18.11.2023
Aș fi făcut... aș fi făcut totul. ORICE!

Niciodată nu am simțit așa o conexiune cu cineva. Vreodată! Mi-am zis: nu poți, nu ai voie să lași așa ceva să treacă pe lângă tine de parcă nici n-ar fi fost. Îți vei reproșa asta. Ai nevoie de asta! După toți anii ăștia în care am fost ruginit, am un nou sens de a trăi. Dacă asta e dragostea, atunci încă nu am trăit-o! Nu am trăit nimic până acum.

O iubesc așa de tare încât nu mai există frică în lume! Când e în jurul meu simt că prind aripi. Dar ea...
După tot ce am înfruntat până acum, după toate căcaturile prin care am trecut... a apărut ea și e ca și cum verși o găleată cu epoxy peste un trunchi bătrân mâncat de termite; intră mâzga aia peste tot și nu numai că îl face întreg din nou, ci îi dă un sens. Unul nou! Are sens, înțelegi? AM SENS DIN NOU!

Aș fi lăsat totul. Jur pe ce-am mai sfânt. Adică pe... EA! hahahaha
Nu există cuvinte inventate să exprime cât de mult ne potrivim: gândim la fel, suntem la fel! Eu încep fraza și ea o termină. Înainte să se formeze un gând în capul meu, ea îl exprimă. E ca o ființă fantastică, îți spun eu. EA, de fapt... nu există!

Of, și încă cum mai există! Ne plac aceleași lucruri, nu-i place să gătească. Zice că ar vrea să inventăm o pastilă care să ne țină burțile pline toată ziua să nu trebuiască să ne oprim din muncă pentru mâncare. E genială. E ca mine!

Îmi place s-o ating, s-o sărut, s-o țin în brațe. Aș vrea să... dacă ar fi a mea ar umbla greu în fiecare zi, ți-o jur... asta după ce ar trece cele patru luni în care nu am ieși din dormitor... Ne potrivim pentru că suntem la fel. Bine, ea nu are barbă, mă înțelegi! E deșteaptă! Și... dacă aș fi artist ar fi... cum se zice... muza mea.
Cred atât de tare în ea după cum cred în mine! Cum știu că nimeni nu va mai putea crede în cineva mai mult decât atât. Dar ea... nici nu mă ascultă.

Zice că are încredere în mine, dar nu face nimic din ce îi spun să facă. Se războiește cu mine din te miri ce prostie nedemnă de ea. Doamne, câte ar putea face, numai să vrea. Câte am putea noi doi face, numai să vrea. Nu vrea, domnule. Nu vrea! Și eu o iubesc cum n-am iubit pe nimeni și ea... nimic! Nu vrea! Aș fi... și ea nu și nu!

Crede-mă, aș fi lăsat totul! Casă, masă, nevastă, job, totul! Taximetrist m-aș face pentru ea! Orice numai să îi fiu în preajmă. Când mă gândesc la ăia care stau în preajma ei, mă uit la ei și, nici eu nu-s frumos, dar ăia... ce pot să-i facă ăia? Cum se uită ea la mine nu se uită la niciunul din ei. Sau mi se pare mie, poate.
În fine, dacă ar înțelege câte pot face pentru ea... dar nu-mi dă voie! Nici nu știu cum să mă port. I-aș aduce luna de pe cer de trei ori pe zi. Zice că nu-i trebuie. Zice că nu vrea de la mine decât o îmbrățișare și să vorbim. Lasă că știu eu că vrea și altceva. Că nu de-aia mi-a gemut în brațe în seara aia...

O aventură... s-o creadă ea că e doar o aventură! Cu mine nu se joacă! Am să-i sucesc eu mințile până când nu va mai putea de îndrăgostită și atunci nu va mai avea ochi decât pentru mine! Stai să vezi! Bine că crede în himere și în cai albi. I-am venit în fața casei cu o cireadă de zimbri și nici nu s-a uitat la mine. A zis să mă dau jos și să duc vițeii de unde i-am luat. Cum să nu recunoască iubirea gemă!

O iubesc. Și văd cum trec minutele și e online și nu-mi scrie, frate. Cine știe cui îi scrie. Mi-a zis că e obosită, să n-o mai sun. Cu ce i-am greșit eu de se poartă așa? E altceva la mijloc, ascultă-mă pe mine! E activă noaptea pe telefon și nu-mi scrie. Mi se cuvine să-mi scrie! După ce am stat cu ea la telefon câte opt ore pe zi și am ascultat când gătea și când împăturea haine și când trăgea apa la toaletă... acum o face cu altcineva?
S-o creadă ea că o face cu altcineva! După ce că am învățat-o atâtea lucruri! Cine o mai învață ceva acum? Zice că le știe. Zice că de ce trebuie s-o învețe cineva? Da' ce, ea n-are creier? Să fim serioși: are creier mai mare decât al meu, despre ce vorbim aici?! Da' e și proastă! A aflat de nevastă-mea și mi-a zis că nu mai am ce căuta la ea. De parcă asta ar șterge totul. De parcă asta schimbă ceva. Știu eu cum zic femeile lucrurile astea... A zis să rămânem prieteni. Cum să rămâi prieteni? Aș fi dat orice să nu-i fiu prieten! Vreodată! Nu vrea și gata. Îl are pe ăla al ei care îi tot scrie. Zice că sunt doar amici. Știu eu mai bine. Dă vina pe nevastă-mea numai ca să fie cu ăla! Eu o iubesc și ea mă minte! Mă minte cu nerușinare! În fiecare sfântă zi! De fiecare dată când e online și nu-mi scrie mie îi scrie lui! Am văzut eu ce poze pune. Și ea și el. Eu nu urmăresc pe nimeni, dar am văzut! Treaba ei, eu nu-i zic ce să facă. Dar, dacă m-ar asculta, i-ar fi mai bine, ascultă-mă pe mine! I-am zis eu cum se vede de la mine. Nu înțelege că îi vreau tot binele din lume și că dacă ar face cum zic eu i-ar fi tot ei mai ușor! Nu vrea, și nu vrea. E încăpățânată din cale-afară. N-am mai văzut așa ceva. Crede că totul i se cuvine!

Dacă m-ar asculta... Doamne, Dumnezeule!
I-am zis eu ce i-ar prinde bine. Da' nu-i în stare să își asume o decizie. Bine, am înțeles că nu mă vrea, dar să renunțe măcar la nesimțitu' ăla care o ține de prăsilă. Zice că nu vorbește cu el, doar din an în Paști. O crede dracu'! Îi ia ăla mințile în loc să... i-am zis ce să facă. A zis că ce mă bag. Că-i viața ei. Sigur, când vorbeam despre faptul că mă ajută la traducerile alea pentru doctorat am știut să ne înțelegem. Acum când îi zic să termine cu neghiobul ăla zice să-mi văd de treabă. E tare convenabil pentru ea. Că cică e treaba ei cu cine iese și cu cine vorbește și la ce oră. Dup-aia îmi vine toată obosită și mă repéde să nu o mai sun dimineața la 7 că o trezesc. Da' cine o pune să vorbească cu toți pierde-vară noaptea? Zice că nu vorbește, că se uită la poze. O crede dracu'! Și toți neghiobii ăia de prietenii ei o țin de la treaba ei. Doamne, câte ar putea face dacă nu ar mai vorbi atâta cu toată lumea. E epuizată! I-am zis eu cum să facă. Ea nu și nu! Spune-mi cu ce i-am greșit dacă îi vreau binele? Auzi, știi cum e? Eu îmi rezolv problemele. Și pot s-o rezolv și pe a ei și nu mă lasă. Zice că nu-i treaba mea. Țipă la mine. Ea țipă și eu o iubesc. O las să țipe că mi-i dragă oricum ar fi. Numai că-i proastă. E atât de inteligentă încât e proastă de-a binelea. I-am zis ce fel de viață am putea avea împreună. A zis că eu am deja una, ce-mi mai trebuie alta? Nu știe ea nimic. Nu înțelege. Înțelege, dar nu vrea! Asta e. Ce să fac? Dacă nu primesc ce mi se cuvine o să iau asta din altă parte. Eu îmi rezolv problemele. Nu pot să stau așa după curu' ei toată viața. Mi-a zis că dacă plec de acasă nu mă primește. Cum poți să spui că ești prieten cu cineva când ea îmi întoarce spatele în halul ăsta? Da' știu eu, îi e frică să nu îl prind pe ăla la ea. De-asta mi-a zis să nu mai merg neanunțat. Oricum merg. Când vreau eu! O să aibă o surpriză cât de curând! O iubesc și mă distruge pe dinăuntru.

Are o forță... așa ca mine! Dacă vrea, e distrugătoare, ca și mine. O singură rugăminte am avut: să-l lase pe prostu' ăla din cauza căruia nu mai pot s-o am. Nu vrea. A zis că de ce ea să nu aibă ce am eu? Am înțeles că nu vrea cu mine. Că-s însurat. Nu de-aia nu vrea. Nu vrea pentru că i-a luat mințile idiotu' ăla cu care zice că vorbește numai din an în Paști! Paștele mamii lui! Lasă că știu eu! A zis că nu m-a mințit niciodată și că nu se apucă s-o facă acum. Apoi plânge. Îți spun eu, e labilă emoțional. El a adus-o în stadiul ăsta. Iar ea se rățoiește la mine că-i spun ce să facă. Cum să nu-i spun dacă nu e în stare să ia deciziile bune la vârsta ei?

A zis că sunt toxic. Bine că ăla nu-i, care nici măcar nu o bagă în seamă! Eu îmi rezolv problemele. Eu pot să fac în așa fel încât să fie bine și pentru mine și pentru ea. Nu vrea. Zice că-i sunt drag dar s-o las în pace. Că știe singură. E foarte convenabil. Atunci eu nu voi ști ce face ea. Și așa știu. Că e ca mine. O urăsc când știu că poate și nu vrea! Și nu se lasă să vrea! Nu se lasă să vrea. Vrea cai verzi pe pereți! A zis că învață să cânte la chitară. Numai de-aia că ăla e toboșar în nu-știu-ce trupă. Nu vrea ea, i-a zis el să învețe ca să poată să tragă ponoasele după ea mai târziu. Să-l ajute pe el! Când i-am zis să se înscrie la un curs de perfecționare excel, n-am fost bun. Aș putea chiar s-o ajut cu asta. Ne-ar ajuta și la traducerile pe care le facem împreună! Nu vrea. A zis să nu-i impun. Lasă că îi impune ăla. Și ea nici măcar nu-și dă seama că o joacă cum vrea el...

Dar eu sunt tâmpitul. Eu sunt dobitocul care s-a îndrăgostit de o himeră. Eu fug după ea, ea fuge după ăla. Să-l pupe toți dracii de idiot care nu știe s-o aprecieze! Nimeni, niciodată nu o va mai iubi așa cum o iubesc eu. Proasta dracului! Aș fi putut să plec de aici... să mă scoată de aici... nu vrea. Dar eu sunt idiotul. Numai... gata. E de ajuns. Și mi-e ciudă. Mi-e ciudă de mi se rupe inima în mine. Dacă-s dobitoc...

Ea e ca mine. Ea e egalul meu. Ea e eu. Și o urăsc!

0 comentarii

Publicitate

Sus