Pentru a afla povestea din spatele poveștilor despre procesul cercetării care a dus la crearea proiectului, am corespondat cu Iulia Dondorici, traducătoare literară, jurnalistă și cercetătoare în domeniul studiilor literare, stabilită acum în Berlin, Germania.
Iulia Dondorici a realizat numeroase traduceri din literatura germană (Ingeborg Bachmann, Paul Celan, Christa Wolf, Michael Kumpfmüller, Clemens Setz, Urs Faes) și din filosofia franceză (Louis Althusser, Alain Badiou). Pasionată de fotografie și literatura avangardelor, Iulia publică recenzii și eseuri în Observator cultural și Dilema Veche. Din istoria recentă, Iulia tocmai a încheiat un proiect de cercetare despre poeta dadaistă Céline Arnauld.
Manu Anghelescu: Cum se desfășoară pentru tine procesul creativ?
Iulia Dondorici: Dacă e vorba de traduceri literare sau de scris - lucrez de câteva luni și la un roman -, este o muncă în singurătate, pentru care mi-aș dori să am mai mult timp și liniște. Ce spunea Virginia Woolf în O cameră doar a ei, în 1929, e valabil și astăzi, deși condiția femeii în domeniul cultural și artistic s-a schimbat foarte mult în ultimii o sută de ani. În proiectele colective, cum a fost cazul Tabacherei cu scorpion, îmi place tocmai faptul că lucrez în echipă, schimbul de idei, feedbackul și toți oamenii minunați pe care îi întâlnesc - asta mă inspiră și mă motivează enorm.
M.A.: Simți că ai o misiune când te implici într-un proiect alături de alți artiști (cum a fost cazul expoziției Tabachera cu scorpion)?
I.D.: Nu știu dacă simt propriu-zis o misiune, dar de fiecare dată vreau să transmit ceva, urmăresc o idee anume. În cazul proiectului din jurul romanului Scorpionul (1919-1931) - de unde vine și imaginea tabacherei cu scorpion -, acest proiect a avut două părți, prima centrată pe artele vizuale și a doua pe literatură și traducere, iar unul din lucrurile care ne-au interesat a fost scoaterea la lumină a unor istorii uitate sau ignorate atât de profund, ieșite din memoria colectivă, încât avem impresia că nici nu au existat. Istoria și poveștile femeilor, ca și istoriile queer sunt printre aceste istorii îngropate adânc în arhive, de unde trebuie scoase și reflectate prin prisma prezentului. Altfel o luăm de la zero cu fiecare generație și avem impresia că suntem singure. De aceea, atât în expoziția curatoriată de Valentina Iancu, cât și în atelierul de traducere orientat pe problematica genului, am creat în permanență conexiuni între ceea ce însemna a fi queer la începutul secolului trecut, în spațiul cultural german, unde a apărut acest roman, și imaginarul queer contemporan din artă și literatură.
Scorpionul, având ca autoare pe Anna Elisabet Weirauch, este, din ceea ce știm până acum, primul roman din literatura germană și printre primele din literatura universală ce tratează identitatea și intimitatea lesbiană. Dar și mai important, e vorba de un roman care creează o imagine complexă, nuanțată a identităților queer în relație cu societatea în care ele evoluează, o imagine pozitivă în sensul în care aceste personaje nu sunt ostracizate sau prezentate ca fiind anormale, nici exotizate sau înfățișate ca obiect al curiozității masculine, cum este de obicei tratată această problematică în epocă. Mette, personajul principal al romanului, este o adolescentă, apoi o tânără absolut obișnuită, evoluând într-un mediu mic-burghez, unde se îndrăgostește de o femeie foarte cultă și rafinată, se construiește în această relație și vrea să fie fericită, să descopere lumea și viața alături de partenera ei.
M.A.: Cum a fost primit un astfel de roman la acea vreme?
I.D.: La apariție, romanul a avut un succes remarcabil, atât de public cât și de critică, a fost reeditat de mai multe ori în perioada postbelică de mici edituri vest-germane cu profil feminist și a devenit o carte cult în comunitățile queer. Eu sunt convinsă că, reeditat și tradus, romanul ar seduce și astăzi un public foarte larg, pentru că nu și-a pierdut absolut deloc din actualitate, este accesibil ca stil și construcție și se citește pe nerăsuflate. E una dintre cele mai interesante cărți pe care le-am citit în ultimii ani.
Aș mai menționa un ultim aspect interesant legat de acest roman. Puțini știu că autoarea lui, Anna Elisabet Weirauch, nu a fost doar o scriitoare de succes, dar și o actriță de teatru cunoscută și premiată în epocă, iar unele din romanele ei au fost adaptate cinematografic. S-a născut la Galați, în 1887, într-o familie de comercianți germani și a emigrat la Berlin după moartea prematură a tatălui său. Nu știu dacă asta a jucat vreun rol deosebit în scrisul ei, dar e important de pus în lumină diversitatea etnică, culturală și lingvistică a societății românești din prima jumătate a secolului trecut, și care a făcut posibile astfel de traiectorii transnaționale. Weirauch este una dintre biografiile marcate de emigrație, marginalitate și de apartenențe multiple, ca atâtea alte scriitoare din spațiul nostru cultural - și menționez doar câteva exemple cunoscute ale unor scriitoare și artiste din mișcările de avangardă precum Victor Brauner, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Céline Arnauld sau Dida Solomon -, dar care sunt adesea tratate într-o paradigmă monoculturală și monolingvă, încă dominantă, și la noi și în general în Occident.
M.A.: Cum e să vezi ce se întâmplă în România la nivel de proces cultural, mai ales că tu acum locuiești la Berlin?
I.D.: Am impresia că sectorul nostru cultural, și în special cel literar, la care mă pricep mai bine, este foarte dinamic în acest moment, și într-o continuă diversificare. În special editurile mici și mijlocii au o ofertă de titluri foarte interesantă, se traduc destul de repede autoare valoroase, și și literatura română care apare în acest moment mi se pare foarte interesantă, am impresia că mai ales scriitoarele vin cu tematici noi și provocatoare, au încă foarte mult de spus pe subiecte până de curând puțin sau deloc abordate.
Dar sigur că e și mult loc de mai bine. Direcțiile feministe și queer sunt foarte puțin reprezentate, atât în producția locală ca și în traducere, dar sunt optimistă, pentru că am impresia că lucrurile se schimbă foarte rapid, chiar în acest moment. Marea majoritate a editurilor încă nu au curajul sau interesul să publice literatură pe subiecte queer, festivalurile de literatură și evenimentele culturale, în general, nu au în vedere acest tip de literatură și ignoră complet că ar putea mobiliza un segment de public în creștere.
M.A.: Din perspectiva ta, care ar fi problemele pe care le-ai întâlnit pe piața literară din România?
I.D.: Și pentru că tot aminteam traducerile, una dintre cele mai mari probleme pe piața literară din România este situația traducerilor, respectiv a traducătoarelor. În acest moment, pe piață există două tipuri de traduceri: unele foarte bune, făcute de traducătoare profesioniste în ciuda (subliniez), în ciuda condițiilor de muncă absolut lamentabile, și altele, foarte numeroase, care sunt în cel mai bun caz slabe, iar în cel mai rău vorbim de cărți pur și simplu măcelărite în traducere. Și nu vorbim aici de literatura de consum, ci de titlurile de valoare. Una din cărțile la care ne-am uitat cu atenție la atelier, și care, din păcate, s-a dovedit un exemplu din ultima categorie, este Fată, femeie, alta de Bernardine Evaristo, apărută acum doi ani la editura Corint în traducerea Adinei Ihora. Am analizat problemele specifice traducerii genului pe care le ridică un astfel de text - traducerea terminologiei de gen, vocile și identitățile personajelor, etc. -, și mi-am dat repede seama că era plină de greșeli flagrante de traducere.
M.A: Te rog detaliază aceste aspecte legate de traduceri în spațiul românesc.
I.D.: O să vă dau un exemplu, referitor la gen, din volumul amintit: sintagmele "gender-neutral pronoms", "gender-neutral alternatives" au fost traduse prin "pronume pentru genul neutru", respectiv "alternative pentru genul neutru". Or, ceea ce vrea să spună textul în original este sensibil diferit, și anume "pronume neutre cu privire la gen" "variante / alternative neutre de gen". Aici nu e vorba în nici un caz de genul neutru, ci de pronume create recent în limba engleză, cu statut de neologisme, care se sustrag binarității de gen (masculin sau feminin), folosite în general, dar nu exclusiv, de persoane queer, care refuză să fie etichetate drept "feminine" sau "masculine". Deci această problematică nu are absolut nicio legătură cu genul neutru din limba română, cum ne face să credem această traducere eronată.
Inițiativa editurii Corint de a publica această carte este lăudabilă, și necesară, dar e neapărat nevoie ca și traducerea să fie de calitate, altfel ea nu are niciun sens. Pentru aceasta e nevoie de traducătoare profesioniste, pe care, însă, nu le putem avea decât dacă această muncă este recunoscută și remunerată pe măsura dificultății și importanței ei, astfel ca traducătoarele să poată avea timpul și condițiile necesare de lucru pentru o traducere bună. Or, în acest moment, plata este de 4 euro pe pagină (1.800 de semne) - este o sumă scandaloasă, de-a dreptul rușinoasă. Aici este urgent ca lucrurile să se schimbe mult în bine, într-un viitor foarte apropiat.
M.A.: Care ar fi discrepanțele cele mai mari în sectorul cultural european în acest moment, din punctul tău de vedere?
I.D.: Ca peste tot, este o discrepanță uriașă între establishment-ul literar și artistic și publicul tânăr. Sectorul independent mi se pare mult mai puțin dezvoltat în spațiul nostru, în comparație cu Germania și Franța, de pildă. Nu aș vrea să se înțeleagă că în aceste țări totul merge de minune și nouă, aici, nu ne rămâne decât să facem ca ei, să-i prindem din urmă, și totul va fi minunat. Acest gen de discrepanță există peste tot, diferența e că în aceste două spații culturale sectorul literar este mult mai diversificat, există foarte multe edituri, dar și librării independente, cu profiluri specifice și un public țintă foarte bine definit. Finanțările publice - atât la nivel central / federal, cât și local, sunt mult mai numeroase decât la noi, și ele contribuie decisiv la dezvoltarea acestui sector independent.
De asemenea, mi se pare că există mult mai puține evenimente legate de carte în România, lecturi, discuții cu scriitoarele, în special publicul tânăr nu este suficient luat în considerare. După părerea mea, și lectura în școli ar trebuie să ocupe un loc central, cu atât mai mult cu cât domeniul cărților pentru copii se extinde tot mai mult în ultimii ani, și apar cărți absolut remarcabile, pe care cred că le-am putea și exporta mult mai mult decât o facem.
M.A.: Ce înseamnă problematica scrierii incluzive?
I.D.: O chestiune care polarizează foarte tare în acest moment, declanșând numeroase polemici, este scrierea incluzivă. La noi se discută încă foarte puțin despre asta, dar în spațiul francez și cel german, unde se impune totuși din ce în ce mai mult, dezbaterile se reaprind periodic. Urmărindu-le, ne dăm seama de enorma lor încărcătură ideologică. Nu voi intra în detalii aici, dar este limpede că e o problemă cu care traducătoarele se confruntă primele: ce faci când ai de tradus o carte, cum e cazul meu acum, cu Un feminism decolonial, de Françoise Vergès, care folosește scrierea incluzivă, aproape inexistentă în română, cu variante insuficiente și soluții nu întotdeauna satisfăcătoare? Trebuie să găsești tu însăți propriile soluții, cu riscul de a greși, evident, să faci niște pași înainte, trăgând cumva limba după tine și sperând că unele din soluțiile găsite de tine se vor impune în timp. Sau măcar că ele vor fi un punct de pornire pentru dezbateri și reflecții viitoare.
Să nu uităm însă că limba - nu doar limba română, toate limbile - s-au format și au evoluat prin traduceri. În spațiul nostru, în secolele XVIII și XIX, limba română literară s-a format printr-un lung proces de traducere, în special din franceză, germană, italiană. Toți scriitorii din această perioadă au fost și traducători, de multe ori și-au tradus propriile opere, scrise inițial în franceză. Or, ei scriau în franceză, printre alte motive, și pentru că simțeau că în română le lipsește vocabularul, limbajul adecvat, pe care, încetul cu încetul, au început să-l creeze, să-l construiască, traducând și scriind în română. Multe lucruri care atunci erau contestate, păreau artificiale, străine limbii, traduse - să ne uităm, de pildă, la dezbaterile din epocă pe acest subiect - au intrat apoi în limbă și astăzi ne apar ca naturale, specifice limbii române. Cred că e important ca atunci când traducem pe o problematică atât de sensibilă și actuală cum e cea a genului, să ne reamintim că limba, cel puțin cea literară, nu e și nu a fost niciodată ceva natural, dezvoltat organic, ci o realitate care se construiește permanent, inclusiv în traducere, și să avem curajul să o construim cum ni se pare mai bine, chiar dacă rezistența opusă de mediul cultural românesc este încă foarte puternică.
M.A.: Ce planuri de viitor ai în acest sens?
I.D.: Ceva ce mă interesează în mod deosebit ar fi să continuăm workshop-urile de traducere, inclusiv în jurul tematicii genului, având în vedere sensibilizarea traducătoarelor și a cititoarelor la acest aspect. Cred că noi, traducătoarele literare, avem nevoie de mai mult curaj și și mai multă inventivitate în traducerea genului, iar astfel de întâlniri și ateliere sunt importante și din acest motiv, pentru că ne permit să vorbim despre experiențele noastre, despre dificultățile cu care ne confruntăm, și astfel să ne încurajăm și să ne susținem reciproc. Doar împreună putem schimba cu adevărat ceva. Iar când spun traducerea genului nu mă refer doar la traducerea unei terminologii specifice, ca în exemplul de mai sus, ci la problematica genului în sens mai larg, de la propunerea de titluri din literatura queer, până la traducerea lor - care de foarte multe ori, este foarte dificilă și necesită, cum spuneam și mai sus, curaj și inventivitate - și la introducerea lor pe piața de carte în așa fel încât să aibă parte de o receptare adecvată și să ajungă la publicul țintă.
M.A.: Lucrezi acum la un proiect despre care dorești să împărtășești câteva detalii?
I.D.: Am câteva proiecte de traducere, pe care sper să le realizez în 2024. Unul este Un feminism decolonial al cercetătoarei feministe franceze Françoise Vergès, care va apărea la editura TACT. O altă carte pe care țin neapărat să o traduc este, bineînțeles, chiar romanul Scorpion, pe care nu-l avem încă în variantă românească, dar sunt încrezătoare că-l vom avea în curând. Mai sunt și alte cărți din germană și din franceză de care sunt convinsă că ar trebui să ajungă și la noi, și pe care sper să le pot traduce în viitorul apropiat.
O idee care s-a născut tot în contextul proiectului Tabachera cu scorpion ar fi organizarea unui mic festival de literatură și traducere queer, deocamdată nu am prea multe amănunte, dar ideea își face loc tot mai mult în mintea mea și cred că în 2024 voi căuta și modalități concrete de realizare.
Notă: În acest material, Iulia folosește scrierea incluzivă, sub forma femininului generic, care este una din formele posibile de scriere incluzivă în limba română. Astfel, acolo unde femininul e generic, terminațiile apar în italice. Iulia s-a inspirat din franceză, pornind de la propunerea de scriere incluzivă elaborată de Olivier Godechot și Gisèle Sapiro în 2021 (nouvelobs.com/inclusive-une-autre-ecriture-est-possible)
Photo via: wikipedia.org/wiki/Anna_Elisabet_Weirauch
Photo copyright: Barbara Fontaine și Identity Education
Mai multe despre expoziția Tabachera cu scorpion - o incursiune într-un roman queer: identity.education/tabachera-cu-scorpion/