1 ianuarie 2023, și primul gând: ziua maică-mii.
Îmi plimb privirea prin apartament: sticle goale, sticle uriașe goale, scrumiere pline, ce dezastru!
Eduard face cafea. Trebuie să fie și fratele meu pe undeva.
Cât am putut să beau, Doamne, Dumnezeule mare!
Am știut că e ultima mea zi de alcool și am turat motoarele la maxim, capacitatea s-a amplificat, am întrecut măsura ca-n cele mai de succes seri de beție ale mele, a fost glorios! Vodka, șampanie și vin. Preferatele.
Nu pot, nu pot să mă mișc.
Eduard începe să facă ordine prin casă și să sară în sus ca un labrador: "Haide, Ecaterina! haide, e o nouă viață!". Nu pot să vorbesc foarte clar, dar îi dăruiesc un zâmbet plin de recunoștință.
În zece ani de prietenie distorsionată, când am avut nevoie să mă bazez pe el, a fost exact cum a trebuit. A fost acolo.
Rememorez prima zi din an, adulmecând-o pe ultima.
Mai sunt câteva zile și se face 2024. Ajung la coada șarpelui numai ca să îi cad înapoi în colți.
Cât de mult mi-am dorit un Crăciun romantic!, dar n-a fost să fie nici de data asta.
A fost un an bun... a fost un an bun... Putea fi un an bun cu totul, însă dragostea și-a băgat bocancii teroriști în sufletul meu abia refăcut.
A fost anul în care n-am băut strop de alcool... a fost anul dezmorțirii, anul rațiunii și iluminării.
A fost anul cu oceanul.
A fost anul cu french riviera și brigitte bardot.
A fost anul cu aripile întinse.
Ar fi putut fi anul fără lacrimi, dar dragostea și-a băgat botul umed în inima mea abia cusută.
Anul în care mi-am regăsit somnul și în care l-am pierdut din nou.
Este, totuși, anul în care am râs amar.
Încă un an în care aleg Teatrul.
Lacrimile mele se împrăștie ca mărgelele.
2 ianuarie 2023 - K începe tratamentul cu prozac, alte medicamente și somnifere
4 ianuarie 2023 - K face shopping compulsiv
6 ianuarie 2023 - mama, Silviu, Alina și Cătălin o duc pe K la un hotel pe malul mării, stau cu toții în jacuzzi și fac saună
8 ianuarie 2023 - Vulpea o duce pe K să tragă cu arma; K descoperă că are talent și trage 20 de gloanțe fix în centrul țintei
13 ianuarie 2023 - K citește Smerita lui Dostoievski.
(în general, Vulpea și fratele ei au grijă de ea cam toată luna ianuarie și început de februarie fiindcă ea nu se poate mișca și nu poate funcționa normal din cauza pastilelor)
27 ianuarie 2023 - spectacol la Teatru; K trece prin ciudata experiență de a juca sub influența drogurilor medicinale
31 ianuarie 2023 - K își scoate numele fostului soț din coada numelui ei de pe buletin
5 februarie 2023 - K începe să se miște puțin și începe să danseze
8 februarie 2023 - K ajunge în Portugalia
(întrerupe tratamentul din proprie voință, descoperă Porto de una singură, începe să aibă, din nou, emoții și să simtă extaz; Portugalia o vindecă)
14 februarie 2023 - se întoarce în București; reîncepe să citească în ritmul specific
21 februarie 2023 - începe repetițiile la Conservator cu gașca de lăutari
25 februarie 2023 - Mara
25 februarie 2023, seara - prima cântare cu lăutarii: fac o grămadă de bani
28 februarie 2023 - aruncă în mare verighetele (a ei și a lui E.P.), exact din locul unde s-au aflat atunci când și-au făcut jurămintele
5 martie 2023 - începe o perioadă în care K își face bucle compulsiv, cumpără cărți compulsiv, scrie compulsiv
13 martie 2023 - citește Această poveste, iar Alessandro Baricco devine unul dintre scriitorii sufletului ei
21 martie 2023 - K împlinește 26 de ani
(urmează o perioadă de pendul București - Constanța; K încearcă să se îndrăgostească de cineva, dar nu poate)
8 aprilie 2023 - cocaină o noapte întreagă; nu pune gura pe alcool; câștigă lupta
11 aprilie 2023 - continuă să cumpere cărți ca o maniacă
16 aprilie 2023 - se ceartă cu Vulpea și cu Eduard; scandal monstru acasă
22 aprilie 2023 - începe niște repetiții la Constanța
20 aprilie 2023 - vede Creatorul de teatru în regia lui Alexandru Dabija și se reîndrăgostește puternic de Marcel Iureș
1 mai 2023 - Mișa
2 mai 2023 - se împlinește un an de la cununia civilă; stă toată ziua acasă la Vulpea cu care între timp s-a împăcat
5 mai 2023 - iar cumpără cărți, foarte multe cărți; tata a venit la București, în vizită
16 mai 2023 - o întâlnește pe Narine Abgarian în carne și oase
29 mai 2023 - mama, Silviu, Alex și K ajung în Mestre (Italia)
30 mai 2023 - gașca vizitează Sanremo (Italia)
aceeași zi - gașca vizitează Monte Carlo (Monaco)
31 mai 2023 - K descoperă Cannes (Franța)
(Antibes cu Picasso, Nice cu luxul, Saint Tropez cu primul scăldat în apă, Villeuneve Loubet, sătucul unde Alex și ea au ajuns la plesneală, casa și grădina lui Renoir, caietele lui Paul Valery, Saint Jean-Cap-Ferrat luat la picior de cei doi frați, scăldatul în apa aceea ireal de frumoasă și de limpede și tot ce a trăit acolo, au preschimbat-o pe K și ea și-a reamintit că era în căutarea a ceva foarte important)
6 iunie 2023 - s-au întors în țară
7 iunie 2023 - K își reia vizitele dese în cartier, acolo unde se simte ca acasă; Cătălin, Alina, Tudor, Bogdan reprezintă refugiul ei, liniștea ei
19&20 iunie 2023 - împreună cu trupa de la Cluj și actorii din Slovenia, se află la Budapesta
23 iunie 2023 - K încearcă să îndrăgostească de cineva, dar nu poate, nu merge
28 iunie 2023 - își schimbă freza
4 iulie 2023 - Marin
10 iulie 2023 - prima plajă la Constanța, scăldat ca lumea în mare
16 iulie 2023 - Alternosfera
17 iulie 2023 - episodul 3, sezonul 4, Succession
23 iulie 2023 - Profa
12 august 2023 - K s-a îndrăgostit
Suntem atât de fragili, atât de orbi și e atât de greu să ne înțelegem. Oamenii. Cine i-o fi inventat? Și discursul timpului pierdut, timpului nepotrivit, timpul acesta singular și de necontrolat... El curge, iar organele își schimbă constituția la modul fundamental.
Am cunoscut un bărbat minunat. Cum dramatizez întotdeauna, voi încerca să explic exact cum s-a simțit pentru mine:
cerul s-a despicat în două, sângele mi-a luat foc, ochii mi s-au luminat, brațele au devenit flămânde de atingeri, eu toată m-am aprins, incandescentă, frumoasă, sperând.
N-a durat mult. Nu e vina nimănui. E același blestem, blestemul lui K.
Acest exhibiționism de a-mi scoate mațele în public e limbajul meu de când lumea și pământul, identificat în termeni moderni ca fiind un comportament histrionic.
Dar adevărul e că mi se rupe de mângâieri și păreri de rău; nu vreau să fiu pupată în cur sau compătimită, nu vreau decât să fiu înțeleasă.
K rămâne, totuși, cu Teatrul, cu Dumnezeu și caută Dragostea până în zilele noastre.
Perioada cea din urmă a fost un pendul între a fi sau a nu fi, între repetițiile și spectacolele din Constanța, și nopțile și diminețile de dragoste sau non-dragoste din București. Am făcut multe eforturi, în interior și în exterior, pe toate planurile și în toate direcțiile și m-am surmenat.
Am ajuns acasă, la Bacău, istovită absolut. Cu inima ciopârțită, cu obrajii arși, cu pietroaie grele în stomac.
Mi-am reamintit ce caut... o să îl vizitez pe Eric.
Iubesc Crăciunul, iubesc iarna și zăpada, dar nu-mi amintesc să fi fost fericită de Crăciun, de la divorțul alor mei încoace.
Am visat că anul ăsta o să fie trăsnet! Că o să avem un Crăciun în doi.
Însă blestemul acesta care survine din geneză, probabil, de la străvechea mea mamă, Lilith, nu mă slăbește nici iarna asta.
Închei anul așa cum l-am început.
Dar de data asta voi plânge lângă o sticlă de șampanie fără alcool! Și aceasta e marea mea realizare din 2023! Sper că nu e puțin lucru.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)