În cele ce urmează, Cristina Chira (n. 1987, scriitoare, activistă în domeniul patrimoniului cultural; a publicat în Iocan, Timpul, Matca, antologia Kiwi 2022 și Kiwi 2023; a debutat cu volumul de proză scurtă Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor - Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Precum în cer și Black Metal - toate textele aici.
*
Atunci când vine vorba de scris, poți învăța la fel de multe - dacă nu chiar mai multe - din textele imperfecte ca din cele bune (dacă nu ați mai auzit fraza asta până acum, sigur o veți mai auzit de acum încolo: este unul din locurile comune ale cursurilor de scriere creativă și este atât de des întâlnită pentru că este adevărată). Așa că m-am hotărât să discut astăzi nu doar textele care mi-au plăcut, ci și câteva care promiteau, dar care au eșuat din diverse motive. Majoritatea au avut o idee bună, dar o execuție care a lăsat de dorit, sau un început plin de potențial, dezmințit de final. Mi se pare util pentru oricine vrea să își îmbunătățească scrisul să se uite la texte imperfecte (cu care aveam de-a face, în cursul vieții de scriitor, mult mai mult decât cu cele desăvârșite).În textul autorului, am folosit sublinieri pentru cuvintele inadecvate, paranteze pătrate pentru sugestiile de eliminare, paranteze rotunde și italice pentru adăugările sau comentariile mele. Fiecare text e urmat de comentariile mele.
Texte bune
1. Precum în cer
Pluteam și încercam să nu pierd Pământul din ochi. Mă resemnasem, în 5 minute urma să rămân fără oxigen. Scurtmetraje cu amintiri mi se derulau înaintea ochilor. Am fredonat puțin din Space Oddity. 3 minute rămase. Am început Tatăl Nostru, nu am putut să-l termin din cauza [unor] amintiri(lor). Nopți albe alături de Corina. Nu mai văd Pământul. Închid ochii și dau energic din brațe. Pare real. E ziua-n care tata m-a pedepsit rău, pentru că m-a prins fumând. Am adormit înăuntrul îngerului de zăpadă. (Vlad Mușat)
Un text curat. Mi-a plăcut premisa (un astronaut pe moarte în spațiu), finalul și "scurtmetrajele" care îi perturbă acțiunile conștiente - mi s-a părut o situație psihologică credibilă. Dar un astfel de text, care se sfârșește cu personajul-narator mort, e mai bun scris la timpul prezent: crește tensiunea și ne dă senzația de imediat, că urmărim personajul în ultimele lui clipe de viață (nu că ne povestește de dincolo de mormânt - ceea ce mă face să mă întreb: cum și de ce face asta?) Fraza subliniată mi s-a părut neclară în context: ziua în care l-a pedepsit tatăl lui pentru că l-a prins fumând e și ziua în care a făcut îngerul? Eu pot trăi cu ambiguitatea asta, poate amintirea tatălui se amestecă cu amintirea zilei când a făcut îngerul, dar e mai bine ca asta să fie o decizie asumată, nu o scăpare.
2. Precum în cer
De dimineață, scurtcircuitul din baie m-a prins cu un picior în aer. Mi-am făcut cruce, mulțumind. Era să mă înec cu omleta, dar a venit nevastă-mea și mi-a dat una în spate. Nu au mai mers frânele, dar am reușit să mă opresc în primul gard. Șeful a promis că mă dă afară dacă mai întârzii la următoarea ședință. M-am fript cu prima cafea și a doua avea lapte, la care sunt alergic. Obosit, spre seară, am alunecat în bucătărie. M-am lovit de masă și mă doare coloana. Am rămas întins, zâmbind. Bine. Facă-se voia Ta. (Caterina Tudorache)
Un text despre un bărbat evită toată ziua diverse pericole, iar când la sfârșit se accidentează, acceptă incidentul ca pe un semn al voinței divine. Miza, la final, e destul de mică, dar mi s-a părut că se potrivește cu titlul și am apreciat claritatea stilului, ritmul frazelor și modul cum e dozată informația în poveste.
3. Precum în cer
Avea frunza mânjită de noroi și palmele se odihneau în apă [zoioasă] (murdară), dar crăpătura din Grădină nu se astupa oricâte lopeți de lut cu paie ar fi azvârlit. Făcea asta de fiecare dată când voia să se împace cu ea, dar mereu când se certau fisura din Poartă se [lăbărța] (creștea). Roaba golită [de maglavais] zăcea acum la umbra mărului. Adam cu o durere între coaste, pesemne o nevrită de la efort, se uită la pom, gândindu-se că poate (Eva) are dreptate [ea], poate e gustos fructul și el se încăpățânează s-o țină pe a lui. (George Dometi)
Mi s-a părut inedită imaginea lui Adam ca gospodar care încearcă să astupe cu lut și paie groapă ce se cască între el și Eva din cauza disputei privind mărul. Mi-a plăcut și comentariul mucalit al naratorului, "o durere între coaste, pesemne o nevrită de la efort". Am subliniat cuvintele care m-au deranjat în context. "Zoios" suna căutat și excesiv, puneau prea tare reflectorul pe acea apă care, în fond, nu contează. Mi-a displăcut și "maglavais", e un termen prea modern, iar universul din poveste (cu tot cu Adam gospodar) e totuși unul destul de arhaic; mi s-a părut că se crea un comic nepotrivit: doar roaba sub măr e suficientă. Uneori termenii prea stridenți atrag atenția asupra efortului scriitorului și distrag de la poveste. Poți menționa fără grijă numele Evei, oricum am înțeles în punctul acesta despre ce Adam e vorba.
4. Precum în cer
Ziua aceea era departe, învăluită în neguri. Doar câteodată întunericul [întunecimea] se risipea și (își amintea) [vedea] limpede. De atunci începuse să se urască. Își tăia unghiile din carne. Blugii îi înlocuise cu fuste lălâi. Purta puloverele bunicii ca să-și ascundă sânii [abia mijiți]. Dar tot se simțea urmărită, iar inima îi bătea nebunește când intra singură într-o scară de bloc. Apoi a venit aici, iar liniștea a cuprins-o ca un giulgiu [curat]. A devenit asemeni celor fără de trup. Un glas o trezește [trezi] din gânduri. Blagosloviți, maică stareță. (Carmen-Ecaterina Ciobâcă)
Povestea unei femei care în urma unui incident traumatizant (avem suficiente indicii să presupunem că e un viol) își caută refugiu la o mănăstire. Mi-a plăcut cum e dozată și livrată informația, dar există cuvinte pe care le-aș înlocui sau le-aș scoate. Nu văd niciun motiv pentru care am prefera "întunecime" lui "întuneric" (ba chiar "întuneric" e mai puternic). Mi se pare mai clar "câteodată își amintea limpede" decât "vedea limpede". "Sânii abia mijiți" e o imagine comună (un clișeu), iar sânii oricum nu au nevoi de un atribut acolo. Aș scoate și cuvântul "curat" din "giulgiu curat", pentru că sugestia purității e explicită în propoziția următoare. Și aș pune penultima propoziție la timpul prezent. Dar acestea sunt detalii, povestea e acolo și bine spusă.
Propunere de editare de text:
Ziua aceea era departe, învăluită în neguri. Doar câteodată întunericul se risipea și își amintea limpede. De atunci începuse să se urască. Își tăia unghiile din carne. Blugii îi înlocuise cu fuste lălâi. Purta puloverele bunicii ca să-și ascundă sânii. Dar tot se simțea urmărită, iar inima îi bătea nebunește când intra singură într-o scară de bloc. Apoi a venit aici, iar liniștea a cuprins-o ca un giulgiu. A devenit asemeni celor fără de trup. Un glas o trezește din gânduri. Blagosloviți, maică stareță.
5. Black Metal
Asculta True Black Metal Radio în fiecare seară de la ora 10(,) câte o jumătate de oră. Muzica [asta] îi dădea dureri de cap, dar încerca să fie o rokeriță adevărată. Dimineața își punea tricoul negru, blugii rupți, colierul cu cranii de plastic și mergea la școală. Se așeza[se] în banca din fața băiatului cu păr lung[uț] și râdea la toate glumele lui. La banchetul de sfârșit de a opta(,) a primit cea mai mare lovitură. El s-a retras într-o clasă cu tocilara [aia] tunsă bob, care asculta Depeche Mode. (Andreea Șerban)
O poveste de dragoste cu o fată care încearcă să asculte black metal ca să cucerească un rocker, ca la final să descopere că genul muzical nu conta pentru el. E o poveste simpatică, adecvată titlului și bine dozată, dar cu mici greșeli de începător: se evită formulări de tipul "muzica asta", "tocilara aia"; știu că se folosesc în vorbire, dar în text se subînțelege că e vorba despre muzica "asta" (apare în fraza de dinainte) sau o tocilară nou-introdusă, punct. Sunt de evitat jumătățile de măsură ca păr "lunguț" - de ce nu pur și simplu lung? Atenție la timpurile verbale din frază, încearcă se le sincronizezi: "se așeza", "râdea"; sună mai bine decât "se așezase", "râdea". Mi-a plăcut colierul de cranii de plastic, mi s-a părut un detaliu grăitor pentru devotamentul forțat al fetei pentru black metal.
6. Black metal
Pe cât de încet trăi, pe atât de repede prinse a muri. Coborî cu un picior în groapă, pământul începu a-l trage, greu, dar se opri și se smuci ca un armăsar tânăr, de sperie satul, sperie bocitoarele ce (începuseră) [prinseseră] deja a-i cânta pe ultimul drum. Porunca cea dintâi e alta, înțelese el și strigă ca toți dracii. Și eu am încălcat-o. N-am trăit. Dar, îi șuieră moartea, încercând să-i țină grumazul jos[,] cu talpa, pân' acu' de ce n-ai iubit viața, scârbavnicule? N-am avut, începu el greu, n-am avut cu ce s-o compar. (Carmen Tot)
O poveste simpatică și bine scrisă, am stat cu sufletul la gură de teamă să nu se strice, dar m-am bucurat s-o văd dusă cu bine la capăt. Am vrut să comentez că nu "prinzi" (adică începi) să mori, ci mori dintr-o dată, dar fraza următoare mi-a demonstrat că naratoarea știa de ce folosise cuvântul cu pricina. Atenție la repetiția "prinse"/"prinseseră". Cred că textul ar fi și mai bun dacă începutul replicii morții, "dar", ar fi un pic mai lung înainte să intervii cu descrierea morții. Sugerez: "dar pân' acu, îi șuieră moartea, încercând să-i țină grumazul jos cu talpa, de ce n-ai iubit viața etc." Chiar dacă povestea în sine sună a snoavă, mi-a plăcut cum a fost pusă în scenă. Bine!:) (Aș înlocui "a-l trage" cu "să-l tragă", verbele la infinitiv sună pretențios și se folosesc rar în vorbirea contemporană.)
7. Black Metal
Sicriul [de metal negru] îmi apasă umărul stâng. Picioarele mi se-mpleticesc. Îmi revin iute, trebuie să rezist. În sicriu e Rareș, solistul trupei. E jale în jur. S-a dus atât de tânăr, atât de mândru. Nu mai contează nimic acum. Nu contează că mi-a luat iubita. Nici că-mi zicea mereu că sunt un butoi cu osânză. Nici că mă scuipa și spunea că mă ține în trupă de milă. Contează că l-am privit drept în ochi și i-am zis c-a greșit. A râs cu dispreț. Eu nu, am așteptat doar ca otrava din tequila să-și facă efectul. (Nicolae Popescu)
Un text care m-a surprins plăcut pentru că a avut grijă să lege toate ițele la final. Am început prin a crede că citesc un text despre durerea resimțită de narator la pierderea unui prieten, apoi a unui inamic, apoi am înțeles de ce nu mai conta nimic acum. Bine! Aș scoate faptul că sicriul e de metal - de ce ar face cineva un sicriu de metal? asta deja e altă poveste; și faptul că e negru, este un detaliu irelevant în poveste.
8. Black metal
Nicholas strălucise timp de 40 de ani în sala de arme a castelului Chambord. Fusese descoperit la instalarea conductei de apă și dispăruse în seara zilei de 16.10.23. Erau convinși că armura fusese furată de hoți, de aceea fu o surpriză uriașă când îl găsiră a doua zi pe situl arheologic din zonă, ghemuit într-un mormânt despre care specialiștii credeau că fusese al unei femei cavaler. Avea degetele de fier adânc înfipte-n pământ, ținând între ele o mănușă de zale. [mărunte ca un șirag de mărgele]. (Dan Banu)
Mi-a plăcut povestea și modul în care mi-ai oferit treptat informația. Am avut însă o problemă cu verbele. Textul începe la mai mult ca perfect, "Nicholas strălucise" în sala castelului, ceea ce înseamnă că acum nu mai e acolo. "Fusese descoperit" e bine, pentru că asta se întâmplase înainte să înceapă să fie expus în sala castelului, dar sugerez să folosești "a dispărut" în seara zilei de 16 octombrie, pentru că timpul folosit pentru a povesti evenimente e fie perfect compus (a dispărut), fie perfect simplu (dispăru). Mai mult ca perfectul se folosește pentru evenimentele întâmplate înainte de momentul povestirii. Fraza de final mi-a plăcut, "degetele de fier adânc înfipte-n pământ, ținând între ele o mănușă de zale", dar cu toate eforturile mele, n-am reușit să-mi imaginez niște zale care să arate ca un șirag de mărgele, pentru că mărgelele, oricât de mici, sunt rotunde, iar zalele au altă formă. În plus, zalele sunt dispuse în rânduri împletite între ele, deci nu pot să semene cu un singur șirag. Înțeleg că ai încercat să sugerezi prin imaginea mărgelelor feminitate/gingășie, dar nu era nevoie, mențiunea unei femei cavaler și a mănușii de zale a fost suficientă.
9. Precum în cer
Te-ai găsit să pleci taman când toamna era mai nebună, iar eu eram amețită de mirosul gutuilor. Știu, nicio lacrimă din lume nu biruie chemarea cerului. Nici lacrimile mele n-au făcut minuni. [Nu te-au oprit din drum.] Boala mușcase totul din tine. Și-n toată durerea trupului, ai rămas senină ca un cer de vară. [Ai tors fuiorul până la capăt. I-ai lăsat dorul și ai plecat.] Dar am știut c-ai să te-ntorci cumva la mine. [Ca o gură de rai pe plaiul meu păcătos.] Un du-te-vino prin visele mele. (Elena Fermuș)
Un text poetic, cu imagini și formulări inedite, dar care riscă să fie redundant sau excesiv în unele momente. De exemplu, "nicio lacrimă din lume nu biruie chemarea cerului" e o formulare foarte frumoasă a ideii că nu poți face nimic împotriva morții. "Nici lacrimile mele n-au făcut minuni" este aceeași idee, reluată într-o formulare mai puțin elaborată, iar "nu te-au oprit din drum" e a treia apariție a aceleiași idei, într-o formulare acum banală. Eu aș păstra-o doar pe prima. Există un punct al dramaticului dincolo de care cădem în patetic și mie punctul acela mi s-a părut că a fost atins la "ai rămas senină ca un cer de vară", așa că am scos frazele următoare. E clar din context că persoana a murit, nu e nevoie să insistăm. La fel (o insistență nenecesară), mi s-a părut și: "Ca o gură de rai pe plaiul meu păcătos", deci am eliminat-o și pe aceea. Cred că ultima propoziție are nevoie de un verb. Dar ce am păstrat mi-a plăcut mult.
Propunere de editare de text:
Te-ai găsit să pleci taman când toamna era mai nebună, iar eu eram amețită de mirosul gutuilor. Știu, nicio lacrimă din lume nu biruie chemarea cerului. Boala mușcase totul din tine. Și-n toată durerea trupului, ai rămas senină ca un cer de vară. Dar am știut c-ai să te-ntorci cumva la mine. Un du-te-vino prin visele mele.
10. Precum în cer
Te așteptasem (toată ziua) [ziua-ntreagă]. Pe la amiază ai venit c-un iz straniu de parfum [din tine]. Desigur, te-am întrebat de alta, desigur (că) ai negat și-ai început să torni cuvinte [fără rost] și asta îmi umfla teribil mânia. Te-am pleznit, mi-ai prins mâna și te-am mușcat cu putere de degete. Nu știusem cât de ascuțiți am dinții și cât de scârbos e gustul sângelui. Te-am îmbrâncit și-am ieșit afară [din casa noastră și din viața ta]. Ușa de sticlă trântită în urma mea reflecta un apus roșu ca o floare carnivoră. (Andra Toropoc)
Mi-a plăcut foarte mult "Nu știusem cât de ascuțiți am dinții și cât de scârbos e gustul sângelui." Uneori o frază bună face tot textul. Alte formulări sunau livrești ("ziua-ntreagă", "iz"), sau comune / melodramatice ("din casa noastră și din viața ta") și mi-am permis să sugerez reformulări. Îmi place și ritmul frazelor textului (mai ales ultima).
Propunere de editare de text:
Te așteptasem toată ziua. Pe la amiază ai venit mirosind a parfum străin. Desigur, te-am întrebat de alta, desigur că ai negat și-ai început să torni cuvinte și asta îmi umfla teribil mânia. Te-am pleznit, mi-ai prins mâna și te-am mușcat cu putere de degete. Nu știusem cât de ascuțiți am dinții și cât de scârbos e gustul sângelui. Te-am îmbrâncit și-am ieșit afară. Ușa de sticlă trântită în urma mea reflecta un apus roșu ca o floare carnivoră.
Texte cu potențial
11. Precum în cer
[Sărmana nu știa ce să mai facă. Era a treia oară când] Licu încerca să ajungă la stele. [Lumea-n târg șușotea că-s blestemele lu' bărbată-su, că nu l-a îngropat cu haine noi, guri păcătoase, doar pământul le-ar fi putut opri din cleveteală]. Degeaba l-a dat cu mir înainte să (apună) [scapete] soarele. Într-o noapte cu lună plină, Licu văzu o stea căzătoare și se gândi că ce e sus e și jos. O urmări cu privirea și-o zări cum se ascunde în fântâna de pe uliță. Își înfășură lanțul după gât și se-aruncă în întuneric să o prindă din urmă. (Arthur Ianoși)
Mi-a plăcut ideea că Licu încearcă să ajungă la stelele de jos, din fântână. Însă mi se pare că există niște probleme cu modul în care e livrată povestea, anumite bucăți de informație mă pun pe pista greșită sau sunt inutile. Proza începe cu mama lui Licu, dar ea e un personaj care nu contează în economia poveștii și nici nu mai apare niciodată, deci povestea poate începe direct cu Licu. Blestemul ipotetic cauzat de soțul mort, îngropat necorespunzător, m-a făcut să-mi pun întrebări la care nu există răspuns în text și care m-au distras de la adevărata poveste: dar de ce nu l-a îngropat cu haine noi? dar cum a murit soțul? dar ce legătură exista între moartea soțului și Licu etc. Fraza "guri păcătoase, doar pământul le-ar fi putut opri din cleveteală" e un comentariu al naratorului care îmi redirecționează atenția spre bârfa din sat, alt element care nu contează în poveste. În plus, mi se spune că e a treia oară când Licu încearcă să se sinucidă ajungând la stele, dar din modul cum e povestit episodul (de la timpul verbal, la întreaga scenă), pare o întâmplare singulară, într-o noapte cu lună plină. Adevărata poveste sună așa: "Într-o noapte cu lună plină, Licu văzu o stea căzătoare și se gândi că ce e sus e și jos. O urmări cu privirea și-o zări cum se ascunde în fântâna de pe uliță. Își înfășură lanțul după gât și se-aruncă în întuneric să o prindă din urmă." Restul e balast sau integrat defectuos în poveste.
12. Precum în cer
După ce a terminat de văruit tavanul pământului[,] cu albastru, s-a uitat obosit (la) [în] bidinea și și-a zis că e păcat să irosească bunătate de vopsea. A colorat apele[,] precum cerul. Cu alb, din pufoșenia norilor, a făcut valurile(,) după care, preț de o clipă cerească, și-a privit opera și i s-a părut prea puțin. Și-a amintit că mai are culori din noapte și niște sclipici de stele. A făcut plaje întinse, aurii, și pe fundul mărilor a desenat întunericul. De abia după ce a pictat oamenii, a fost nemulțumit. (Ana-Maria Butuza)
Mi-a plăcut ideea Creatorului ca zugrav și am urmărit cu interes acțiunile lui până am ajuns la ultima frază. Acolo s-au stricat lucrurile, pentru că concluzia vine de nicăieri: în text, nu apare nimic legat de oameni sau vreo explicație de ce ar fi cineva nemulțumit de ei. Nu poți presupune, ca autor, ca știm toți că oamenii sunt o dezamăgire, trebuie să-mi arăți în text. Mi-ar fi plăcut un final pe măsura așteptărilor create.
13. Precum în cer
Era prima oară. Nu o mai făcuse până acum. Simțea palpitații și un nod in stomac. Ceilalți bărbați o credeau experimentată. Credeau că a făcut-o deja până la vârsta de 30 de ani. Picături de apă șiroiau dinspre tâmple, pe spate și pe sâni. Pulsul îi creștea. Privirile lor o urmăreau cu subînțeles. Se întrebau ce e cu ea. Ea privea spre cer, dar în stânga camion, în dreapta, TIR. Mâinile strângeau volanul. În loc să o bage în a șasea era să o ducă în marșarier. Era prima oară când conducea pe autostradă. (Beatrice Chivu)
Un text care încearcă să se joace cu așteptările noastre, folosind fraze care s-ar potrivi și în contextul unei dezvirginări și în cel al unui drum pe autostradă. Finalul m-a surprins, într-adevăr, problema e că atunci când am recitit textul știind că este vorba despre șofat, frazele nu mi s-au mai părut convingătoare. De ce "ceilalți bărbați o credeau experimentată"? Nu există și femei în trafic? Aici cuvântul "bărbați" e folosit anume ca să ne inducă în eroare, dar la a doua lectură e deranjat. La fel fraza: "O priveau cu subînțeles." - În trafic? De ce? La fel: "Credeau că a făcut-o deja" - de unde știe ce credeau ei? Oamenilor în trafic nu le pasă atât de experiențele trecute ale celorlalți. Poate fi înlocuit cu "Ar fi trebuit s-o fi făcut-o deja etc." Trucul poate funcționa, dar textul mai are nevoie de lucru (am subliniat fragmentele care mi se pare că trebuie editate.)
14. Precum în cer
Trupul lui scurt și gros acoperea lampa cu gaz de pe masă și-o umbră uriașă se lăbărțase-n toată odaia. Io v-am făcut, io vă omor, mă, unde-i cheia? răcnea el. Băiatul ăl mare tăcea cu fălcile-ncleștate și numai un mârâit surd(,) ca de câine strâns în lanț(,) îi răzbătea dintre măsele. Soru-sa plângea cu spinarea lipită de bufet și zdrăngănitul blidelor îl întărâta mai rău. Tată, vină de te culcă, se ruga ea, ai băut destul. Afară din casa mea, blestemaților. Un Dumnezeu mai mic, da' tot dumnezeu era. (Sanda Burță)
O scenă și o atmosferă foarte bine descrise, dar mi-ar fi plăcut un final pe măsură. Ultima frază este o concluzie care nu aduce nimic nou și ne spune ce trebuie să credem. Dar noi i-am văzut deja puterea bărbatului, frica pe care o suscită. Adu-mi ceva nou.
15. Precum în cer
Cei patru bărbați fumau. Trei stăteau pe bordură. Unul încruntat, în picioare, fixa apusul. Dacă te uitai dintr-o parte toți păreau a avea același profil: nas drept, gene lungi, buze bine conturate, [cumva] ferme. Nebărbieriți de o săptămână. Și totuși erau diferiți. Ridurile lui Amasa erau doar în colțul ochilor și-al gurii. Ale lui Gabriel erau pe frunte. Jesu avea în palme flori de colț, iar Bezalel fâlfâia abătut dintr-un rest de aripă construită chiar de el. Am făcut ce ne-ai zis. E ca acasă. (Diana Cornea)
Situația e bine descrisă și mi-a captat interesul. Voiam să știu unde duce povestea, ce e cu aceste personaje. Dar finalul a lăsat de dorit. De ce e ca acasă? Numai că au coborât patru îngeri pe pământ? E prea puțin. Așa cum e acum, textul acesta este o situație, nu o poveste.
16. Black Metal
Când tata punea coadă la secure o făcea cu aceeași atenție cu care astrofizicienii îndreaptă telescoapele către frontierele universului. Zicea: De nu îți faci lucru pe mâna ta, degeaba, unde te uiți acolo trebuie să se ducă securea, [nu alături, nici câș, adică strâmb. Fix.] Ținea în mână lui mare metalul negru, plimba degetul pe tăiș și zâmbea ciudat. Cuțitele și topoarele lui de Cugir erau renumite. La noi în casă, de secure și de cuțitul de înjunghiat porcul nu se atingea nimeni. Celelalte le ascuțea colegul său. (Gheorghiță Mircea)
Mi-a plăcut foarte mult începutul: "Când tata punea coadă la secure o făcea cu aceeași atenție cu care astrofizicienii îndreaptă telescoapele către frontierele universului. Zicea: De nu îți faci lucru pe mâna ta, degeaba, unde te uiți acolo trebuie să se ducă securea". Mi-ar fi plăcut ca și restul să fie la înălțime. Dar dacă există o poveste în acest text, eu n-am prins-o. Pare descrierea unei situații care se diluează din ce în ce mai tare, până la ultima propoziție, care nu-mi mai spune nimic. Dar începutul era atât de bun!
17. Black metal
În sala de ședințe a primăriei e război. Manele contra black metal [din boxele consilierilor.] Terminați, tună primarul. Trebuie să luăm măsuri urgente. S-a sinucis un om la salca blestemată. E singurul copac mare din comună. Ce-i de făcut? Trotuare, țipă manelistul. Rețea de apă, răcnește metalistul. N-avem fonduri, strigă primarul. Și din cauza asta rămânem fără voturi. Ce ne facem cu ei? După amiază toboșarul anunță în sat. Atențiune, atențiune. Luni tăiem salca. Cine vrea să se spânzure, amu-i momentul. (Marian Bircea)
Primele două fraze sunt atât de ofertante: "În sala de ședințe a primăriei e război. Manele contra black metal". Din păcate, ceea ce urmează nu are nicio logică cauzală: de ce maneliștii vor trotuare, iar metaliștii rețea de apa? Și ce legătură are asta cu spânzurătoarea și salcia? Dacă din acest text scoatem maneliștii și metaliștii, povestea rămâne aceeași (ba chiar devine mai coerentă): "Trebuie să luăm măsuri urgente, tună primarul. S-a sinucis un om la salca blestemată. E singurul copac mare din comună. Ce-i de făcut? După amiază toboșarul anunță în sat. Atențiune, atențiune. Luni tăiem salca. Cine vrea să se spânzure, amu-i momentul."
De unde se vede că maneliștii și metaliștii n-au niciun rol în poveste. Păcat, aș fi vrut să citesc povestea care decurgea din acel început.