În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Animal de pluș și O fotografie uitată-n fundul unui sertar - toate textele aici.
*
Ca o caracteristică generală, a scăzut extrem de mult numărul textelor cu greșeli semnificative. Din păcate, am identificat un singur text care să fie publicabil fără intervenții importante pe el.Cred că ar fi bine să reamintim câteva reguli de bază, ce pot fi aplicate în cazul oricărui tip de proză:
Sintetizați, într-o propoziție sau frază scurtă: despre ce e vorba în microproza voastră (care e subiectul)?
Cine sunt personajele?
Ce resort (interior, exterior, mixt) le mișcă în spațiul textului?
Microprozele care mi-au atras atenția sunt următoarele (comentariile personale sunt marcate cu caracter italic):
Publicabil:
Animal de pluș
Marilena Demian
Fetița icni când trase de colțul raftului de jucării și îl împinse până acoperi cu totul ușa. Îl golise, să fie mai ușor de urnit. Așa. Îl umplu cu jocuri, cărți, păpuși, haine și pantofi. Puse deasupra covorul, plapuma, perna, cuvertura. Peste toate își așeză frumos colecția mult iubită de plușuri. Apoi duse scaunul lângă geam și îl deschise larg. Știa că, la fel ca alte dăți, mâine părinții îi vor dărui un nou pluș. Nu îi trebuie. Acum or să vadă ei ce înseamnă când își încalcă promisiunea că nu se mai ceartă.
Foarte bine construită întreaga scenă, extrem de bun finalul.
Speranțe:
O fotografie uitată-n fundul unui sertar
Alex Caragian
Îmi țin iubita încuiată. Cheia-mi stă atârnată de gât. O păzesc sfințește. Recunosc, am mai lăsat garda jos, dar doar din neatenție. Era să scape. Nu se va mai întâmpla. O voi păzi drăcește. Să iasă la aer? Nici vorbă. Respiră doar ce intră printre crăpăturile de la îmbinarea plăcilor de lemn între care este captivă. Dar acum sincer, cât aer poate intra când am răsturnat atâta pământ peste mobila în care e prizonieră? Noaptea-mi imaginez că sunt rădăcina florilor ce se strecoară s-o îmbrățișeze.
Cred că o principală problemă vine din antonimia construcției: prima parte are un cadru realist, finalul este unul poetic. E prea scurt spațiul literar pentru o asemenea schimbare la 180 de grade, de ton narativ. Mai ales că nimic din prima parte nu o semnalizează.
O fotografie uitată-n fundul unui sertar
Florentina Enache
Bine ați venit în cartier. Reprezint juniorii din Comitetul bunilor vecini. Cu mândrie vă spun că zona este protejată contra zgomotului, farselor și micilor vandalisme produse de copii. Pentru mici donații și ceva dulciuri, preluăm sarcini mărunte precum plimbat cățel, udat flori, alte comisioane. Promitem să nu utilizăm în niciun fel informațiile obținute pe parcursul colaborării. În așteptarea răspunsului dv, iată poza fostului chiriaș înainte să-l muște cobra din sertarul de pe hol. Nu a dorit serviciile noastre.
Am apreciat foarte mult imaginația cu care e construit acest text, finalul este însă prea explicit, cred că ar trebui livrat indirect faptul că fostul chiriaș a dispărut din cauză că nu a dorit serviciile Comitetului. Una - două fraze din care să reiasă povestea fostului chiriaș, fără a fi livrată direct.
Animal de pluș
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Eram cu Vera și cu Mișa când ne-au cerut să ieșim. Părinții ne așteptau afară. Mama nu m-a îmbrățișat ca de obicei. M-a luat de mână și mi-a spus să mă grăbesc. Ne așteptau autobuzele. În trei zile suntem înapoi, mi-a șoptit. La destinație mi-au luat pelerina roșie. Pe Vera au tuns-o băiețește. Peste câțiva ani i-a crescut un nod în gât și s-a dus. Eu am scăpat mai ieftin: nu pot zămisli. Mișa a rămas singur pe scaun în grădinița din orașul bântuit. Ochii de mărgea și zâmbetul lui radioactiv mă urmăresc și-n vis.
Două cuvinte m-au scos din text: "zămisli" și "mărgea", sunt disonante față de tipul de lexic folosit în rest. Cred că sinonimele lor uzuale "naște" și "sticlă" ar fi fost mai potrivite.
Animal de pluș
Dan Banu
Mă răsucesc și dau cu capul de ceva tare. Crap ochii, un cal de lemn. Îi închid, apoi îi mijesc ușor. Calul tot acolo. Te-ai trezit ursuleț, rânjește el. Dau să spăl ochii și realizez că nu e ironic, chiar sunt un ursuleț de pluș. Amețesc. N-ai ce să-i mai faci, odată ce nu te-a scos din ursulețul meu, nu ai cum să scapi. Asta șiii, se opri, băgă mâna între velur și burete și chiui. Cum bănuiam, ai inima frântă. Arunc ochii împrejur. Coșul e plin cu animale de pluș. N-o să scapi, nu te mai agita.
O construcție interesantă, cred că un punct vulnerabil este locul comun "ai inima frântă", o alternativă sinonimică personală ar aduce un plus textului.
Animal de pluș
Monica Bologa
De când a primit cadou un telefon, Luiza a început să-și neglijeze jucăriile. Simțindu-se abandonat, ursulețul Cocolino s-a hotărât s-o părăsească, chiar dacă nu cunoștea deloc lumea din afară. Într-o zi, a ieșit bosumflat pe ușă. Fetița nici n-a băgat de seamă că-i lipsea de pe raft prietenul preferat. Seara, înainte de culcare, pentru că îi era sete și nu prea avea somn, s-a dus la bucătărie să bea puțin lapte. Când a deschis frigiderul, ursulețul stătea zgribulit de frig lângă o caserolă. Greșise ușa.
Am apreciat foarte mult finalul textului, cum a ratat evadarea ursulețul Cocolino. Restul construcției este la granița dintre școlărească și literară, o opțiune stilistică (fie strict școlărească, fie literară) ar putea aduce un plus. Mai exact, ar trebui clar identificată vocea naratorului: cine spune povestea, ce vârstă (și pregătire) are?
Animal de pluș
Laura Stanciu
Radu intră în dormitorul părinților, cu mingea în brațe, ca în fiecare zi. Tati, când o să mai mergem la fotbal? A trecut o lună. În urma unui accident, tatălui său i se amputase un picior. Cât mai e până îți crește la loc? Mie mi-au crescut dinții repede. Durează mai mult la mine, i-a spus tatăl, dar o să jucăm împreună din nou. M-am gândit la ceva. Așteaptă-mă. În câteva minute se întoarse cu un picior pufos, de urs, din lână maro și i-l puse pe pat. Uite, de la Benny, că el oricum avea patru.
Explicativa "În urma unui accident, tatălui său i se amputase un picior" strică textul. Dacă ar fi pus copilul direct întrebarea "cât mai e până îți crește piciorul, mie deja mi-au crescut dinții la loc?" ar fi fost mai puțin explicit, dar la fel de clar că tatăl are o problemă gravă. Am apreciat în rest imaginația autoarei și soluția finală găsită.
Punctele reglabile ale unor texte:
"Primul care pleacă privirea pierde bătălia reîmpăcării. Fericirea e ca un tată care nu prea stă prin preajmă. Un pește pe care-ncerci să-l prinzi cu mâna și te strigă cineva de pe mal. E suficient să-ntorci capul și s-a dus. Așa te duci și tu, jupuind pământul cu tălpile grele. Nimic nu e mai viu când totu-n jur e mort". Microproza este un spațiu atât de mic, de greu încape în ea un panseu, ori aici avem o cascadă de prețiozități ce nu mai lasă prea mult loc de manevră narațiunii.
"își dădea capul pe spate și gura i se lățea într-un rânjet crud" - loc comun
"Liniște asurzitoare" - loc comun.
Până data viitoare, reiau îndemnul inițial, de a începe fiecare text doar după ce ne-am lămurit, ca autori, câteva reguli de bază:
despre ce e vorba în microproza voastră (care e subiectul, sintetizat într-o propoziție sau frază scurtă)?.
Cine sunt personajele?
Ce resort (interior, exterior, mixt) le mișcă în spațiul textului?
Spor în toate!