Bebeluşii lovesc din nou

În week-end-ul trecut am avut parte de o întâlnire cu totul neaşteptată: ne-au vizitat nişte prieteni de la Paris, un cuplu haios cu o fetiţă de doi anişori. El român, ea franţuzoaică, iar fetiţa, Elea, o minune româno-catalană, plină de zulufi şi cu gropiţe în obrăjori.

Când i-am propus să plimbăm musafirii prin parcul IOR, Matei a fost foarte încântat. Era soare, era frumos, iar el urma să se zbenguiască nestingherit cu un alt copil, fie el şi o fată mai micuţă, şi să ne alerge prin tot parcul. Ce zi de vis părea să se prefigureze!...

Întâlnirea a fost însă una neanunţată, şi fulger pe deasupra, aşa că în grabă mare, cu toţii am uitat să-i precizăm lui Matei că micuţa Elea şi mămica ei vorbesc... altă limbă... Şi numai acea limbă!
- Regarde, Elea, il est Matei. Tu lui donne un bisou?
- Matei! Matei! Bizzzzz-zou!

Matei le priveşte intrigat, neînţelegând cine şi de ce bâzâie.

Noi îi dădeam zor să se pupe, să-şi dea mingea unul altuia, să alerge împreună şi multe altele asemenea, iar Matei continua să ne privească uimit. Făcea ce-i spuneam noi, în limba lui neaoşă, strămoşească, dar continua să-şi privească uşor suspicios musafirele de pe alte meleaguri, vorbitoare de păsă-franţuzească.
- Nu-ţi place de Elea? îl întreb când îl văd că rămâne undeva mai în urma noastră.
- Ba da... E drăguţă, ca toţi bebeluşii...
- Ei, nu mai e o bebeluşă. Eu aş zice că e deja o domnişoară, nu mai e bebeluşă demult. Dar mă bucur că o găseşti interesantă.
- Mda...
- Ce, te pomeneşti că eşti supărat că nu te băga mereu în seamă? Ştii cum sunt ăştia mici, pentru ei e mai importantă o păpădie pe care o rup şi-o bagă-n guriţă, decât compania unui băieţel mai mare.
- Sau mingea!
- Da, sau mingea ta, de care se pare că s-a ataşat. Dar e haioasă foc! Şi e foarte elegantă, nu crezi?
- Nu prea înţeleg ce spune...
- E mică încă, pui, o să înveţe şi ea încetul cu încetul.
- Mămica ei o să înveţe şi ea?...

De-abia atunci realizez: bietul copil, nu înţelesese mai nimic din ce se vorbise până atunci în jurul lui.
- N-ai înţeles chiar nimic, nimic din ce spuneau? Limba lor seamănă mult cu a noastră. Şi tu mai ai doi prieteni francezi: Hector şi Oscar, cu care te întâlneşti în vacanţă la Buni, la Târgu-Mureş.
- Ei nu vorbeau decât româneşte...
(Corect! Uitasem că mămica "împricinaţilor", o fostă colegă de facultate de-a mea, căsătorită cu un francez, se încăpăţânează ca băieţii ei să-i cunoască limba şi, dacă se poate, să n-o vorbească cu accent...)
- Dacă te ajută să te simţi mai bine, să ştii că toată lumea te-a lăudat. Mămica şi tăticul Eleei au fost uimiţi de cât de cuminţel poţi fi.

După ce trece perioada de acomodare, Matei începe să se obişnuiască cu limba, noi îi traducem cuvânt de cuvânt, şi îşi dă drumul. Se joacă cu micuţa fotbal, aleargă împreună, se ţin de mână, noi le facem poze într-o frenezie.

Până l-a urmă Elea oboseşte şi noi, cu mare regret, ne luăm rămas bun. După despărţire, Matei se eliberează.
- Mami, nu-mi faci şi mie un bebeluş? Mi-aş dori un băiat, dar, dacă nu se poate, şi fetiţele sunt simpatice...
- Mai vedem, ne mai sfătuim cu tati.
- Bine, dar am o singură rugăminte.
- Da?
- Aş vrea să fie, neapărat, un bebeluş român.

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.