De dimineață, în timp ce mă uitam pe fereastră, l-am văzut în fața casei sale. Stătea drept - fusese colonel de infanterie - dar avea o privire pierdută, fixă. Îmbrăcat elegant, ca de obicei, cu pantaloni de stofă gri-metal și cămașă albă, cu dungi fine, albastre. L-am urmărit cam 10 minute. Pur și simplu stătea ca o statuie. M-am gândit o clipă că s-a țicnit, doar avea aproape 80 de ani. La un moment dat, pisica sa a ieșit din casă, a coborât cele trei trepte și s-a apropiat de el, mieunând. Bătrânul a tresărit ca trezit dintr-un vis, s-a uitat în jos la pisică, s-a aplecat și a luat-o în brațe, apoi a rămas la fel de împietrit.
Domnul Enache nu avea niciun copil, iar soția sa, care mereu îngrijea grădina plină de flori și arbuști, trecuse în neființă pe la începutul anului. Doamna Alexandra, soția, mi se destăinuise odată că sunt împreună de la 18 ani. Uau, de aproape 60 de ani!
După moartea sa, domnul Enache s-a înnegurat brusc. Pe zi ce trecea, din ce în ce mai mult. Ținuta dreaptă, de soldat, a slăbit, iar spatele, altădată riglă, era din ce în ce mai curbat. Mereu cu privirea în pământ, de parcă nu mai voia să vadă cerul.
Trandafirii, crinii și bujorii din grădina doamnei Enache au fost năpădiți de tot felul de buruieni și iederă sălbatică. Iar albul pereților casei a devenit gri, din ce în ce mai închis, asemenea domnului Enache. Părea că se dizolvă, încetul cu încetul, odată cu toate amintirile.
Brusc, am auzit un sunet strident și m-am trezit buimac. Ceasul de pe noptieră...
M-am repezit la geam.
Domnul Enache...
Nu era nimeni pe stradă, iar casa, grădina cu flori, pisica, toate dispăruseră. În mijlocul terenului gol, acoperit cu iarbă, nu mai era decât un liliac cu flori albastre.
crosslight.ro/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
