Michael Guinzburg: Cartea mea cea mai bună este cea care vă place vouă cel mai mult

Andreea Răsuceanu: Cine este Michael Guinzburg? Spune-ne câteva lucruri despre originea ta, despre locurile unde te simţi ca acasă.
Michael Guinzburg: Cine e Michael Guinzburg ăsta? Lucrurile pe care nu le (mai) pot ignora despre mine: am 48 de ani. Locuiesc în Los Angeles. M-am născut în New York pe vremea când maimuţele şi câinii au început să călătorească în spaţiu. Mama era star de cinema, tata era editor, iar sora mea era... sora mea, singura care a încercat să mă protejeze cât de cât de amărăciunile vieţii. După o vreme acestea au devenit copleşitoare şi a încetat să mai încerce. Am crescut printre cei puternici şi bogaţi, cei cărora li se cuvenea totul - o lume de idioţi superficiali - şi nu m-a pasionat nimic altceva decât să fac sport şi bancuri. Aşa sunt şi cărţile mele - jocuri presărate cu glume, care se desfăşoară într-un timp-spaţiu continuu, menite să mă salveze dintr-o lume plină de idioţi. Până la cincisprezece ani, am fost budist, anarhist, nevrotic şi dependent de droguri. Azi nu mai sunt nimic din toate astea. Azi sunt înfometat. Am nevoie de hrană. Trimiteţi-mi nişte prăjiturele, vă rog!

A.R.: Există şi elemente autobiografice în cartea ta Recuperatorul de suflete?
M.G.: Cred că toate pasajele în care se vorbeşte despre copii loviţi peste fund trimit la propria mea copilărie. Am fost lăsat în grija unei bone irlandeze catolice cu o tunsoare de Ioana D'Arc care mă bătea la fund cu o perie roşie în fiecare zi iar apoi îmi înfigea plină de tandreţe mânerul în posteriorul meu gingaş de copil. Făcea asta iar şi iar, suportam treaba asta în timp ce ea se ruga deasupra mea. Uite-aşa vreme de vreo cinci ani şi de orice suflet s-ar fi ales praful. Am trecut peste cartea asta - care zace acum ca un cadavru la morgă. Nebunia sexuală? Ţicneala religioasă? Obsesia cu poezia, frumuseţea şi carnea? Ăsta e Michael Guinzburg. Şi mirosul de trandafiri? Aici intervine milostenia divină. O eliberare de toate ororile.

A.R.: Cum au reacţionat cititorii? Unde a avut romanul cel mai mare succes?
M.G.: Majoritatea cititorilor sunt şocaţi. Amestecul de religie şi sex, filosofie şi umor reuşeşte să deranjeze aproape pe toată lumea. În Franţa s-au simţit jigniţi din cauza Merdiştilor, adoratorii dejecţiilor care locuiesc în canalele Parisului. "Cine naiba eşti tu să ne vorbeşti nouă despre rahat? Noi, francezii, avem o relaţie specială cu el!". Asta mi-a spus un editor francez. Avea o dantură urâtă şi păr frumos. L-am invidiat pentru părul ăla. Cartea a avut cel mai mare succes printre anarhiştii din Franţa - nu parizienii, ci locuitorii din Valence sau ai Lyon-ului, în sud, acolo unde se mănâncă bine şi se râde pe seama absurdităţii lumii...

A.R.: Comentează-ne puţin titlul, spune-ne cum l-ai găsit. Ce-a fost mai întâi, titlul sau cartea?
M.G.: Titlul vine de la carte, e o sintagmă inventată de mine. Recuperatorul spune, în primele pagini: Sunt un recuperator de suflete, o clismă umană. Şterg deşeurile din sistem. Am avut un editor - Patrick Raynal de la Gallimard care-a zis, după ce a citit primele două părţi: cartea trebuie să se cheme Recuperatorul de suflete. Şi, ce credeţi? Patrick şi cei de la Gallimard n-au mai publicat niciodată cartea. Într-un final s-au temut că va fi prea ofensatoare şi politically incorrect: prea mult rahat pentru francezi? Greu de crezut, dar am rupt-o cu ei după povestea asta. Voiau s-o publice fără a treia parte, cea despre canalele Parisului... Aşa că a publicat-o Grasset-ul până la urmă. Un editor temerar şi nonconformist, Arianne Fasquelle.

A.R.: O consideri cea mai bună carte a ta? Ce alt roman crezi c-ar mai merita tradus în română?
M.G.: Cartea mea cea mai bună este cea care vă place vouă cel mai mult. Garantez: sunt toate mai bune decât ale lui Hemingway. Cine nu mă crede, să-mi cumpere o bere.

A.R.: Ştii câte ceva despre cultura română?
M.G.: Câte ceva, da. Bunica mea - mama mamei - era bucureşteancă şi a emigrat în America acum o sută de ani. Ştiu din intuiţie că suntem un popor de oameni profunzi, pasionaţi, inteligenţi şi sensibili. Şi nici n-arătăm prea rău. Hmm. Iar scriitorul meu preferat din toate timpurile este Emil Cioran.

A.R.: N-am mai întâlnit niciodată o descriere mai precisă şi ilustrativă a unui hamburger până la Recuperator. Eşti un fan al hamburgerilor? Cum se împacă asta cu noua obsesie faţă de alimentaţia sănătoasă?
M.G.: Foarte frumos că spui asta. Îţi mulţumesc pentru că onorezi toţi hamburgerii pe care i-am mâncat în viaţa mea. Am mâncat mai mulţi hamburgeri decât o familie de patru americani supraponderali - cel mai des din cauza sărăciei, singurătăţii şi lenei. Astăzi, sub influenţa unei doamne deosebite şi sănătoase mănânc numai crudităţi. Nici măcar nu le găteşte. Multe nuci şi legume. O lună întreagă fără carne. Mă bagi la idei. S-ar putea să dau o fugă pentru una mică. Dar mă tem că ar simţi mirosul de sânge pe buzele mele... Mulţumesc, în cursul zilei de azi voi conduce pe străzile LA-ului, vânând burgerii ca un păianjen muştele.

A.R.: Există o versiune reală a posteriorului lui Rose? Descrierea a fost aproape la fel de apetisantă ca cea a hamburgerilor...
M.G.: To each his own Rose.

A.R.: A încercat Bill Gates să te contacteze după apariţia cărţii? Sau cei de la McDonalds? S-a recunoscut cineva în personajele tale?
M.G.: Nu m-a căutat nimeni. Cine se pune cu nebunii? Nu pot câştiga lupta împotriva adevărului. Mai bine-l ignoră.

A.R.: Ai scriitori preferaţi, modele?
M.G.: Cioran, Whitman, Jim Thompson, Iceberg Slim, Dostoievski, Kerouac, Henry Miller. N-am modele, doar colegi de breaslă decedaţi.

A.R.: Cum ai ales editura din România? Sau te-a ales ea pe tine?
M.G.: Într-o zi navigam pe net. Mă gugălizam singur, treabă care sună cam a onanism, şi mi-am văzut numele pe un site românesc. Aşa că am aflat cum tocmai mi se publicase o carte în România. O surpriză cu adevărat: editorul american n-a catadicsit să mă anunţe şi pe mine de asta. Nici nu m-au plătit, aşa că a trebuit să îi dau în judecată. Cei de la editura românească par foarte simpatici şi inteligenţi. Ei m-au ales pe mine, nu eu pe ei. Cartea şi-a început drumul din Franţa. A fost iniţial publicată în franceză. M-aş duce să locuiesc în Franţa, dacă n-ar fi atâţia francezi acolo. Următoarea oprire: Bucureşti. Cum se zice-n Cehov: Moscova, iubire, Moscova.


Citiţi şi un fragment din romanul lui Michael Guinzburg Recuperatorul de suflete.