Așa am dat de clasicii genului, am avut o revelație cu Bill Brandt (cel care spunea că "Fotografii ar trebui să își urmeze propria judecată, și nu modele și dictatele altora.") și cu Brett Weston - ce minunat spunea el că "Pentru un artist, aparatul foto este doar un alt instrument. Nu este mai mecanic decât o vioară, dacă analizezi. Dincolo de rudimente, artistul este cel care trebuie să creeze arta, nu aparatul foto."
M-au marcat desigur și alții, cu credințele lor:
John Blakemore - care spunea că "Tehnica și viziunea sunt inseparabil legate. Orice decizie pe care o ia cineva în orice moment al procesului... poate modifica semnificativ calitățile sale expresive și semnificația sa."
Wynn Bullock ("Când fotografiez, ceea ce fac cu adevărat este să caut răspunsuri la anumite întrebări"),
Minor White ("Nu se fotografiază ceva doar pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce mai este"), și desigur
Michael Kenna ("Regula de aur în artă, în ceea ce mă privește, este că toate regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.")
M-am îndrăgostit de fotografia alb-negru, de formele ei clare, lipsite de echivoc, dar și de abstractizarea pe care o permite, de ideea de echivalență în fotografie și de estetica ei.
Așa că în incursiunile mele fotografice răzbate de multe ori influența acestora, în ciuda eforturilor mele de a-mi găsi o voce care să mă reprezinte în totalitate.
Stilul clasic de a face fotografie rămâne însă apropiat sufletului meu, estetica acestuia fiind în opinia mea principala sa calitate.
Simțul desăvârșit al proporțiilor, geometria perfectă, dramatismul conferit de opoziția alb-negru, tușele clare sunt aspectele care mie îmi vorbesc imediat când privesc o fotografie alb-negru clasica.
Selecția pe care am făcut-o astăzi caută să ilustreze aceste aspecte ale fotografiei.
Sper ca ea să placa privitorului în aceiași măsură în care îmi place și mie.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
