știu, plus că românul s-a născut poet, ceea ce-l încurcă la proză.
Două modele care cred că ajută:
Primul se referă la spaimele unui bolnav de cancer și este util celor care încearcă să combine lirismul în proză:
"Într‑un timp record, nodulul prostatic reuși să erbicideze buruienile adulterului din viața lor, pregătind astfel terenul pentru marea recoltă a depresiei." (Tudor Ganea - Cântecul păsării de plajă)
Al doilea, ca exemplu de perspectivă în microproză:
"Din prea multă curiozitate, o bătrână a alunecat pe fereastră, s-a prăbușit și s-a zdrobit.
Pe fereastră s-a aplecat altă bătrână și a început să se uite în jos la cea zdrobită, dar din prea mare curiozitate a alunecat și ea, s-a prăbușit și s-a zdrobit.
Apoi, la fereastră s-a prăbușit a treia bătrână, apoi a patra, apoi a cincea.
După ce s-a prăbușit și cea de-a șasea bătrână, mi s-a urât să mă tot uit la ele și m-am dus la Piața Malțevski, unde, se zice, cineva i-a dăruit unui orb un fular tricotat." (Bătrânele căzătoare - Daniil Harms)
Până data viitoare, spor la muncă, inspirația vă așteaptă la capătul ei.