Eastern Express (sau Dogu Ekspresi, cum îi spun turcii) este un tren de noapte, operat de Căile Ferate Turcești, care parcurge un traseu de 1310 km, din Ankara până în Kars, oraș aflat în estul extrem al țării, la granița cu Armenia. E un tren istoric și, în același timp, un tren turistic, construcția căii ferate începând în 1924, din Istanbul, ajungând în 1927 în Kayseri, în 1930 în Sivas, în 1936 în Cetinkaya, în 1939 în Erzurum și, în fine, în 1962 în Kars.
Practic, astăzi poți străbate cu trenul Turcia, din Istanbul în Kars, traversând țara dintr-o parte în alta. Este una dintre variantele de călătorie. Cea pe care am făcut-o eu (v. harta de mai sus) a început din Kayseri, unul dintre stopurile principale ale traseului, în care, practic, se schimbă personalul și se face o re-aprovizionare.
Kayseri este unul dintre principalele orașe industriale ale Turciei, cu o populație de circa 900.000 locuitori, aflat fix în mijlocul țării. Nu l-am vizitat, ci am ajuns în gara lui la miezul nopții, când ar fi trebuit să mă urc în Dogu Ekspresi. Doar că nici Turcia nu-i Japonia, așa ora de întârziere a trenului am petrecut-o într-un mic bar de pe peron, printre alți călători, bând ceai după ceai și privind cum o pisică peste măsură de flexibilă încerca fără succes să convingă pe cineva să-i ofere ceva de mâncare. N-a reușit.
Iar trenul a intrat într-un final în gară, undeva în jurul orei 1. Am petrecut în el următoarele 14-15 ceasuri, cât n-am mers cu roțile de fier în ultimii 10 ani. Mai întâi am avut parte de un binemeritat somn într-o cușetă de clasa-ntâi, extrem de confortabilă, călduroasă (luna martie nu debordează de căldură când traversezi Turcia către est, ba dimpotrivă) și prietenoasă. Fără surprize neplăcute, fără mirosuri, fără zgomote cauzate de o șină strâmbă. Adică fix așa cum trebuie să fie o călătorie de noapte cu trenul.
Dimineața - ochii mari! O simplă privire pe geam și n-o mai poți desprinde de acolo. Peisajele Anatoliei de est sunt de o frumusețe copleșitoare și cred că cel mai bine e să las imaginile să vorbească. Munții cu creste înzăpezite își fac din ce în ce mai des apariția până când descoperi că ajungi să străbați ținuturi albe cât vezi cu ochii. E ca un film suprarealist: trenul nu se grăbește - dimpotrivă, e mai degrabă o călătorie lentă - așa că ai tot timpul din lume să admiri, să visezi, să-ți imaginezi sau... să mergi în vagonul-restaurant unde să mănânci un mic dejun generos.
Te oprești în vreo două stații (una dintre ele e Erzurum, unde poți să-ți cumperi repede un kebab bine înfășurat, din carne de miel, pe care să-l mănânci în tren), iar dacă te plictisești, poți porni într-o "inspecție" prin vagoane, unde să ai surpriza să descoperi tot felul de personaje. Eu am dat peste un grup de tăntici trecute de 60 de ani, prietene la cataramă, care plecaseră să viziteze estul Turciei și care făceau din propria călătorie un spectacol de neuitat.
Tipele aveau peruci colorate, își decoraseră cușetele cu tot felul de trăznăi, erau slobode la gură și la distracție și ți-ar fi povestit ore-n șir propriile vieți, cu exemplificări fotografice din colecția personală, înșirată pe sfoară și lipită pe geam. Din păcate, în limba turcă. Aveam să le revăd a doua zi, pe platoul înghețat al ruinelor de la Ani, la fel de vesele și pline de energie, parcă îmbiind pe toată lumea să le urmeze exemplul și să se bucure de viață indiferent de vârsta la care te afli.
Eastern Express era plin. De altfel, am înțeles că nu găsești bilete cu ușurință și că trebuie să ți le achiziționezi din timp. În curând se vor putea cumpăra bilete prin intermediul site-ului Turkish Airlines, dar până atunci, dacă vrei să faci o călătorie cu Dogu Ekspresi încearcă să-ți achiziționezi biletele de aici. E o experiență frumoasă, prin care descoperi Turcia "altfel". Și vei vedea în continuare ce înseamnă acest "altfel".
(va urma)