Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cetăţi săseşti / Servicii şi lacăte


Iaromira Popovici

27.03.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De mult mi-am dorit să vizitez cetăţile săseşti din zona Sibiu-Sighişoara. De cînd am trecut, prima dată, graniţa (psihologică şi nu numai) a Văii Prahovei, locul infinitelor (dar fericitelor) vacanţe ale copilăriei mele spre Braşov şi Bran, ba chiar Zărneşti şi, mai tîrziu, Rîşnov, Moeciu, a fost un coup de foudre cu locurile de acolo. Casele, cărora le-am tot spus de turtă dulce, cu curţi misterioase, în care poţi doar ghici ce se petrece, bisericile imense şi solide, dealurile din jur, toate mi-au dat un sentiment ciudat, de emulaţie liniştită. În continuare, cînd trec în Ardeal, am revelaţia unei alte lumi, poate mai puţin tipică, din perspectiva derizoriului şi a băşcăliei deja tradiţionale. Ceea ce nu înseamnă că vechiul spirit austro-ungar de aici nu a fost şi el, într-o anumită măsură, contaminat de lipsa de organizare, iniţiativă şi spirit comercial real şi cinstit, caracteristice mentalităţii româneşti. Pe scurt, am purces la vizitarea cîtorva dintre cetăţile săseşti de pe lîngă Sibiu.

S-a nimerit ca prima să fie Cisnădie, cu bazilica ei romană din secolul al XIII-lea. Totul arăta foarte bine, sentimentul de care vorbeam anterior deja se crease. În incinta bisericii, următorul anunţ: "Închis între 14 şi 15". Nu ştiu cum se face, că era tocmai 14,40. Din fericire, nici orarele săseşti nu sînt absolute, aşa că, în dreptul afişului de care vorbeam, a apărut o doamnă rotofeie, care ne-a deschis biserica şi ne-a spus tot ce ştie despre ea. Preţul: cît dorim. Lucrurile pe care le-am aflat au fost chiar interesante: femeile au răscumpărat cetatea de la nu ştiu ce cotropire, cu bijuteriile lor; bărbaţii locali au ţinut, de-a lungul a trei generaţii, secretul unei comori ascunse în biserică, a cărei cameră şi al cărei cufăr se pot acum vizita; biserica are unul din cele mai vechi paratrăsnete din zonă.

Totul ar fi fost aproape idilic, dacă nu ar fi fost nunta. Probabil fiind ceasul al doisprezecelea înaintea postului Sfintei Marii, cuplurile se înghesuiau care mai de care să se legalizeze şi sfinţească. Doamna de la basilică era şi ea invitată la una din aceste nunţi şi vroia să ajungă la timp. În atari circumstanţe, turiştii rătăciţi pe acolo erau a cincea roată la căruţă. După ce ne-a dat explicaţiile de rigoare şi ne-a lăsat să dăm o raită prin Turnul Slăninei (denumit astfel chiar pentru că acolo sătenii îşi ţineau, pe vremuri, proviziile de slănină din care şi tăiau din cînd în cînd, conform semnului fiecăruia), stupoare! Alţi turişti, de astă-dată străini, vorbitori de limbă engleză, năvăliseră în incintă. Doamnei în cauză, s-a văzut, nu i-a picat prea bine. Mai ales că nu ştia care plătiseră şi care nu, iar bărbatul ei, răsărit şi el de nu se ştie unde, le dăduse chiar drumul în muzeu (aşa aflăm şi noi de existenţa unui muzeu); şi mai era şi nunta... După bombăneala de rigoare, în care ne-am simţit şi noi, deşi eram pe picior de plecare, nedoriţi, păzitoarea basilicii a venit la noi cu o cravată bejulie, acceptabilă: ne-a rugat s-o ajutăm cu nodul, căci nu ştia cum să-l facă, şi se grăbeşte la nuntă... I-am făcut nodul şi ne-am despărţit prieteni...

La Cisnădioara, cetatea apropiată, tot cu basilică, de la sfîrşitul secolului al XII-lea, pînă la care trebuia să urci 150 (cred) de trepte, cheia, ştiam, se afla la Erica Fleps. Erica Fleps s-a dovedit a fi o doamnă plăcută şi creaţă, care stătea pe o bancă, adîncită în discuţii cu alte cîteva femei şi fete. Totul a mers uşor, cheia chiar era la ea, s-a potrivit, am văzut cetatea. Am coborît şi am mîncat la restaurantul de la poalele cetăţii, chiar foarte bine. Înşiruirea ar putea continua în acelaşi spirit optimist-plicticos, de compunere şcolară.

Evident, nu se va întîmpla aşa: dar, toate la timpul lor.

****
După Cisnădie şi Cisnădioara, ne-am îndreptat spre Gura Rîului, locul unde se afla pensiunea la care urma să fim cazaţi. Gura Rîului este un sat lung, interminabil. Noi căutam numărul 1033. Strada principală, neasfaltată, nu iubea prea mult străinii: nu numai că le transmitea mesajul că nu are chef să se termine vreodată, ci le şi oferea mici surprize enervante. De pildă, pe o parte, numerele creşteau, iar pe alta, scădeau, dar erau foarte apropiate între ele: aşa că, pe ce parte se afla faimosul 1033 rămînea o loterie. Ajunşi în cele din urmă la pensiunea d-nei Kober (căci aşa se numea proprietăreasa), am aflat că se putea ajunge mult mai repede, pe un alt drum.

D-na Kober avea o casă impresionantă, cu trei etaje, vopsită în galben, conform noului stil optimist. De fapt, doamna locuieşte în Timişoara, unde este economistă: aici, pe locul casei părinteşti, s-a gîndit să ridice o pensiune. Pensiunea este ocupaţia ei de week-end. Vine cînd are clienţi, şi atunci vin şi bucătăreasa, şi menajera. Aşa am realizat că nu e cazul să avem prejudecăţi cu cel de-al doilea job: poţi să fii controlor de tren şi consilier la Primărie, economist şi proprietar part-time de pensiune... Capitalismul sălbatic îşi are legile lui. Altfel, pensiunea din Gura Rîului este foarte curată şi dotată cu toate facilităţile. D-na Kober era singură şi, de aceea, agitată. Se bucura să ne primească, dar în acelaşi timp părea uşor agasată de venirea noastră. Era bucuroasă de clienţi, dar parcă ţinea să precizeze, cumva implicit, că ea nu e servitoarea noastră, ci egala noastră, care ne-a aşteptat să venim, pînă la acea oră tîrzie. Această presupusă judecată nu a afectat cu nimic calitatea serviciilor: camerele erau foarte curate şi mîncarea foarte multă şi bună. Nici preţurile nu ne-au deşălat, dimpotrivă, a lăsat substanţial din ele, după ce ne-am cunoscut, ba chiar puteam să-i dăm banii mai tîrziu, dacă nu-i aveam pe loc.

Mi s-a părut doar că recunosc aici aceeaşi atitudine "românească" în privinţa serviciilor, pe care am remarcat-o la ghida cetăţii Cisnădie: un amestec de mîndrie cu familiaritate egalitară; în nici un caz - un profesionalism grijuliu, dar totuşi distant. Recunosc că în Anglia, unde această din urmă formulă se găsea din plin, m-a deranjat. Am suportat mai uşor varianta românească: probabil că e necesară o medie între cele două, proporţia majoritară rămînînd, măcar deocamdată, mai umana versiune neaoşă.

Dacă noi, români sadea, am fost uşor debusolaţi de stilul serviciilor locale, ce să mai zicem de doi bieţi finlandezi, Mirva şi Samu, de altfel foarte drăguţi, rătăciţi pe plaiurile mioritice. Cuplul din ţara lui Moş Crăciun a trebuit să vină cu rata locală (care acum nu mai circulă din jumătate în jumătate de oră, ca pe vremea lui Ceauşescu, ci doar de două ori pe zi), pentru că nu a reuşit să închirieze o maşină în Sibiu. La toate firmele de rent a car, la care au încercat, nu era nimeni. Probabil pentru că era sîmbătă. Aşa că cei doi urmau să plece cu trenul la Bucureşti, de unde să închirieze o maşină, cu care să se întoarcă în frumoasa zonă a Sibiului. Noroc că erau perseverenţi, aveau un ghid destul de bun şi stăteau multe zile în România.

În sfîrşit, din Gura Rîului am plecat mai departe, în aventură. Aproape în fiecare sat exista cîte o biserică şi cîte o cetate. Am poposit în Cristian. Am avut noroc, pastorul local (cel puţin aşa părea după barbă şi costum) era chiar în faţa stabilimentului, care era deschis. Am intrat şi am urcat nenumăratele scări înguste şi palpitante spre clopotniţă şi turnuri. Nu ne-am grăbit, ne-am simţit liberi şi aventuroşi. Cînd să ieşim, poarta era încuiată, iar gardul - destul de înalt. Singurul care ne împărtăşea soarta era un cîine, ce-i drept legat, care lătra de zor, degeaba. Noroc că s-a deschis poarta mare, pe unde intră maşinile.

Fericiţi că am scăpat, ne-am dat seama, la propriu, că nu există libertate absolută.


(Articol preluat din Dilema Veche, august 2006)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer