Mirarea. Ce te miri și tu așa? Dacă este ceva ce pot spune acum, înainte de începutul de an 2024, este că nu știu niciodată ce lecții mai am de învățat, că teoria nu corespunde niciodată cu practica și că atât marea, cât și mica învățare nu se opresc niciodată. Cum nici mirarea de care spuneam nu se oprește niciodată. Pentru mine. Mirarea îmi deschide ochii, mintea și sufletul. Mirarea mă face să văd și emoția cu toată recuzita și imperfecțiunea ei. Mirarea mă face să simt. Să trăiesc.
Și la un moment dat când credeam că le știu și le-am văzut pe mai mult decât pe toate în viață, mai apare ceva. Apare ceva din care să învăț în primul rând despre mine. În anul 2023 am mai învățat că noi suntem singurii responsabili pentru ceea ce facem și că limitele pe care le punem nu înseamnă respingere, ci protecție. Protecția noastră și a celorlalți. Toate, cu mirarea de mână. Și cu zâmbet în ochi. Și cu cald în voce. Și cu privire de rouă proaspătă.
Am mai învățat că suntem foarte diferiți și că există oameni care nu mai au mirare, ci doar bifare. Am învățat că fiecare are un drum de parcurs și că mai bine lăsăm spațiu celor care nu ne sunt aproape cu adevărat. Strategicul lor este despre "eu, doar eu și despre mine", iar eu nu sunt de acord. Iar în anul 2023 am învățat odată pentru totdeauna că răbdarea, claritatea și atenția sunt chei de înțelepciune.
După anul 2023, aș zice că oamenii nu sunt niște dosare închise pe care le ținem separat într-un dulap. În viață se mai amestecă foile. Mai cad din dosar. Se mai rup, se mai pierd, se mai adună. Unele foi sunt tipărite, altele sunt scrise de mână, iar toate sunt într-o mare carte a vieții. Cu sens sau fără sens.
Iubesc tot ce înseamnă viață și mă bucur de tot. Nu calculez. Dau circumstanțe atenuante și recunosc jocurile celorlalți, însă merg mai departe cu un cerc al curiozității de a descoperi fiecare om. Și toată puterea care stă în viață. Îmi place să cunosc oameni. În continuare nu sunt perfectă, ba mai sunt și rea câteodată, însă știu că nu există doar bun. Există "sunt". Eu. Camelia.
Cum voi fi în anul 2024 nu știu încă, dar știu foarte clar că anul 2023 a fost un an cât pentru cel puțin alți 10 ani. Dacă a fost și un an bun? Nu știu să răspund, dar știu că a fost un an tare mult.
În anul 2002 a murit tatăl meu și, de atunci, ceea ce mă pune înapoi pe drumul pasului înainte este și o zicală care pentru mine este aproape ca o rugăciune. În anul 2023 am simțit s-o rostesc de mai multe ori. Venită dintr-un nicăieri interior, zicala a apărut în perioada bolii incurabile a tatălui meu și a fost ca un antidot pentru răutatea pe care o mai simțeam la unii oameni "mari". Cazuri izolate, dar din care am învățat mult. Cu gândirea mea de atunci, de om "mic", adică minor, nu înțelegeam cum unii oameni "mari" pot gândi și altfel decât învățam noi că este bine să fii. Acum sunt și eu om "mare" și tot ce sper este să nu am niciodată felul de a gândi întâlnit atunci la unii oameni "mari". Să nu îngustez cu părerile mele drumul nimănui, să nu rănesc, ba din contră, să încurajez bucuria, explorarea, trăirea și... mirarea. Mereu.
În lume nu există decât Dragoste și Dumnezeu!
*