Probabil că atunci când oameni ce nu aparțineau locului au venit și le-au spus LOR că ar putea exista mai prosper și atunci le-a ucis sufletul și le-au adormit spiritul. I-au mințit cum minți copilul despre viață, le-au spoit picturile mănăstirilor și le-au spălat frescele sufletului, i-au mutilat frumos, i-au pietrificat și răstignit cu propria copilărie sufletească. I-au făcut să creadă-n ceea ce știau că este efemer, i-au orbit și i-au îmbrăcat frumos cu haine.
Dar au rămas unii nevăzuți, departe de asfalt dar aproape de cer, pe care AȘTIA nu i-au găsit și oricum de i-ar fi găsit nu le-ar fi găsit urechile prin care să le poată turna ceara uitării, nu le-au găsit nici ochii, astfel nu i-au întors din drumul lor, dar le-au trezit amintiri și forțe noi.
Am umblat cu sufletul trist, oamenii nu se mai văd între ei, nu se mai recunosc în pământul pe care-l calcă, nu mai zâmbesc și nu-și mai strigă fericirea prin văile unde în alte vremuri își clădeau casele sufletului din pământ și credință.
I-am căutat în somnul lor și în recele râului șarpe și i-am găsit în vâltoarea amintirilor pline de spuma uitării, i-am căutat în privirea încruntată și i-am găsit în albastrul pupilei ridicată către cer. I-am căutat în palmele muncite de povara hainelor noi, și i-am găsit în firul de mătase al fluturilor ce le îndrumă copii să-și îmbrace hainele de sărbătoare și ale dansului, le-am căutat urmele pașilor de pe drumul împăcării dar i-am găsit uitați de rădăcini.
Apoi am urcat sus, acasă la zei, și am zărit câte un nevăzut printre zidurile caselor înjumătățite zâmbind spre viața lor lungă.
Ei beau lapte, și nu au haine noi.
Așa i-am văzut pe nevăzuții dintre toți cei întâlniți, departe de asfalt dar aproape de cer."
https://www.pavalache.com/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
