Kars era învăluit în liniște. Străzile pustii și fulgii mici păreau să sugereze că oamenii îl așteptau în case pe Moș Crăciun. Dar Moșul nu vine în martie nici dacă-l plătești. Așa că, înainte de a ajunge la hotelul din Sarikamiș, am ajuns eu la "moșu". Și a fost unul dintre cei mai impresionanți "moși" pe care i-am cunoscut în ultima vreme: fotograful turc Özgen Beșli.
În studioul său din Kars am admirat, cu pielea de găină, capodoperele fotografice ale acestui geniu care arată lumii întregi cât de frumoasă este regiunea lui, într-un stil superb, care transmite atât de multă emoție, încât mi-aș fi dorit să cumpăr vreo 20 de tablouri cu fotografiile lui și să-mi tapetez casa cu ele. Intră pe site-ul lui Özgen Beșli și delectează-te cu ceea ce urma să mă delectez eu, pe viu, în următoarele două zile petrecute în Kars.
Kars ar putea fi supranumit tărâmul minunilor hibernale turcești. Nu e vorba doar de orașul în sine, ci de întreaga zonă, de Sarikamiș. Ca să ne lămurim despre ce vorbim, Kars se află în extremul estic al Turciei, lângă granița cu Armenia, o regiune care în secolul 19 a fost greu încercată de războaiele ruso-turcești.
Și care acum se poate lăuda cu multe lucruri ce merită văzute, unica "durere" fiind că e prea îndepărtată și, pe nedrept, prea puțin cunoscută. De fapt, ce ar trebui să cunoști în Kars și în împrejurimi?
Ani, locul care merita să apară în Game of Thrones
A doua zi, Kars se trezește molcom în mijlocul unei zile autentice de iarnă cenușie. Când ajungi în Kars, primul lucru pe care trebuie să-l vezi este orașul antic Ani și ruinele lui.
Plasat pe granița de est a Turciei, pe malul râului Akhurian, care desparte țara de Armenia, Ani este o întindere uriașă pe care cândva se ridica marea metropolă cunoscută sub numele de "orașul cu 1001 biserici". Fondat în urmă cu mai bine de 1600 de ani, Ani s-a aflat pe traseul mai multor rute comerciale (cea mai importantă fiind bine-cunoscutul Drum al Mătăsii), motiv pentru care a înflorit din toate punctele de vedere și a ajuns să aibă, în secolul 11, o populație de peste 100.000 de suflete.
Doar că istoria a fost crudă în următoarele secole, iar regiunea a fost cucerită, pe rând, de nenumărate ori, de împărații bizantini, de turcii otomani, de armeni, de kurzi nomazi, de georgieni și de ruși, fiecare dintre aceștia declarându-se stăpâni absoluți, nimicind în mod brutal populația locală.
Așa că, sub atâtea vicisitudini, începând cu secolul 13, Ani a intrat într-un declin teribil, până la începutul secolului 18 fiind complet abandonat. Un secol mai târziu, orașul a fost redescoperit, a mai avut un moment de sclipire, însă până la începutul Primului Război Mondial, după genocidul armenesc, a ajuns în ruine. Ruine vandalizate și lăsate pradă naturii care a uitat că Ani a rivalizat cândva cu marile orașe ale Orientului Mijlociu.
E o oră de mers din Kars în Ani (sunt 56 km - există curse regulate de autobuz). Orașul-fantomă m-a întâmpinat cu un decor hibernal și primul lucru la care m-a dus gândul văzând peisajul este că Ani ar fi fost o locație excelentă pentru un episod (sau mai multe) din Game of Thrones. Pe un câmp întins, care probabil vara arată mai... optimist, devenind verde, se întind mai multe construcții antice, aflate în diverse stări de degradare.
Străbați platoul cu "schelete" într-o atmosferă dominată doar de vântul care șuieră sumbru și îți imaginezi cum se desfășura viața aici, odinioară. Rând pe rând ajungi la monumente despre care nu știi cum ar fi mai bine să le vezi: restaurate (lucru care s-a făcut rar și incomplet la Ani) sau în starea lor "naturală", mâncate de trecerea timpului. Pe undeva, parcă-mi convine mai mult a doua situație, autentică și nostalgică.
Există, totuși, și lucrări de restaurare, începute în 2011, în ideea ca Ani să fie inclus pe lista de Patrimoniu UNESCO, însă ele par a se desfășura cu viteza luminii stinse.
Deîndată ce intri pe porțile cetății, remarci imediat că nu degeaba Ani era numit "orașul celor 1000 de biserici". Străbătându-i teritoriul dai peste o sumedenie de biserici în ruine, reprezentante ale diverselor religii, culturi și epoci:
Biserica Sf. Grigore din Tigran Honents pare cea mai bine conservată, ridicându-se maiestuoasă pe marginea râpei sub care curge râul Akhurian, dincolo de care se află parcă nesfârșita stepă a Armeniei. A fost construită la ordinul unui comerciant bogat, în anul 1215, în vremurile în care regiunea era controlată de Regatul Georgiei.
Catedrala (a cărei construcție începuse în anul 989, pentru a fi finalizată în 1001 sau 1010), cu domul prăbușit în urma aprigului cutremur din 1319.
Rămășițele bisericii Sfântului Mântuitor, o impresionantă lucrare arhitectonică, azi înjumătățită, care cuprindea 19 arcade și un dom, construite din bazalt vulcanic de culoare roșie, și care a adăpostit cândva o bucată din crucea pe care a fost răstignit Isus (după spusele prințului Ablgharib Pahlavid, patronul bisericii, care a cumpărat relicva în urma unei vizite la Curtea Bizantină din Constantinopole).
Biserica Sf. Grigore de Abughamrentsis, construită la sfârșitul secolului 10, cu a sa capelă cu 12 laturi și cu mausoleul descoperit la începutul secolului 20, în care a fost îngropat prințul Grigor Pahlavuni, patronul bisericii.
Minaretul islamic al moscheei Manuchihir, rămas din perioada Imperiului Seljuk, care a dominat Anatolia, alungându-i de aici pe bizantini și făcând loc pentru marele Imperiu Otoman la jumătatea secolului 11.
Pe lângă toate acestea, și multe altele (de pildă, caravanseraiul - hanul în care se vindeau și se cumpărau cămile și multe alte lucruri), zidurile orașului, construite în secolul 10 de către familia regală Bagratid, impresionează prin măreția lor, oferind o imagine reală asupra a ceea ce a însemnat cândva acest oraș antic aflat sub atât de multe influențe.
(va urma)