12.01.2024
Doamne, învață-mă arta pașilor mici. Nu-ți cer miracole, nici viziuni, îți cer doar puterea pentru ziua care vine! Dă-mi atenția și agerimea să prind la momentul potrivit cunoașterea și experiențele ce mă ating în mod special pe mine. Întărește-mă în felul în care aleg să-mi împart timpul. Dă-mi simțul a ce este esențial și ce-i secundar. Dă-mi forța, stăpânirea de sine, măsura de a nu mă lăsa furat de viață, ci de a-mi organiza cu înțelepciune treptele zilei. Ajută-mă să fac față cât mai bine la momentul imediat și să fiu conștient că ora prezentă este cea mai importantă. Dă-mi recunoașterea lucidă a faptului că viața vine cu greutăți și eșecuri, care sunt tot atâtea prilejuri de a crește și a te maturiza. Fă din mine omul capabil să se alăture celor ce zac în adânc. Nu-mi da ce doresc, ci numai cele de care am nevoie. Învață-mă arta pașilor mici! Așa să fie.

(în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus