Textele selectate de Incipient vor fi publicate pe LiterNet în săptămânile ce urmează, în această rubrică.
Publicarea textelor pe LiterNet are ca unic scop lecturarea lor. Liternet și Asociația Incipient nu își asumă drepturi suplimentare asupra textelor în afara celor presupuse de această publicare. Pentru folosirea textelor sub orice altă formă, este obligatorie contactarea autorilor.
*
Numele meu este Marta Mateiciuc și fac parte din trupa Atelierul de Teatru. Am scris un text pentru un spectacol lectură care s-a jucat la Centrul de Teatru Educațional Replika Alerg să prind timpul și o adaptare după Gaițele de Alexandru Kirițescu, text jucat într-un spectacol al trupei de teatru din care fac parte. Cel mai recent text scris de mine este 8-48 pus într-un spectacol lectură la unteatru.Îmi place să mă strecor în sufletul omului prin ceea ce joc și ceea ce scriu, acesta fiind poate și modul prin care ceilalți află câte ceva despre mine.
8-48
de Marta Mateiciuc
de Marta Mateiciuc
(Cortina se deschide. Un singur reflector în partea stângă. O oglindă și un scaun pe care stă Magda la 18 ani.)
Magda: Fac cum fac și ajung la final de zi să te văd pe tine. (surâde)
Nu te-ai schimbat așa mult de ieri. Ai din nou ochii în lacrimi și aceleași probleme nerezolvate.
(Pauză în care își verifică telefonul. Ora 01:23. O proiecție în spate cu ecranul telefonului și un wallpaper care se potrivește cu outfit-ul Magdei.)
Magda: Doar că ieri, ai venit mai devreme în fața mea. Se pare că sticla aia de vin s-a băut cam greu în seara asta. (râde ușor) Ți-ai pus alt wallpaper ca să se potrivească cu outfit-ul tău.(nervoasă) Dar nimănui nu-i pasă! (ușor agitată) Am vorbit cam tare, sper că nu am trezit-o pe mama.
(Heblu. Un singur reflector în partea dreaptă. O oglindă și un scaun pe care stă Magda la 8 ani.)
Magda: (ușor speriată) E prima dată când stau să mă analizez așa mult. Da, bine... adevărul e că, m-am uitat de atâtea ori când făceam pe Hannah Montana sau când voiam să văd dacă dădaca mea, mi-a împletit în mod egal cele două codițe înainte de a pleca la școală. Dar e noaptea și în mod evident nu pot face pe Hannah Montana și nici codițe împletite nu am. Adevărul e că am plâns rău de tot pe podeaua rece din baie. Simțeam cum se strâng pereții și aveau să mă înghită. Tremuram și nu știu dacă te frică sau de frig. Am venit în fața ta pentru că, mama îmi spune mereu să nu stau pe suprafețe reci că răcesc la ovare. (nervoasă) Dar eu nu înțeleg asta! (ușor agitată) Am vorbit cam tare, sper că nu am trezit-o pe mama.
(Heblu. Reflector partea stângă. O oglindă și un scaun pe care stă Magda la 18 ani. Intră mama la 48 de ani din partea stângă nervoasă.)
Mama: Magda, știi cât e ceasul, nu?
Magda: Am realizat târziu că am făcut gălăgie, trebuia să fiu mai atentă.
Mama: Dacă nu ai fi intrat la ora 1 în casă/
Magda: Nu mai intru/
Mama: Ah, păi e clar că nici nu o să mai ieși!
(Pauză. Mama iese din scenă pe replică.)
Mama: Culcă-te și lasă privitul în oglindă!
Magda: Aș fi vrut să mă asculte, să mă întrebe de ce am intrat în casă așa de târziu. Măcar de m-aș privi frumos, dar stau și mă uit la mine cu o abominație, de nici nu știu cum să mă port cu mine. Băiatul de care m-am îndrăgostit vara asta, s-a despărțit de mine. Da, știu... asta nu e ceva tragic, dar fiecare cuvânt pe care mi-l spunea, credeam că e ceva din care să se creeze un paradis al lumii. În schimb, povestea se repetă cu cea din a 9-a, când l-am lăsat pe altul să decidă cum să fiu.
(Urmează o serie de acțiuni pe care Magda le face de pe scaun, agitată.)
Magda: "Dă-ți ochelarii jos, că arăți penibil; pune-ți ochelarii, ești mult mai frumoasă; prinde-ți părul într-o coadă, te face mai înaltă; lasă-ți părul liber, nu vezi ce frunte mare ai?; mai mănâncă și tu ceva, ce slabă ești; nu mai mânca, ai niște picioare groase." (calm) Asta mi-au spus ei. Dar, tu?... Tu ce îmi spui?
(Pauză în care Magda se analizează în oglindă)
Magda (nervoasă): Că ești o proastă. Simțeam că fiecare particulă din mine este creată din cuvântul "iubire". Dar, dacă asta înseamnă iubirea, nu aș vrea să o mai simt.
(Heblu. Reflector pe partea dreaptă. O oglindă și un scaun pe care stă Magda la 8 ani. Intră mama la 38 de ani din partea dreaptă.)
Mama: Magda, de ce nu ești încă în pat?... Mâine ai școală, te rog să te culci.
Magda: Nu pot dormi.
Mama: Te-ai pregătit pentru testul la română de/
Magda: Mate.
Mama: Poftim?
Magda: La mate am test, nu română.
Mama: Nu contează la ce ai.
(Pauză. Mama iese din scenă pe replică.)
Mama: Culcă-te și lasă privitul în oglindă!
Magda: Aș fi vrut să mă asculte și să-i spun de ce nu pot dormi. Probabil crede că mă stresează acel test, dar nici nu vreau să mă mai duc la școală! (se luminează la față) Băiatul de care îmi place este și colegul meu de bancă. Îl cheamă Alex și are niște pistrui fermecători și ochii lui sunt verzi, dar prietena mea, Diana, îmi spune mereu "ochii verzi, niciodată să nu-i crezi". Râd mereu la prostia asta. El e atât de deștept la mate și modul în care nimerește suma din prima la adunări cu numere de 3 sau chiar 4 cifre!... Eu sunt mai proastă și mă încurc chiar și la cele cu 2. În schimb, la română îi dau clasă. De exemplu, am avut de scris o poezie în clasă și îmi curgeau versurile și rimele, ca o înghețată care se topește în miez de vară... Îl simțeam pe Alex cum se uită cu coada ochiului la mine în foaie. Am ridicat privirea și îl întreb ce face. Tot ceea ce mi-a spus a fost: "frumoasă, pot admira?", iar eu, de nebună și disperată ce sunt, i-am spus că da. Brusc a început să scrie și el fără oprire și mă gândeam că, îmi va scrie o poezie, dar la citirea în fața clasei, am aflat că el avea scrisă pe pagină poezia mea. Și pentru că este înaintea mea la catalog, s-a considerat copiat. Alex a venit în pauză la mine și a început să râdă de mine: "Ha, ha, să vezi ce față aveai când te-am aburit cu cuvintele alea, sper că nu crezi că mi-ar plăcea de o fată ca tine." O fată ca mine, adică cum? Urâtă și plină de coșuri, desigur.
(Pauză în care Magda se analizează în oglindă.)
Magda (încep să-i curgă lacrimi): Frumoasă. Da, adevărul e că poezia chiar era frumoasă. Dar, nu și eu.
(Pauză. Magda se ridică de pe scaun și se duce ușor spre oglindă. Își atinge reflecția cu mâna.)
Magda: Oare când o să am 18 ani o să fiu mai frumoasă? Cred că da. Semăn cu mama. Și ea era frumoasă la 18 ani. Dar acum... are momente când se uită în oglindă și își spune cât s-a îngrășat și că are riduri... În fine, o să vedem noi. Dar, te rog, nu mai plânge.
(Magda șterge lacrimile reflecției ei. Observă că lacrimile sunt tot acolo.)
Magda: Când o să fiu mai mare, o să fiu fericită și nu o să mai plâng. O să vin în fața ta și o să fac asta. (scoate limba și se strâmbă) Sau poate că nu, că o să fiu o adevărată domnișoară care nu mai scoate limba.
(Pauză.)
Magda: Dragă eu, 18 ani. Te rog să vii să îmi zâmbești.
(Intră mama la 38 de ani. Magda se așază pe scaun.)
Mama: De ce încă ești trează?
Magda: Abia vii la mine în cameră, dar în ultima jumătate de oră, ai venit de două ori!
Mama: Atât timp cât stai în casa mea, intru în camera ta de câte ori vreau eu! La culcare, hai, te rog frumos.
Magda: Ți-am zis că nu pot dormi.
Mama: (se așază lângă Magda și o încurajează) Testul de mâine va trece repede. O să te descurci, doar semeni cu mine. Bun. La somn.
(O sărută pe frunte și iese din scenă pe replică.)
Mama: Nu uita! Citește de două ori enunțul!
Magda: Dar nu asta mă doare!
(Pauză.)
Magda: Dragă eu, 18 ani. Te rog să vii să îmi zâmbești.
(Heblu. Reflector în partea stângă. O oglindă și un scaun pe care stă Magda la 18 ani.)
Magda: La 8 ani, când m-am așezat prima dată în fața ta, eram o fetiță distrusă, speriată de sentimente noi, pe care le vorbea doar cu tine. Mi-am promis că nu o să mai stau pe acest scaun, să plâng și să văd fiecare supliciu din mine cum mă înghite de-a dreptul. Am dezamăgit-o pe Magda de la 8 ani.
(Intră mama la 48 de ani, nervoasă.)
Mama: De ce încă nu ai...
Magda: E a doua oară când vii la mine în cameră. Ce te frământă?
Mama: Simt că ți s-a întâmplat ceva. Vorbește-mi, te rog. Spune-mi ce te doare.
Magda: Mai știi când îmi spuneai că dacă stau pe suprafețe reci, răcesc la ovare? (se întoarce și îi spune mamei) Mă doare tot, absolut tot.
(Mama se pune în șezut lângă Magda)
Magda: Crezi că sunt urâtă?
Mama: Ah, păi... Când te-ai născut m-am speriat de tine. Erai așa un... un omuleț urâțel. M-am speriat. Nu credeam că acela poate fi copilul meu.
Magda (ironică): Ah, dar te rog... nu fi subiectivă...
Mama: Știi, când erai mică și trebuia să mergem la o aniversare, mi-ai zis că vrei să-ți alegi singură hainele. M-am speriat crezând că o să-ți pui haine urâte și că o să pari ca un băiețel. Dar nu. Ai ieșit din baie cu o rochie cu flori. Radiai. Erai copilul meu. Mi-ai adus aminte de mine când aveam 8 ani. Aveai o frică în ochi, nu te simțeai bine cu tine. M-am asociat cu mine și cu frica pe care o aveam eu, nici eu nu mă simțeam bine cu mine. De atunci, am simțit că tu nu ești bine cu tine/
Magda (nervoasă): Și nici nu ai venit să mă ajuți!
Mama: Am așteptat să vii tu la mine și să-mi spui:
Magda: Da sigur, că tu te duceai la mama ta să-i spui că te rănești, că îți vine să verși când te vezi în oglindă că îți vine să te omori!/
Mama: Magda, oprește-te, te rog!
(Pauză în care respiră greu amândouă)
Magda: Toți consideră că sunt urâtă.
Mama: Dar tu?... Tu ce crezi?... Ce ți-ai spus frumos ultima dată?
(Pauză în care mama o întoarce pe Magda spre oglindă. Mama se joacă în părul Magdei.)
Mama: Privește-te. Vorbește-ți. Acolo nu se află cel mai mare dușman al tău, te afli tu. Ai grijă de tine.
Magda: Ămm... (pauză)
(repezită) Ai un nas simpatic, e micuț și nu încurcă prea mult.
Mama: Poți mai mult.
Magda: Ămm... (respiră greu) ochii tăi ascund același mister ca la 8 ani. Ții totul în tine și îți dorești ca nimeni să nu știe că suferi. Mă uit la tine și văd aceeași fetiță ca la 8 ani. (încep să-i cadă pe obraji lacrimi) Izolată. Credeai și tu fiecare cuvânt spus de alții și îți băteai și tu joc de tine așa cum o făceau ei. Te răneai pe podeaua rece din baie, recunoaște Magda, recunoaște că asta faci și acum! (își șterge lacrimile) Au trecut 10 ani. Oamenii tot îți vorbesc urât. Nu ai găsit ce înseamnă cu adevărat iubirea și asta pentru că... tu, nu te iubești.
(Pauză. Magda se ridică de pe scaun și se duce ușor spre oglindă. Își atinge reflecția cu mâna.)
Magda: Magda peste 10 ani. Îți promit că o să mă întorc la tine și o să-ți zâmbesc. Sigur voi avea un zâmbet drăguț.
(Sfârșit)