Fragi și mure

Într-o zi s-au întâlnit doi oameni. Un pădurar și un avocat.

A: Bună ziua, domnule pădurar în rezervă.
P: Bună ziua, domnule avocat.
A: M-ați chemat la dumneavoastră. Despre ce e vorba?
P: Să încep cu începutul?
A: Începeți de unde vreți.
P: Mi-ați promis că mă ajutați...
A: Păi nu v-am ajutat? Executați pedeapsa la domiciliu.
P: Sunt nevinovat
A: Clar. Toți clienții mei sunt nevinovați.
P: Păi de ce sunt arestat atunci?
A: Ce arest domnule? Aveți tot ce vreți aici.
P: Fals. Înainte aveam drujba, pădurea, conturile, telefonul neascultat. Apropo... Știți contu' ăla, al doilea. Ăla mare, da. M-au sunat de la bancă să fac ceva că a crăpat contu'. Adică nu mai e loc de alți bani. Să deschid alt cont. Am aflat că e înghețat.
A: Cine e înghețat?
P: Contu' bancar.
A: Nu am reușit să dovedim proveniența banilor.
P. Păi nu erau valabili?
A: M-ați înțeles greșit. Trebuia dovedit că dumneata ai câștigat legal banii aceia.
P: Exact. Cred că e timpul să spun adevărul.
A: Eu hotărăsc care e adevărul.
P: Păi adevărul meu nu e adevărat?
A: Adevărul nu e ce credeți dumneavoastră.
P: Adevărul e că la proces n-am putut să zic nimic. N-am înțeles nimic din ce s-a discutat acolo. Parcă nici nu era vorba de mine. Nu m-ați lăsat sa zic nimic.
A: Foarte bine. Matale cu drujba, noi cu paragrafele.
P: O fi bine pentru altcineva. Pentru mine, nu.
A: Domnule Drujb, v-am ascultat suficient. Nu înțeleg ce vreți.
P: Vreau să spun adevărul.
A (panicat): Ați înnebunit?
P: Dacă nu spun adevărul, atunci chiar înnebunesc.
A: N-am timp pentru așa ceva. Și nici nu mă pricep la capitolul mansardă.
P: Ce mansardă? Mă ascultați sau nu?
A: Daca vreți neapărat. Dar să rămână între noi. Dumneavoastră trebuie să aveți încredere că facem totul pentru binele dumneavoastră.
P: Atunci ascultați-mă. Totul a început cu un telefon. Era un om care spunea ceva într-o limbă necunoscută. Când am zis că nu înțeleg nimic, a zis unu' pe românește, care intrase pă' fir, că-mi traduce el.
A: Cum adică a intrat pe fir?
P: Nu știu, cred că era un om de bine. Să-i zicem traducătorul. Străinul se plângea că n-are masă, n-are scaun și trebuie să-l ajut cu lemne.
A: Și atunci?
P: Păi atunci a început totul. Plângea ăsta într-o limbă necunoscută de mi se rupea inima. Plângea și traducătorul. Din când în când traducea ăla: Că în țara lor nu-s păduri, că niciunde în Europa nu le dau voie să taie păduri. Așa că am început cu ce-au zis ei: Zece mc de lemne. A venit unu' cu un camion și a luat marfa. Eu m-am bucurat că i-am ajutat. Până n-a plecat camionul nu mi-au ieșit din cap plânsetele omului. Credeam că am rezolvat o problema pe lumea asta. Aiurea...
A: Dumneavoastră glumiți?
P: Deloc. După vreo săptămână m-a sunat o făbricuță din altă țară. Și plângea patronul fabricii, tot așa într-o altă limbă ciudată. Noroc cu traducătorul... Că mi-a explicat... Aceeași poveste. Că au conducători răi, activiști ecologici și mai răi care nu-i lasă să taie păduri și el n-are ce să le dea muncitorilor de lucru.
A: Și atunci?
P: V-am zis deja. Sunt foarte sensibil. Nu suport nedreptățile oriunde s-ar petrece.
A: Așa că?
P: Așa că am mai tăiat câțiva arbori. Am dat chiar și o masă de bucurie că lumea va fi mai dreaptă și eu am contribuit la asta.
A: E halucinant.
P: Da, într-un fel da. Deja mă obișnuisem. Habar n-aveam că există așa multe țări nedreptățite în Europa. Auzi domnule: Să lași tu populație europeană fără un scaun, fără o masă. A sunat un mare manager. Și-a adus o nevastă tânără în vilă. Dimineața a început mireasa să urle. Cum să stea ea pe scaun de plastic în ditamai vila. L-am ajutat cu doi bușteni seculari. Ca să vedeți cum se salvează o casă de piatră cu lemn românesc. Mai greu a fost când au început să sune fabricile mari. Tot traducătoru' mi-a explicat: Domnule, cică fabricile astea mari n-au mamă, n-au tată. Cică urlă de dimineața până seara să le dai lemne. Și nu oricare lemn. Li s-a pus pata pe lemnu' de la noi. Și amărâții de lucrători din fabricile alea.... Ei... Ei ce să facă?... Tremură de frica utilajului... Că utilajele astea plâng și urlă ca un om... Vreau lemn... Vreau lemn... Și eu cum puteam să refuz un utilaj, cu angajați, cu tot ce o mai fi pe acolo. Trei nopți am visat utilajele alea cu gâtul uscat. N-am rezistat. Am tăiat atunci împreună cu niște băieți până am terminat primu' munte.
A: Dumneata făceai asta din milă față de un utilaj?
P: Nu numai. Îmi părea rău și de Europa. Cum domnule, să lași tu Europa fără scaune, bârne, mese, să lași ditamai utilajele să plângă alături de amărâții de angajați de acolo. Păi atâția oameni se chinuie la proiectul european și să nu dau și eu o mână de ajutor?
A: Pe pozele de pe satelit apare un munte complet gol.
P: Ce înseamnă un munte pentru Europa? Nimic. Și nu era muntele gol. De-a lungul drumurilor lăsam câte o fâșie verde ca să aibă și turistul român parte de umbră, dacă se rătăcește pe acolo. Mai face o poză cu vreun urs. Gândiți-vă totuși la utilajele alea cu burta plină, liniștite, la consumatorul european, fericirea miresei de a sta pe un scaun adevărat, și nu făcut din plastic. Pentru asta am tăiat ani de zile. Să fim fericiți împreună.
A: Dar fabrici din România nu v-au sunat?
P: Nu. Nici nu mai era nevoie. Eu nu mai suportam să aud plânsetele utilajelor la telefon. Dacă m-ar fi sunat și vreun utilaj românesc, căruia să-i fi înțeles plânsetul, probabil n-aș mai fi fost în stare de nimic. De frica vreunui plâns românesc tăiam deja din reflex, să nu cumva să aud vreun utilaj plângându-se pe românește la telefon. Cred că tăiam deja cu mare spor. Utilajele alea trimiteau regulat TIR-uri. Cică mi-ar fi trimis și niște bani. Habar n-am. Așa, probabil în semn de mulțumire. Pare că au suflet utilajele alea.
A: Domnule Drujb, tot ceea ce mi-ați spus acuma trebuie să rămână între noi.
P: De ce domnule avocat să rămână între noi?
A: Eu am fost plătit să vă feresc de nedreptățile justiției. Justiția nu v-ar înțelege idealurile, gândurile de bine. Nu interesează pe nimeni.
P: Totul a fost în zadar? Utilajele fericite, patroni fericiți, consumatori fericiți. Pe ce lume trăim?
A: E o lume nedreaptă, domnule Drujb. Dumneavoastră sunteți înaintea timpului. Toate asociațiile astea care fac filme pentru internet cu defrișări, cu cea mai mare catastrofă ecologică din Europa din pădurile din România.... sunt doar povești. Oamenii aceia nu înțeleg nimic.
P: Și atunci cum rămâne cu următorul proces?
A: Ca un semn de prețuire pentru viziunea dumneavoastră, utilajele cu burta plină m-au însărcinat să vă apăr și mai departe în lupta cu justiția nedreaptă. Pentru justiție nu există idealuri.
P: Zău? Bănuiam eu că cineva se gândește și la mine. Domnule avocat, mai pot eu să fac ceva pentru utilajele Europei, pentru fericirea proiectului european?
A: Dumneavoastră nu. Dar sunt alții și alții care vor continua lupta pentru Europa, lupta pentru utilaje fericite.
P: Și angajații care hrănesc utilajele?
A: Și ei sunt Europa. Și ei sunt fericiți. Lupta continuă.
P: Mi-ați dat o veste minunată.
A: În rest, ce mai faceți?
P: Am interdicție. Nu am voie să mă apropii de nici un fierăstrău la mai puțin de 100 de metri. Dar aparatul foto nu mi l-au luat. Fotografiez animalele din pădurea de lângă casă. Exemplare rare. Înainte nu prea le vedeai. Acum să tot fotografiezi. Nici nu vă imaginați. Printre cioate cresc fragi și mure. Trimit pozele peste tot. Fragi, mure și animale rare. E grozav.