El era doctor, ea pompier. El îi oferise un inel, ea a refuzat. Nu sunt cu tine pentru o verigă, sau un act, îi spusese fata. Nu ajunge că te iubesc? Și el a tăcut. Avea vreme să o convingă. Era de gardă când s-a produs explozia de la conducta de gaze. Multe victime. Și ea nu răspundea la telefon. Târziu au adus-o. Mirosea a carne pârlită. Sau șoric de porc. Pielea se desprindea de pe oase și cădea. Bucată cu bucată. Ochii rămăseseră intacți. Și degetul inelar. Îi puse verigheta. Iartă-mă. Nu mai am timp.
Ruxandra Comșa
Împleti pâinea și ascunse inelul în aluat. Când se rumeni, tăie o bucată bună doar pentru el, îi umplu farfuria cu tocană și el, mulțumit din cale afară, întinse pâinea caldă în sosul gras. Ce ai, o întrebă înghițind pe nemestecate. Ea făcu ochii mari, căci văzu cum i se albăstreau buzele și pricepu că a greșit undeva. El se ridică, horcăi de câteva ori și căzu cu capul de sobă. Otrava din capac, nu inelul cu totul, o învățase vrăjitoarea. Tâmpită ce sunt, asta-mi lipsea, să-i spintec burdihanul. Dar nu azi. Mâine.
Marian Bircea
Dan ne-a făcut să ne strecurăm în camera părinților. Am apăsat butonul televizorului deasupra căruia se odihnea un pește de sticlă și am așteptat un minut să apară imaginea. Tocmai își începuse exercițiul la inele, iar noi, copii de zece ani, enumeram elementele. Echer, gigantică înainte, gigantică înapoi, coborârea lentă în cruce și un ioi profund ne-a făcut să tresărim. Ne-a prins mama. Aterizarea. Așteptăm nota cu înfrigurare. Unde e Varna? În Bulgaria, mamă. Pe ecran, Dănuț zâmbește. E campion mondial.
